Tinerii care aduceau droguri din Spania şi le vindeau în Marea Britanie rămân în arest

0
1509


Doi dintre tinerii arestați preventiv la începutul lunii trecute, într-un dosar de trafic de droguri, aduse din Spania, cu firme de curierat și expediate apoi în Anglia, rămân în arest. Vineri, la Curtea de Apel Galați s-a judecat contestația făcută de procurorii DIICOT – BT Vrancea împotriva soluției magistraților de la Tribunalul Vrancea prin care cei doi au fost puși sub control judiciar. Cererea procurorilor a fost admisă.
„Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea. Desființează, în parte, încheierea de ședință din data de 26.02.2018, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți în dosarul (…) Tribunalului Vrancea și, în rejudecare: Înlătură din încheierea contestată dispozițiile privind respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive față de inculpații D(…) Bogdan Andrei și I(…) Marian, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive a acestora cu măsura preventivă a controlului judiciar. Admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea. (…) prelungește măsura arestării preventive a inculpaților D(…) Bogdan Andrei și I(…) Marian, pe o durată de 30 de zile, de la 04.03.2018, până la 02.04.2018, inclusiv (…)”, se arată în decizia magistraților de la Curtea de Apel Galați.
În dosar a mai fost reținută și apoi arestată preventiv și o tânără. La finele lunii trecute, la solicitarea procurorilor DIICOT, magistrații de la Tribunalul Vrancea au respins și propunerea de prelungire a arestului la domiciliu în cazul acesteia, înlocuind-o cu cea a controlului judiciar.
Astfel, vineri, la Curtea de Apel Galați s-a luat în discuție și situația fetei. Instanța a menținut soluția de revocare a măsurii preventive a arestului la domiciliu. „Înlătură din încheierea contestată dispoziția privind admiterea exceptiei nulității relative, invocată de inculpata V(…) Mădălina Mihaela, menținând soluția de revocare a măsurii preventive a arestului la domiciliu în privința acesteia. Menține celelalte dispoziții ale încheierii contestate. (…) Definitivă.”, se mai arată în decizia magistraților gălățeni.
Inculpații, trei bărbați și o femeie, au fost arestați preventiv la începutul lunii februarie. După prima soluție dată de magistrații de la Tribunalul Vrancea, aceștia au făcut contestație, iar judecătorii de la Curtea de Apel Galați au hotărât că doi dintre ei trebuie să rămână în arest, fata a fost plasată în arest la domiciliu, iar un alt bărbat a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. La finele lunii februarie, procurorii DIICOT au cerut, la Tribunalul Vrancea, prelungirea măsurilor, respectiv arestul preventiv pentru doi bărbați și arestul la domiciliu pentru femeie. Instanța a respins propunerile și a dispus controlul judiciar pentru cei doi bărbați și revocarea măsurii arestului la domiciliu pentru fată. Procurorii au făcut contestație, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galați, care au dat vineri soluția definitivă.

Cinci kilograme de droguri în colete venite din Spania

    Cele patru persoane sunt cercetate într-un dosar cu o captură impresionantă de canabis, instrumentat de politiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Vrancea sub coordonarea procurorilor DIICOT-Biroul Teritorial Vrancea. Membrii grupării sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic și consum ilicit de droguri, introducerea în țară de droguri de risc, precum și fals material în înscrisuri oficiale. Suspecții au fost săltați de polițiști în timp ce ridicau de la o firmă de curierat colete în care erau droguri. În total, a fost vorba de 5,3 kilograme de canabis. „La data de 1 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu cei din Satu Mare și Maramureș, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vrancea, au organizat, în municipiul Baia Mare, o acțiune de prindere în flagrant a principalilor membri ai unei grupări infracționale, specializată în trafic de droguri. Cei bănuiți au fost depistați în timp ce ridicau, de la o firmă de transport internațional de mărfuri, două colete ce conțineau 5,3 kg. de cannabis”, se arăta într-o informare a IPJ Vrancea.
Potrivit anchetatorilor, drogurile erau aduse în țară din Spania și erau revândute apoi în Marea Britanie. De asemenea, inculpații își păstrau și pentru consumul propriu o parte din marfa adusă cu firme de curierat. Oamenii legii spuneau că membrii grupării ar fi început anul trecut să introducă droguri în țară. După flagrant, la locuințele suspecților, politiștii au făcut percheziții, 7 în Vrancea și una în Satu Mare. Au găsit dispozitive pentru confecționarea de cărți de identitate, documente de studii false, laptopuri, imprimante și telefoane mobile. Politiștii au indisponibilizat și o sumă destul de mare de bani, dar și o mașină.
Anchetatorii mai spuneau că una din persoanele reținute ar fi emis în fals documente de identitate celorlalți membri ai grupării, documente pe care le foloseau atunci când expediau drogurile din Spania în România, dar și când le ridicau de la firmele de curierat din țara noastră și le trimiteau apoi către Marea Britanie. Anterior acțiunii politiștilor din februarie, unii dintre suspecți ar fi fost în Spania și ar fi trimis coletele printr-o firmă de curierat, după care au venit în țară cu avionul și au mers la Baia Mare pentru a le ridica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here