VIDEO şi GALERIE FOTO: Zăpada a adus probleme pe drumuri și în alimentarea cu energie electrică

0
1153


    Zăpada a adus probleme pe drumuri și în alimentarea cu energie electrică. În comuna Chiojdeni, satul Tulburea, un camion aparținând unei firme din Dumitrești, care venea dinspre comuna Jitia și care transporta lemne, a derapat într-o curbă, a sărit peste șanțul de pe marginea drumului și s-a oprit în gardul unui localnic. În comuna Dumitrești, spre ieșirea cu Bordești, în zona Olandra, mai multe autovehicule au rămas împotmolite. Altele au derapat pe drum, șoferii chinuindu-se foarte mult să urce panta
destul de abruptă. Unii șoferi spun că până la ora 15:30, pe sectorul de drum Bordești – Vintileasca, utilajele care trebuiau să asigure deszăpezirea drumului nu au fost văzute deloc. „Am văzut tot la Dumitrești un tractor care trăgea să scoată un microbuz dintr-un  șanț. Cred că o intervenție a celor de la deszăpezire mai promptă nu ar strica, nu de alta, dar iau o căciulă de bani de pe spatele nostru”, ne-a spus Daniel, un șofer care a reușit să urce panta mare de la Dumitrești spre Bordești.
    La Vintileasca, potrivit datelor furnizate de primarul Georgel Spătaru, o
mașină de deszăpezire s-a tamponat cu o mașină care transportă persoanele din zonă la Centrul de Dializă din Focșani. „Eu am ținut legătura cu cei de la Drumuri Naționale și i-am informat cu privire la starea drumurilor de la noi din zonă. I-am sunat miercuri dimineață pe la ora 05.00 și le-am spus cum stă treaba, pentru că eu am plecat la București cu diverse probleme de rezolvat pentru primărie. La acea oră, zăpada avea în jur de 3 centimetri și le-am spus că este nevoie să intervină. O altă mașină de deszăpezire care era la noi în comună a rămas fără motorină. Le-am dat eu împrumut 40 de litri să poată să plece de la noi să facă pârtie în jos și am înțeles că pe drum la Calea Sării s-au tamponat cu mașina care duce oamenii la dializă. La noi ninge în continuu de miercuri dimineață. Spre seară a început să bată și vântul, iar zăpada cred că a depășit deja 30 de centimetri. Nu avem probleme deosebite la acest moment. Noi vom acționa cu utilajele din dotare pentru a asigura circulația pe drumurile comunale de la nivelul localității. Sperăm ca vântul să nu bată foarte tare să întroienească zăpada foarte mult”, a spus primarul Georgel Spătaru de la Vintileasca.

    În jurul orei 17.00, trei autoturisme nu puteau înainta din cauza zăpezii depuse pe carosabil, pe DJ 205E, Vidra – Vizantea – Livezile. Utilajele societății SOTIREX au intervenit pentru degajarea zăpezii de pe carosabil.

    Ieri, în jurul orei 18.10, pe DN2 M, la intrarea în municipiul Focșani pe sensul de mers dinspre Odobești, a avut loc o coliziune între 2 autovehicule, în urma căreia a rezultat rănirea ușoară a conducătorului unui autoturism Opel. Conform primelor date de la fața locului, șoferul acestui autovehicul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de trafic, ar fi pierdut controlul mașinii, „mușcând” acostamentul și răsucindu-se în fața unui autovehicul de transport valori marca Ford. Se pare că nici șoferul Ford-ului nu ar fi păstrat distanța regulamentară. Conducătorul autoturismului Opel, în vârstă de 28 ani, a fost rănit ușor, la mâna dreaptă.

    Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Vrancea a anunțat, ieri, la ora 19.04, o avarie la rețeaua electrică din comuna Bârsești, 600 de consumatori fiind afectați. Echipele de la Electrica acționau pentru remedierea situației.

    Conform DRDP Iași, în cursul zilei de ieri s-a intervenit cu 144 de autoutilaje și peste 650 de tone de material antiderapant (sare și clorură de calciu). „Recomandarea noastră către șoferi este de a circula cu prudență maximă, să-și programeze călătoriile, pe cât posibil, în condiții de maximă necesitate și cu informarea prealabilă cu privire la condițiile meteo. De asemenea, atenționăm că vremea nefavorabilă și scăderea temperaturilor pe timpul nopții pot genera, dincolo de zăpada frământată, fenomene precum viscol și ghețuș. Angajații DRDP Iași sunt mobilizați pe toate districtele și secțiile de drumuri naționale cu utilaje și material antiderapant, în scopul menținerii drumurilor naționale în condiții circulabile, fără blocarea acestora din cauza viscolului”, a declarat Ovidiu Mugurel Laicu, director general regional al DRDP Iași. Potrivit unui comunicat de presă, DRDP Iași stă la dispoziția participanților la trafic pentru orice informații despre starea drumurilor naționale din zona Moldovei, prin Dispeceratul său deschis în regim de permanență – tel. 0232/213168. Informații actualizate despre starea vremii și a carosabilului pot fi obținute și de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum și de pe paginile noastre web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here