VIDEO şi GALERIE FOTO: Trei DRUMURI JUDEȚENE la standarde europene: Consiliul Județean a organizat ieri conferințele de lansare a proiectelor


    Consiliul Județean Vrancea a organizat, ieri, conferințele de lansare pentru trei proiecte de investiții foarte importante, care vizează modernizarea infrastructurii județene. Proiectele fac parte dintr-un amplu program de reabilitare a drumurilor, inițiat și susținut de președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan. La conferințele de lansare au participat vicepreședintele Consiliului Județean, Dănuț Cristian și toți primarii localităților care vor beneficia de aceste investiții.
    Proiectele sunt finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 6 „Îmbunătățirea  infrastructurii rutiere de importanță regională”, Prioritatea de investiții 6.1 „Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale, pentru Regiunea de Dezvoltare Sud-Est”. Valoarea totală a acestor trei investiții este de 211.300.822 lei, adică 47 milioane de euro. De ele vor beneficia 80.000 de locuitori ai județului Vrancea.

    „Modernizarea  infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile Dumbrăveni, Gugești, Popești, Urechești, Budești, Cotești, Blidari, Bonțești, Dălhăuți, Faraoanele, Râmniceanca, Beciu, Odobești cu conectivitate directă la rețeaua TEN -T” este unul din proiectele prezentate ieri. Valoarea totală a proiectului este de 108.547.817,35 lei. Prin implementarea lui se vor moderniza 29,7 km din drumul județean DJ 205B, se vor reabilita și moderniza șapte poduri, ceea ce va determina îmbunătățirea parametrilor drumului modernizat, astfel: va crește viteza de deplasare pe sectorul de drum județean reabilitat cu 62%; va crește capacitatea portantă a drumului județean DJ 205B la clasa de trafic IV; va crește gradul de siguranță rutieră, prin lucrări de refacere a marcajelor, a indicatoarelor rutiere, prin realizarea parapetelor metalice cu nivel de protecție ridicat, prin realizarea semnalizării verticale și orizontale. Pe acest drum vor fi amenajate 60 de stații care vor deservi transportul public de călători, vor fi realizați 40.485 mp trotuare pe toată lungimea drumului din intravilan și vor fi montați 370 m parapete de protecție. De asemenea, vor fi montate 347 indicatoare rutiere, din care 219 bucăți indicatoare cu leduri – semnalizare luminoasă. Vor fi realizați 88,4 km marcaje longitudinale și amenajate 37 treceri de pietoni cu semnalizare luminoasă cu panou fotovoltaic.
Termenul de finalizare a proiectului este 31 august 2020.

     „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Focșani – Golești – Vîrteșcoiu – Odobești cu conectivitate directă la rețeaua TEN-T” a fost cel de-al doilea proiect prezentat ieri. Valoarea totală a proiectului este de 46.761.868,08 lei. Prin implementarea lui se vor moderniza 15 km din drumul județean DJ 205C, se vor reabilita două poduri, ceea ce va determina îmbunătățirea parametrilor drumului modernizat astfel: va crește viteza de deplasare pe sectorul de drum județean reabilitat cu 30%; va crește capacitatea portantă a drumului județean DJ 205C la clasa de trafic IV; va crește gradul de siguranță rutieră prin montarea parapetelor de siguranță, realizarea stabilizărilor de teren și realizarea semnalizării verticale și orizontale. În cadrul proiectului vor fi amenajați 13.594 mp trotuare, 28 treceri de pietoni cu semnalizare luminoasă cu panou fotovoltaic, vor fi montate 150 indicatoare rutiere. De asemenea, vor fi executați 45,5 km marcaj longitudinal și vor fi montați 180 m parapete de protecție. Nu vor lipsi nici investițiile pentru siguranța rutieră (marcaje rutiere, indicatoare, borne și parapete), inclusiv semnalistică luminoasă verticală pentru treceri de pietoni, cu alimentare fotovoltaică.
Beneficiari direcți sunt aproximativ 30.000 locuitori, locuitori ai localităților tranzitate de acest drum. Termenul de finalizare a proiectului este 24 octombrie 2020.

     „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Limită județ Buzău – Voetin – Sihlea – Obrejița – Tâmboiești – Bordești cu conectivitate directă la rețeaua TEN-T” este cel de-al treilea proiect prezentat ieri. Valoarea totală a proiectului este de 55.991.137,32 lei. Prin implementarea proiectului se vor moderniza 22,5 km din drumul județean DJ 202E, se vor moderniza două poduri, ceea ce va determina îmbunătățirea parametrilor drumului modernizat, astfel încât se va asigura accesul locuitorilor comunelor de pe traseu, respectiv 12.000 de locuitori, la traficul de pe rețeaua TEN-T.  De asemenea, vor fi modernizate sau realizați 10 km de trotuare și trasee pietonale, o stație de transport public și o alveolă. Vor mai fi realizați 22,6 km marcaje rutiere, 40 treceri de pietoni cu avertizări luminoase, 24 buc. benzi rezonatoare, indicatoare rutiere. Vor fi amenajați 40.144 metri liniari de rigole și șanțuri și vor fi montate borduri teșite pentru accesul persoanelor cu dizabilități la proprietăți. Totodată, vor fi amenajate 51 podețe de descărcare. Beneficiarii direcții ai acestei investiții vor fi 12.000 de locuitori. Termenul de finalizare a proiectului este octombrie 2021.

Marian Oprișan a demarat un amplu proiect de modernizare a drumurilor județene

    Directorul Direcției Tehnice și de Investiții din cadrul Consiliului Județean Vrancea, Romeo Iordache, a declarat că în perioada imediat următoare va avea loc lansarea celui de-al patrulea proiect de investiții finanțat tot în cadrul POR 2014 – 2020, Axa prioritară 6, Prioritatea de investiții 6.1, pentru care a fost semnat deja contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
    Este vorba despre „Modernizarea  infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Gologanu – Slobozia Ciorăști – Cotești cu conectivitate directă la rețeaua TEN-T”. Acest proiect se află în procedura de validare a documentației tehnice, iar ulterior urmează să se treacă la procedura de licitare a proiectări și execuției lucrărilor. Iordache a făcut și o scurtă prezentare a rețelei de drumuri județene. „Rețeaua de drumuri județene a fost realizată în anii 1968-1970, de atunci pe aceste drumuri nu au fost realizate lucrări de reabilitare și modernizare pînă în urmă cu 12 ani. După anul 1990, apariția unui număr foarte mare de autovehicule de mare tonaj a făcut ca rețeaua de drumuri județene să fie afectată tehnic. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a demarat o amplă campanie de reabilitare și modernizare a drumurilor județene, iar până la această dată sunt reabilitați și modernizați 200 kilometri de drumuri județene. În reabilitare se mai află în diverse stadii drumuri finanțate prin PNDL 2, dar și alte proiecte finanțate prin POR 2014-2020. Modernizarea acestor drumuri înseamnă mărirea platformei drumului de la 5,5 metri la 8 metri lățime. Efectiv se vor face lucrări de amploare și se vor realiza două sensuri de circulație astfel încât aceste drumuri să respecte cerințele impuse de Uniunea Europeană”, a precizat Romeo Iordache.

Ghidul Solicitantului, modificat în urma demersurilor făcute de Oprișan

    Directorul Direcției Tehnice și de Investiții a reamintit că, în urma demersurilor făcute de președintele Marian Oprișan, s-a reușit modificarea Ghidului Solicitantului și includerea unor lucrări cum ar fi construcția de viaducte pe lista de lucrări eligibile. „În urma demersurilor făcute de președintele Marian Oprișan s-a reușit modificarea Ghidului Solicitantului, astfel încât să fie eligibil și cel de al cincilea proiect, «Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Gugești – Dragosloveni – Gura Caliței – Dealu Lung -Tinoasa – Poenița – Dumitrești cu conectivitate directa la rețeaua TEN-T». Acesta are o lungime de 56 de kilometri și prevede construirea unui viaduct, ca unică soluție de consolidare a zonelor cu alunecări de teren. Pentru a fi posibilă finanțarea acestei investiții, președintele Consiliului Județean Vrancea a făcut demersuri pentru ca ghidul solicitantului să fie modificat astfel încât cheltuielile pentru realizarea de obiective de tipul poduri sau viaducte să fie eligibile și să fie finanțate din fonduri nerambursabile. Urmează ca în perioada următoare să fie lansat ghidul nou de proiecte în care va fi depus spre finanțare și drumul menționat mai sus”, a mai spus Romeo Iordache.
    Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Dănuț Cristian, a precizat, la rândul său, că „în cadrul POR 2014-2020 vor fi reabilitați în total 120 kilometri de drum județean, valoarea totală a celor 5 drumuri fiind de 466 milioane de lei, echivalentul a 103,5 milioane de euro. Prin reabilitarea și modernizarea acestor drumuri se va asigura legătura județului Vrancea la rețeaua europeană de transport. Conducerea Consiliului Județean Vrancea este conștientă de faptul că o infrastructură modernă stă la baza dezvoltării localităților și de aceea, administrația publică județeană, condusă de președintele Marian Oprișan, se implică în permanență pentru atragerea de fonduri și demararea de proiecte de investiții”.

Reabilitarea acestor drumuri va duce la dezvoltarea economică a zonei

    Prezenți la eveniment, primarii localităților care vor beneficia de aceste investiții au declarat că acestea vor duce la îmbunătățirea condițiilor de trai ale oamenilor dar și la dezvoltarea economică a localităților.
    Primarul comunei Cîrligele, Ștefan Moscu, a ținut să mulțumească președintelui Consiliului Județean pentru demararea acestor investiții majore în infrastructura județeană. „Vreau să mulțumim președintelui Marian Oprișan pentru că, în sfârșit, aceste drumuri care traversează localități unde locuiesc foarte mulți cetățeni ai județului Vrancea, din apropierea municipiului Focșani, sunt reabilitate. Erau într-o stare foarte degradată. Sunt investiții necesare și care vor asigura accesul tuturor locuitorilor din această zonă, dezvoltarea zonei din punct de vedere turistic și economic. Sper ca în cel mai scurt timp să putem circula pe aceste drumuri în așa fel încât să putem atrage investitori pentru a dezvolta și mai mult localitățile noastre. Să sperăm că nu vom avea contestatari de serviciu la aceste drumuri, contestații care pot bloca aceste proiecte ani de zile, pentru că în accesarea fondurilor europene este o disciplină clară”, a precizat primarul Ștefan Moscu.
    La rândul său, primarul Alexandru Zar, de la Golești, a cerut sprijinul administrației județene pentru ca instituțiile implicate să demareze procedurile pentru construirea unui sens giratoriu la intersecția dintre DN 2 și drumul județean Focșani – Golești – Vîrteșcoiu – Odobești. „Avem problema la intersecția dintre DN 2 și drumul județean Focșani – Golești – Vîrteșcoiu – Odobești unde se impune și este necesară construirea unui sens giratoriu pentru a evita evenimentele rutiere, mai ales după ce va crește circulația și pe drumul județean”, a precizat primarul Alexandru Zar. Acesta a mai solicitat ca echipele de implementare, inclusiv proiectanții, să se deplaseze în teren să discute cu primarii care cunosc cel mai bine toponomia locurilor pentru a găsi cele mai bune soluții în special în ceea ce privește colectarea apelor pluviale, dat fiind că majoritatea localităților în care vor fi implementate aceste proiecte se află în zonă de deal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here