O fotografie realizată de venezueleanul Ronaldo Schemidt, care prezintă incendierea accidentală a unui manifestant al opoziției în timpul protestelor din Caracas, face parte dintre cele șase instantanee nominalizate miercuri la Amsterdam în cadrul concursului World Press Photo 2018, relatează EFE. Instantaneul surprinde momentul în care José VÃctor Salazar, în vârstă de 28 de ani, fuge cuprins de flăcări după ce a fost stropit cu benzină de la o motocicletă a Gărzii Naționale Bolivariana, care ulterior a fost capturată și incendiată de manifestanți. Tânărul, transformat într-o torță umană și purtând mască pe față, fuge disperat, în timp ce pe fundalul imaginii se vede pictat pe un zid un graffiti reprezentând un pistol, ațintit spre cuvântul „pace”.
Fotografia realizată de Schemidt este una dintre cele șase nominalizate la categoria Photo of the Year, în cadrul concursului realizat de fundația World Press Photo, și care au fost selectate de un juriu din peste 73.000 de instantanee. Celelalte poze nominalizate au ca temă atentatul din Westminster care a afectat Londra în martie 2017, o fetiță victimă a grupului terorist Boko Haram din Nigeria, drama refugiaților rohingya din Myanmar, sau eliberarea de sub ocupația Statului Islamic a orașului Mosul de forțele irakiene. Pe de altă parte, fotograful spaniol Javier Arcenillas a primit o nominalizare la categoria Long-Term Projects pentru o serie de instantanee realizate în perioada 2010 – 2017 care ilustrează lupta împotriva traficului de droguri în Mexic, Guatemala și Columbia.
La categoria Sports – Single pictures (SP) sau stories (SPS), fotograful american de origine columbiană Juan Arredondo a fost nominalizat pentru un grupaj de instantanee alb-negru având ca subiect, La Paz Fútbol Club, o echipă de fotbal formată din foști membri ai gherilei FARC și victime ale conflictului armat care se antrenează în junglă. O altă serie intitulată ‘Los chicos y los toros’, semnată de Nikolai Linares și în care sunt prezentate aspecte ale școlii de lupte cu tauri din AlmerÃa a fost nominalizată la aceeași categorie.
World Press Photo va anunța câștigătorii din acest an, într-o ceremonie care va avea loc pe 12 aprilie la Amsterdam.