Primăria Orașului Panciu a început luni lucrările de tăiere și toaletare a arborilor de pe domeniul public. Primii vizați au fost arborii de pe strada Nicolae Titulescu – zona din fața Spitalului Orășenesc și a fostei Agenții Bancpost. „În această perioadă, am început lucrările de toaletare a arborilor de pe domeniul public al orașului. Este vorba despre lucrări de curățare și îndepărtare a crengilor uscate sau a copacilor ieșiți din vegetație. Am intervenit în zona Spitalului, dar ne vom extinde și pe alte străzi, precum și în cartierele Satu-Nou, Crucea de Jos, Dumbrava, Crucea de Sus și Neicu. De asemenea, vor fi toaletați și arborii din curtea Bisericii «Sf. Apostoli Petru și Pavel»”, a declarat primarul Iulian Nica.
Tăierile de întreținere și cele de corecție a arborilor/arbuștilor se execută numai în perioadele de repaus vegetativ. În perioada de vegetație, astfel de lucrări se aplică numai ramurilor uscate care pot fi ușor identificate.