Bătrân de 85 de ani, trimis în judecată după ce și-a bătut vecinul

0
970


    Un bătrân de 85 de ani, din comuna Valea Sării, sat Colacu, va fi judecat la Judecătoria Focșani pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. El a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pentru o faptă comisă la începutul lunii iulie 2017. Conform rechizitoriului, în timp ce se afla în fața locuinței sale, octogenarul a lovit o persoană cu un băț peste cap și membre, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat 60-70 zile de îngrijiri medicale pentru refacere.
Persoana vătămată și inculpatul sunt vecini. În ziua de 5 iulie 2017 între cei doi au existat discuții în contradictoriu legate de faptul că inculpatul nu i-a permis persoanei vătămate să pătrundă pe terenul său pentru a-și repara peretele casei. În rechizitoriul procurorilor se arată că pe fondul acestor discuții, inculpatul, cu bățul pe care îl avea în mână, a lovit persoana vătămată.
La audieri octogenarul a avut o altă variantă. El a spus că l-a auzit pe vecinul său în timp ce înjura și îi vorbea urât soției sale. Apoi, inculpatul spune că persoana vătămată a început să arunce cu pietre în curtea sa. Inculpatul a adăugat că la un moment dat, soția sa a sunat la 112 pentru a reclama faptele persoanei vătămate, iar el a ieșit la poartă pentru a aștepta echipajul de poliție. În timp ce el se afla la poarta locuinței sale, ar fi apărut și persoana vătămată, care avea o sacoșă în mână, și care s-a îndreptat către el. Inculpatul a adăugat că în acea sacoșă partea vătămată avea corpuri dure și a început să-l lovească cu ea. În acel moment, inculpatul spune că a ripostat și a lovit partea vătămată cu bățul peste umăr și șold.
Persoana care a avut nevoie de 60-70 zile de îngrijiri medicale în urma acestei agresiuni a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 40.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here