Raed Arafat afirmă că peste 40% dintre mașinile de intervenţie la incendii au peste 30 de ani

0
351


Peste 40% dintre mașinile de intervenție la incendii au mai mult de 30 de ani vechime, a declarat secretarul de stat în MAI Raed Arafat, luni, după bilanțul pe anul 2017 al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). „Peste 40% dintre mașinile pompierilor de incendiu au peste 30 de ani vechime. (…) Mașinile pompierilor erau acum câțiva ani foarte puține cu vechime sub 10 ani. Acum avem peste 30 la sută deja sub zece ani. Asta e datorită chestiunilor fondurilor europene în perioada 2007-2013 și în anii trecuți au fost luate câteva mașini de pompieri. Există o licitație pe un număr mare de mașini de pompieri, pentru acordul-cadru, iar în cele 600 de milioane de euro există sume necesare pentru 500 de mașini de pompieri. Dacă se finalizează licitația bine, anul acesta începe livrarea mașinilor de pompieri, în următorii doi-trei ani înlocuim integral componenta veche de peste 30 de ani”, a explicat Arafat.
Referindu-se la ambulanțe, secretarul de stat a precizat că anul trecut „s-a dat sarcină” IGSU să facă licitația pentru autospecialele serviciului de ambulanță și ale SMURD. „Ambulanțele tip C, de terapie intensivă, sunt în evaluare, ambulanțele de tip A, de transport, sunt în evaluare și evaluarea este foarte avansată. Am avut o contestație la ambulanțele de tip B, care sunt de extremă importanță, pe ele sunt echipele de paramedici și asistenții de la Ambulanță, iar vineri decizia la contestație a fost în favoarea IGSU, iar după ce se dă motivarea, continuăm, mai sunt trei zile pentru oferte. Åži aici, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, sunt discuții, sunt identificate fonduri, ca să luăm un număr mai mare și să înlocuim ce este vechi, peste 60 la sută din ambulanțe serviciilor de ambulanță și SMURD au atins zece ani. Erau cumpărate prin anii 2007-2008”, a mai spus Arafat.
El a afirmat că multe ambulanțe au parcurs deja peste jumătate de milion de kilometri.
„Problema noastră este că un număr mare de ambulanțe au deja peste jumătate de milion de kilometri la bord. Se impune clar înlocuirea lor și sper ca în acest an să vedem primele ambulanțe livrate”, a mai declarat secretarul de stat. Totodată, a menționat Arafat, anul trecut a fost aprobată construirea a 13 subunități de pompieri în București iar anul acesta au fost alocate fondurile pentru patru dintre acestea. „Aici este și rolul ISU București-Ilfov pentru realizarea acestora. Noi vom fi atenți la implementarea proiectelor, pentru că interesul nostru este să avem echipaje care să ajungă cât mai repede unde este nevoie. (…) Anul trecut, în Ilfov, am reușit să deschidem cel puțin unul sau două puncte noi și încă discutăm să mai deschidem alte puncte”, a spus secretarul de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here