Ultimul volum al „Istoriei sexualităţii” de Michel Foucault, publicat la 34 de ani după moartea sa

0
352


    Al patrulea și ultimul volum al „Histoire de la sexualité”, niciodată publicat în timpul vieții lui Michel Foucault, a apărut în sfârșit vineri, la aproape 34 de ani de la moartea filosofului francez, relatează AFP. Intitulat „Les aveux de la chair” (Mărturiile cărnii – n.r.), acest volum, publicat ca și cele precedente la editura Gallimard, încheie monumentala sa „Histoire de la sexualité”, al cărui prim volum a apărut în 1976, și care este neașteptat de actuală într-un moment în care chestiunea consimțământului (subiectul cărții) se află în centrul dezbaterilor privind hărțuirea. Cartea lui Michel Foucault, scrisă în anii 1980, nu este totuși, în mod evident, o operă de actualitate. Aspectele de care se interesează autorul „Histoire de la folie a l’âge classique” și al „Surveiller et punir”, sunt regulile și doctrinele părinților bisericii apusene privind sexualitatea.
    Filosoful, al cărui interes pentru creștinism este cunoscut, demonstrează, contrar a numeroase idei, că îndrumările creștine privind practicile sexuale nu sunt mai represive decât preceptele reputate, pe nedrept, că ar fi mai permisive ale filosofilor păgâni. „Aceste principii ar fi emigrat, într-un fel, în gândirea și practica creștină, plecând din mediile păgâne a căror ostilitate trebuiau să o dezarmeze arătând forme de conduită deja recunoscute de ei pentru înalta lor valoare”, scrie filosoful. Mariaj, adulter, procreere, castitate, virginitate, homosexualitate sau masturbare… Părinții bisericii apusene, ca și filosofii greci și păgâni înaintea lor, au stabilit un ansamblu de norme relative la practicile sexuale.
    Dar chiar dacă aceste norme, susține filosoful, se dovedesc a fi de multe ori represive cu seria lor de interdicții, ele au și meritul de a vorbi din abundență despre sexualitate, de a nu face din sex un subiect tabu. În fond, subliniază filosoful, de la Aristotel la Clement al Alexandriei, prima problemă care s-a pus în domeniu a fost de a determina ce este tolerabil sau nu în materie de sexualitate. Lectura cărții lui Foucault aduce la zi rădăcinile întrebărilor care agită societatea în prezent, notează AFP.
    La început, reamintește Frédéric Gros în prefața de la „Aveux de la chair”, filosoful avea intenția de a publica o „Istorie a sexualității” în șase volume. Însă Foucault, profesor la College de France și la universitatea California din Berkeley, nu va publica al doilea volum al „Histoire de la sexualité” decât la opt ani după primul. Al treilea volum, „Le souci de soi”, a fost publicat tot în 1984, ca și al doilea, „L’usage des Plaisires”. Îmbolnăvit de SIDA și epuizat, Michel Foucault este spitalizat după ce s-a simțit rău pe 3 iunie 1984. El a murit la spital câteva zile mai târziu, la 25 iunie. Manuscrisul „Aveux de la chair” este un text neterminat. „Deținătorii drepturilor pentru opera lui Michel Foucault au considerat că a venit momentul și condițiile sunt întrunite pentru publicarea acestui text major necunoscut”, și-a exprimat satisfacția Frédéric Gros.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here