Grupele 2009 și 2010 ale Prosport-LPS Focșani au avut, la începutul acestei săptămâni, un program de jocuri de pregătire cu echipe similare ale CS FCSB, la București. Au fost meciuri foarte utile nu doar din perspectiva rezultatelor, pe care conducerea Prosport-LPS le apreciază ca „excelente”, dar și a experiențelor fotbalistice noi, cu adversari puternici, ale sportivilor focșăneni.
Lotul grupei 2009 a fost alcătuit din portarul Alin Ilie și jucătorii de câmp Bogdan Dăscălescu, Mihai Tîrlă, Robert Chirilă, Theodor Hunea, Aramis Bran, Alexandru Machis, Cristian Zahiu și Alexandru Bănică. Grupa 2010 i-a avut în lot pe Ianis Gheorghe și Alexandru Aldea – portari și pe jucătorii de câmp Daniel David, Ștefan Basma, David Eșanu, Iustin Palade, Andrei Mija, Ruben Dogaru, Alin Apostol, Luca Velic, Robert Grigorică, Andrei Hagiu și Ștafan Sârbu.
Înainte de jocurile cu echipele FCSB, micii fotbaliști de la Focșani au fost în vizită la Arena Națională și la Casa Fotbalului unde au întâlnit câțiva dintre cei mai importanți oficiali ai Federației Române de Fotbal: Adrian Mutu, Miodrag Belodedici și Mihai Stoichiță. Într-un comunicat primit de la Prosport-LPS Focșani, este precizat că „fostele glorii au răspuns tuturor curiozităților copiilor și le-au urat mult succes în carieră” și, după ce i-au îndemnat să muncească mult și să se pregătească bine, fără a neglija școala, le-au spus că speră să-i vadă pe teren la meciurile echipelor naționale de junori.