Quincy Jones susţine că Michael Jackson a plagiat în cazul piesei „Billie Jean”

0
356


Celebrul producător Quincy Jones, aflat în spatele celor mai mari succese ale lui Michael Jackson, susține că regele popului i-a plagiat mai multe hituri, inclusiv „Billie Jean”, informează AFP. „Nu vreau să spun asta public, dar Michael a furat multe lucruri. A furat multe cântece”, a declarat producătorul în vârstă de 84 de ani, care a contribuit la crearea albumelor legendare „Thriller” și „Bad”. „A fost pe cât de machiavelic posibil”, a adăugat el într-un interviu acordat site-ului Vulture și publicat marți.
Producătorul a subliniat totodată similitudinile dintre clasicul „Billie Jean” – hit la care el a semnat producția – și „State of Independence”, o piesă a reginei disco-ului Donna Summer, produsă, de asemenea, de Quincy Jones și lansată cu câteva luni înainte. La prima vedere, asemănările dintre cele două melodii nu sunt evidente, cu excepția faptului că se bazează ambele pe linii de bas cu sonorități sintetice. Quincy Jones l-a acuzat, de asemenea, pe Michael Jackson, care a murit în 2009, că ar fi fost „zgârcit”, în condițiile în care fostul membru al formației Jackson 5 ar fi refuzat să-l crediteze pe clăparul său, Greg Phillinganes, pentru melodia sa „Don’t Stop Til You Get Enough”.
În vârstă de peste 80 de ani, Quincy Jones continuă să fie activ în lumea muzicii și a lansat recent un serviciu de streaming video specializat în jazz. De altfel, într-un interviu recent pentru revista GQ, producătorul a dat asigurări că are 22 de prietene în întreaga lume, că vorbește 26 de limbi și că urmat un tratament în Suedia, care îi va permite să trăiască până la 110 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here