Ministrul Carmen Dan: Salariile poliţiștilor au crescut cu 10% în 2017; venitul minim al unui agent debutant – 3.000 de lei

0
533


    Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat miercuri că, în anul 2017, potrivit măsurilor fiscal-bugetare adoptate, salariile polițiștilor au crescut cu 10%, iar cele ale militarilor și ale personalului civil cu 15%, iar de la 1 ianuarie 2018 se adaugă o creștere, în medie, de 3 – 4% la salariul net.

Astfel, cel mai mic salariu din poliție, cel al unui agent debutant, a crescut în anul 2017 cu 29,3%. „Nu sunt reale speculațiile privind scăderea salariilor polițiștilor. Dacă în decembrie 2016 salariul minim net al unui agent era de 1.373 de lei, acum este de 1.776 lei. La acesta se adaugă, în medie, 990 de lei – norma de hrană, 250 de lei – norma de echipament și, după caz, alte sporuri în funcție de condițiile de muncă. Adunând aceste sume, rezultă că în acest moment venitul minim net al unui agent debutant este de 3.000 de lei, fără a mai pune la socoteală drepturile pentru ture de noapte sau pentru munca în zilele libere sau de sărbători legale. Acesta este cel mai mic venit al unui polițist, adică acel polițist ieșit direct din școlile de agenți”, a afirmat Carmen Dan, la sediul MAI.
    Ea a precizat că, dacă se face referire la toți agenții de poliție, se va constata că venitul net al acestora pleacă de la 3.000 de lei și poate ajunge până la 5.000 de lei în cazul agenților cu vechime de peste 25 de ani și care ocupă funcții cu indemnizație de comandă, cum ar fi, de exemplu, șefii de post. „Evident că există o diferență de salarizare între agenți și ofițeri și între ofițerii cu funcție de execuție și cei cu funcție de comandă. La fel și între gradele inferioare și cele superioare”, a completat Carmen Dan.
    Ministrul de Interne a arătat că, în ciuda percepției conform căreia există multe funcții de conducere în minister, la ora actuală mai sunt doar 38 de chestori și generali. „Åži pentru că există încă percepția că în minister există foarte multe salarii mari, mai trebuie făcută o precizare: în momentul de față, în IGPR sunt 15 chestori, în Inspectoratul General al Poliției de Frontieră sunt șapte, iar în aparatul central al ministerului numai patru. Iar în zona militară a ministerului, adică pompieri și jandarmerie, sunt trei generali. În total, în prezent, în MAI sunt 38 de chestori și generali, raportat la cei 127.000 de angajați”, a explicat Carmen Dan.
    Ea a anunțat că a fixat un termen de maximum două săptămâni pentru ca Poliția Română să prezinte soluții privind organizarea programului de lucru, astfel încât să asigure respectarea obligației continuității serviciului polițienesc, dar și respectarea timpului liber necesar recuperării polițiștilor după serviciu. „În MAI sunt prevăzute 151.000 de funcții, fiind ocupate 127.000 – polițiști, militari și personal civil. Din numărul total de funcții, aproximativ 80.000 sunt prevăzute pentru funcționarii publici cu statut special, adică polițiști și polițiști de frontieră, din care sunt ocupate aproximativ 68.000”, a mai spus ministrul Carmen Dan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here