Primăria Adjud a depus încă cinci proiecte de investiții pentru finanțare prin PNDL

0
3742


    Primăria Adjud a depus spre finanțare încă cinci proiecte de investiții, în valoare totală de aproape 33 milioane de lei, finanțarea urmând să fie asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a. Acest lucru a fost posibil după ce, la nivel național, mai multe UAT-uri nu au reușit să depună și să refacă documentația pentru a obține finanțare la proiectele deja aprobate, situație în care se pot depune spre finanțare noi proiecte.
    Astfel, Primăria Adjud a depus spre finanțare următoarele proiecte:
    – reabilitare stradală în municipiul Adjud; alimentare cu apă satul Șișcani, reabilitare Modernizare infrastructură stradală, în municipiul Adjud – 17,3 milioane de lei;
    – Realizarea sistemului de alimentare cu apă și a sistemului de canalizare în localitatea Șișcani, municipiul Adjud – 5,9 milioane de lei,
    -Reabilitare și modernizare sediu primărie Adjud, zona parc – 4,9 milioane de lei;
    – Modernizare școală primară și Grădiniță cu program normal Burcioaia, în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare și autorizare ISU-1,2 milioane de lei;
    – Reabilitare și modernizare școală gimnazială și Grădiniță cu program normal Adjudul Vechi, în vederea în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare și autorizației ISU-3 milioane lei.
    De reținut că proiectul „Reabilitare și modernizare sediu primărie Adjud, zona parc” este unul dintre cele mai arzătoare proiecte ale administrației locale din Adjud. Valoarea totală a investiției este estimată la 4,9 milioane de lei. Noul sediu va avea o suprafață construită desfășurată de 1659 metri pătrați. Clădirea este situată în parcul central al orașului.
    Primarul Constantin Armencea a precizat că nu existau până acum proiecte cu finanțare nerambursabilă pentru astfel de investiții. El a mai adăugat că deși imobilul este „la roșu” cum se spune în construcții, suma necesară este foarte mare deoarece lucrările au început în 1991, iar structura de rezistență necesită unele lucrări. În anul 2008, Primăria Adjud a reluat lucrările, în regie proprie, la construcția noului sediu al Primăriei, însă lipsa veniturilor proprii a determinat sistarea lucrărilor la această investiție. De reținut că în acest moment, Primăria Adjud funcționează într-un imobil preluat de la societatea URBIS, imobil ce a fost reabilitat și modernizat cu fonduri europene. Dar acest spațiu este mic și impropriu pentru funcționarea în condiții normale a serviciilor din cadrul Primăriei municipiului Adjud. 

Aproximativ 15 milioane de lei, finanțare la 2 proiecte aflate în derulare

    Mai trebuie amintit că primarul municipiului Adjud, Constantin Armencea, a anunțat că a semnat contractele de finanțare pentru proiectele: „Modernizare infrastructură stradală Cartier Adjud Nord, Municipiul Adjud-etapa I” și „Lucrări de instalații în vederea obținerii avizului de securitate la incendiu” pentru mai multe unități școlare din Adjud. Finanțarea celor două proiecte este asigurată tot prin PNDL, etapa a-II-a.  Astfel, proiectul „Modernizare infrastructură stradală Cartier Adjud Nord, Municipiul Adjud-etapa I”, are o valoare de aproape 5,5 milioane de lei. Practic, proiectul vizează reabilitarea și modrenizarea mai multor străduțe din acest cartier, străzi ce au o lungime totală de peste 6 kilometri. 
    Cel de al doilea proiect, „Lucrări de instalații în vederea obținerii avizului de securitate la incendiu” pentru mai multe unități școlare din Adjud are o valoare de peste 9 milioane de lei și va consta în efectuarea unor lucrări de instalații în vederea obținerii avizului de securitate la incendiu la unități școlare din oraș. Este vorba de proiectele: Lucrări de instalații în vederea obținerii avizului de securitate la incendiu pentru obiectivul Colegiul  Național „Emil Botta”, Municipiul Adjud, județul Vrancea-965,771.18 lei; Lucrări de instalații în vederea obținerii avizului de securitate la incendiu pentru obiectivul Colegiul Tehnic „Gheorghe Balș” -1,337,135.25 lei; Lucrări de instalații în vederea obținerii avizului de securitate la incendiu pentru obiectivul Åžcoala gimnazială „Angela Gheorghiu” – 475,357.21 lei; Lucrări de instalații în vederea obținerii avizului de securitate la incendiu pentru obiectivul Åžcoala gimnazială „Mareșal Alexandru Averescu” – 895,241.53 lei; Lucrări de instalații în vederea obținerii avizului de securitate la incendiu pentru obiectivul Åžcoala gimnazială „Mihail Armencea” – 482,938.66 lei; Lucrări de instalații în vederea obținerii avizului de securitate la incendiu pentru obiectivul Åžcoala gimnazială „Principele Radu” – 477,433.59     lei; Reabilitare clădire Grădinița cu program prelungit nr.4, Municipiul Adjud, județul Vrancea în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare și autorizației ISU -4,815,405.21 lei.
    Primarul municipiului Adjud, Constantin Armencea, speră să finalizeze procedurile de achiziții publice, pentru ca din primăvară să înceapă lucrările propriu zise la investițiile mai sus amintite. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here