Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

GALERIE FOTO: 160 de tineri, invitați de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei în vizite culturale la București


În perioada 23-28 ianuarie 2018, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a organizat primele proiecte de mobilitate pentru 160 de beneficiari din cele două județe. Astfel, elevii care au participat la concursurile județene, desfășurate la finalul anului trecut: „Sfântul Andrei – Apostolul și ocrotitorul românilor”, în municipiul Buzău, respectiv „Mărturisitori și apărători ai dreptei credințe”, în județul Vrancea, precum și alți tineri care se implică permanent în viața liturgică și catehetică a parohiilor din Protoieria Focșani II au mers în trei vizite culturale la București.
Însoțiți de profesorii lor, cei 160 de beneficiari au avut ocazia să descopere numeroase obiective cultural-religioase: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Catedrala Patriarhală și Palatul Patriarhiei, Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou, Mănăstirea Radu-Vodă, Centrul Vechi și Mănăstirea Stavropoleos. Fiecare grup și-a încheiat periplul prin Capitală cu vizionarea unui spectacol de teatru de înaltă ținută artistică: „Cea mai frumoasă floare din lume”, la Teatrul Excelsior, „Regele moare”, respectiv „Înșir’te Mărgărite”, la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, potrivite particularităților de vârstă ale celor vizați. La final, tinerilor pelerini li s-a pregătit o ultimă surpriză: întâlnirea cu protagonistul spectacolului „Înșir’te Mărgărite”, marele actor și regizor Dan Puric.

Reacțiile elevilor au fost pe măsură:

„Am vizionat o piesă de teatru educativă, am vizitat biserici și mănăstiri care mi-au stârnit mai mult interesul pentru religie, cultură și artă, iar la Muzeul Antipa am fost impresionată de multitudinea de exponate. Astfel de călătorii ne dezvoltă frumos din punct de vedere spiritual”. (Voinea Alexandra, clasa a VI-a, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău)
„În teatru, ca și în viață, primești bucurie dăruind. «Cea mai frumoasă floare din lume» este viața noastră, de care trebuie să ne îngrijim, așa cum face «Micul Prinț»”, (Neagu Dragoș, clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Sfântul Apostol Andrei” din Buzău)
„Am plecat din București bogată în sentimente și gânduri înalte, recunoscătoare acelora care mi-au îngăduit acest pelerinaj și, mai presus de orice, lui Dumnezeu”. (Dobre Edvina, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „N. I. Jilinschi” din Vernești)
„Excursia organizată de Arhiepiscopie la București a reprezentat pentru mine înlăturarea totală a ideilor preconcepute că orice excursie organizată de «proful/ profa de religie» sau alte persoane din cadrul Bisericii este un pelerinaj efectiv, o excursie în care stai doar prin biserici și nu ai voie să faci nimic altceva decât să te rogi. A fost o experiență foarte plăcută. Am avut parte de câteva ore minunate, alături de persoane superbe, în locuri la fel de superbe. A reprezentat o odihnă sufletească și fizică, deși am parcurs o mică parte din capitală pe jos. Mă bucur că am avut ocazia de a-mi schimba părerea despre Biserică și despre cei ce o slujesc. Mă bucur că am avut ocazia de a-i vedea așa cum sunt cu adevărat, și nu cum sunt prezentați de mass-media, și că am împărtășit idei diferite, nu doar legate de religie. A fost o experiență pe care aș repeta-o oricând”. (Ionescu Iulia, clasa a XI-a G, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani)
„Din punctul meu de vedere, excursia a fost una reușită. În primul rând, atmosfera creată alături de colegii mei a fost una de excepție, iar locurile vizitate mi-au întărit un sentiment de beatitudine care m-a făcut să simt ce înseamnă bucuria. În al doilea rând, prin intermediul participării la această excursie, mi-am cristalizat anumite informații, dar totodată le-am și îmbogățit. De asemenea, am avut parte de o plimbare prin oraș, unde am putut vedea anumite părți istorice ale vechiului București, iar la final am fost la o piesă de teatru absolut superbă. Când am vizionat-o, la un moment dat, am simțit un fior pe șira spinării, parcă eu trăiam cu intensitate maximă acele sentimente ale personajului. Mi-a plăcut nespus de mult. Totul a fost foarte frumos și mi-aș mai dori să merg într-o astfel de excursie”. (Miron Alina, Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești)

Consilier eparhial Pr. Prof. Cristian Marius Dima

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?