O serie de reguli stabilite la nivel european vin să prevină suprapunerea dreptului la beneficiile de asistență socială pentru susținerea copilului și familiei, și tratează prevenirea situațiilor în care părinții primesc drepturi în aceeași perioadă de timp, din partea mai multor state membre, în baza activității desfășurate în aceste state membre sau în baza reședinței copiilor într-un stat membru UE sau care aparține Spațiului Economic European.
Astfel, în situația în care statul de reședință a copilului este România, iar unul dintre părinți are activitate în România, iar celălalt părinte are activitate în alt stat membru, statul competent cu plata prestațiilor va fi România (stat de reședință a copilului și de activitate a unuia dintre părinți), iar celălalt stat membru de activitate va acorda un complement diferențial, stabilit ca diferență între cuantumul prestațiilor acordate în acel stat membru și cuantumul plătit de România.
De exemplu, România (stat de activitate a unuia dintre părinți și de reședință a copilului) plăteste 84 lei (aproximativ 19 euro), iar Germania (stat de activitate a celuilalt părinte) plătește 184 euro. În acest caz, pentru a nu pierde dreptul la cuantumul cel mai mare, Germania va plăti un complement diferențial de 165 euro, în baza activității unuia dintre părinți în acest stat membru UE.
În cazul în care activitatea unuia dintre părinți se desfășoară în statul de reședință a copilului, atunci acel stat membru trebuie să plătească beneficiile de asistență socială pentru copil. Totuși, dacă România are un cuantum mai mare al beneficiilor de asistență socială, va acorda un complement diferențial stabilit ca diferență între cuantumul beneficiilor de asistență socială acordate de România și cuantumul plătit de acel stat membru.
De exemplu, Spania (stat de activitate a unuia dintre părinți și de reședință a copilului) plătește 25 euro. România (stat de activitate a celuilalt părinte) plătește alocație de stat 200 lei (aproximativ 45 euro). În acest caz, pentru a evita cumulul de beneficii de asistență socială și pentru a nu pierde dreptul la cuantumul cel mai mare, România va plăti un complement diferențial de 20 euro, adică aproximativ 88 lei.
Potrivit informațiilor date publicității pe site-ul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, mai există situația în care activitatea unuia dintre părinți este într-un stat membru UE și reședința copilului în România, împreună cu celălalt părinte, care nu desfășoară nici o activitate în țară. În acest caz, statul de activitate a părintelui va fi statul competent cu plata beneficiilor de asistență socială pentru copilul care are reședința în România, conform legislației acelui stat. Dacă în România cuantumul alocației pentru copil este mai mare decât cuantumul acordat în statul membru de activitate, România plătește diferența între suma acordată conform legislației sale și cuantumul la care are dreptul conform legislației acelui stat membru. De exemplu: În Italia (stat de activitate al unuia dintre părinți) cuantumul prestațiilor este 137 euro. În România (stat de reședință al copilului cuantumul beneficiilor este de 84 lei (aproximativ 19 euro). Deci, Italia va plăti beneficiile pentru copil în cuantum de 137 euro, iar România va suspenda dreptul la alocație de stat, pentru că nu există o diferență de plată între suma acordată conform legislației italiene și cuantumul la care are dreptul conform legislației române.
Dacă părinții își desfășoară activitatea într-un stat membru UE și reședința copilului este în România, acesta aflându-se în întreținerea bunicilor sau a altor persoane, Statul de activitate al părinților va fi statul competent cu plata beneficiilor de asistență socială pentru copilul care are reședința în România, conform legislației acelui stat. Dacă România acordă beneficii de asistență socială pentru susținerea copilului și familiei, pe baza reședinței copilului, în cuantum mai mare decât statul membru de activitate al părinților, atunci România va plăti un complement diferențial, adică diferența între suma acordată conform legislației sale și cuantumul acordat de statul de angajare a părinților. De exemplu, Germania (stat de activitate a părinților) plătește 184 euro. România (stat de reședință a copilului) plătește alocație de stat în valoare de 84 lei (aproximativ 19 euro). În acest caz, Germania va plăti prestațiile pentru copil în cuantum de 184 euro, iar România va suspenda dreptul la alocația pentru copil deoarece cuantumul la care are dreptul copilul conform legislației române nu depășeste cuantumul plătit de Germania.
Informații suplimentare cu privire la toate aceste lucruri se pot afla accesând linkul: http://www.mmanpis.ro/lucratori-migranti/intrebari-frecvente/. De asemenea, informații suplimentare pot fi aflate și la sediul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Vrancea cu sediul în strada Brăilei nr. 3 bis, cod poștal 620161, Focșani, județul Vrancea sau la telefon 0237.612.666, fax: 0237.614.939.