CSM Focșani 2007 revine în fața propriilor suporteri în prima partidă oficială a anului, cea cu CS Minaur Baia Mare. Cele două formații sunt vecine de clasament și, după retragerea din campionat a Odorheiului, cel puțin la modul teoretic, devin competitoare pentru ultimul loc al play-off-ului. La fel cum, tot teoretic, pot fi competitoare pentru cel mai bun loc al play-out-ului. Practic însă, băimărenii sunt avantajați de program, au și cinci puncte în plus în acest moment și pot culege profitul lăsat de plecarea din Ligă a uneia dintre forțele handbalului din România.
Indiferent de calculele făcute de fiecare echipă din zona locurilor 9-12, pentru CSM Focșani 2007 rămâne adevărul că trebuie să joace foarte bine pentru a câștiga fiecare dintre meciurile ce urmează în campionat începând cu cel cu CS Minaur. În tur, după un meci început într-o zi și încheiat în următoarea, băimărenii s-au impus cu 28-18. La Focșani nu va fi întreruperea de curent electric de la Baia Mare iar echipele își vor putea face jocul cât de bine pot.
I-am urmărit la pregătire pe elevii profesorilor Viorel Ciubotaru, Bogdan Voica și Alexandru Acsinte și cred că pot evolua la un nivel superior adversarilor în condițiile în care vor avea susținerea entuziastului public focșănean! Toți jucătorii au muncit foarte mult și intens, sunt valizi, determinați, cu un tonus bun și așteaptă primul joc oficial pentru a arăta că au valoare peste locul pe care îl ocupă acum în clasament.
Meciul dintre CSM Focșani 2007 și CS Minaur Baia Mare va fi arbitrat de Gabriel Badiu și Ioan Barbu din Cluj Napoca. Observator va fi Viorel Ciucan, din București.
Tot astăzi, adjudenii Marian Drăghici și Ionuț Drăguț vor arbitra partida dintre CSM București și CSU Suceava. Meciul va începe la ora 17.30 și va fi transmis de TVR HD.