Consiliul Județean Vrancea va repartiza pe localități sumele defalcate din TVA și sumele din cotele din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2018 și a estimărilor pentru anii 2019-2021 alocate județului Vrancea prin Legea nr.2/2018 privind bugetul de stat pe anul 2018. Potrivit prevederilor Legii nr.2/2018 privind bugetul de stat pe anul 2018, consiliilor județene le revin unele responsabilități pe linia repartizării sumelor defalcate din cotele din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale. Prin aceeași Lege s-au prevăzut sume care vor fi incluse în bugetul propriu al județului (27%), precum și sumele ce urmează a fi repartizate prin hotărâre a Consiliului Județean pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare și/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii lor, precum și pentru susținerea proiectelor de dezvoltare locală și pentru proiecte de infrastructură care necesită cofinanțare locală. „De asemenea, prin anexa nr.6 la Legea nr.2/2018 privind bugetul de stat pe anul 2018 a fost repartizată suma de 11.808 mii lei reprezentând sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale pe anul 2018, precum si estimarile pentru anii 2019-2021. Având în vedere necesitatea continuării lucrărilor de investiții in infrastructura rutieră demarate de Consiliul Județean, propunem ca aceste sume să fie alocate Unității Administrativ Teritoriale Județul Vrancea”, se arată în referatul care însoțește proiectul de hotărâre.
Sumele repartizate pe fiecare unitate administrativ-teritorială vor fi incluse în bugetul local al fiecărei unități administrativ-teritoriale pe anul 2018 și în estimările pentru anii 2019-2021. Consiliul Județean Vrancea se reunește, astăzi, în ședință extraordinară pentru a discuta acest proiect.
Tot în ședința de azi, plenul Consiliului Județean va dezbate proiectul de hotărâre privind transmiterea solicitării de trecere a suprafeței de 62000 mp teren situat în extravilanul Municipiului Focșani, din domeniul public al municipiului Focșani în domeniul public al județului Vrancea, în vederea construirii noului Spital Județean. Decizia vine după ce președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a anunțat că la Focșani va fi construit un nou spital județean. Investiția urmează să fie realizată cu finanțare de la Banca Mondială și va fi dotat cu toată aparatura și utilitățile necesare unui spital modern, de ultimă generație. „Este o certitudine faptul că vom construi un nou spital județean și, în acest sens, am luat toate măsurile care se impun pentru a construi și dota la standarde moderne noul spital. Cetățenii județului Vrancea merită un spital nou mai ales că actualul spital este unul foarte vechi”, a declarat președintele Marian Oprișan.