Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Termenul de depunere a Declaraţiei 600 va fi amânat


Guvernul urmează să adopte, în prima sa ședință, care va avea loc pe 31 ianuarie, o ordonanță privind amânarea termenului de depunere a Declarației 600, a anunțat, luni, președintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea.
Potrivit acestuia, decizia a fost luată în urma unei discuții pe care a avut-o în cursul zilei de luni cu premierul desemnat Viorica Dăncilă și cu ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, dar și cu partenerii din coaliție. „Am discutat despre declarația 600. Am solicitat ca pe 31 ianuarie, în prima ședință de Guvern, să adopte o ordonanță pentru amânarea termenului de depunere până la 1 martie, pentru a le da posibilitatea ca în perioada imediat următoare să meargă până la eliminarea Declarației 600, cu condiția să găsească soluția pentru ca persoanele fizice care trebuiau să plătească aceste contribuții să rămână asigurați în sistemul de asigurări și să găsească o soluție civilizată pentru a elimina disconfortul celor care au fost sau care ar trebui să depună această declarație”, a afirmat Dragnea.
Persoanele fizice care au obținut venituri extra-salariale cumulate de minim 22.800 lei în 2017 trebuie să depună, până la 31 ianuarie, Declarația 600, document care vizează obligațiile referitoare la contribuțiile sociale, respectiv contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?