Județul Vrancea se află până diseară, la ora 22.00, sub Cod galben de ninsori viscolite. Meteorologii au emis ieri o atenționare meteo, în care se arată că vor predomina ninsorile, iar vântul va sufla cu viteze la rafală de 65…75 km/h. „(…) Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului.
În intervalul menționat precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. În jumătatea de sud a țării și în zona montană se vor cumula cantități de apă de 10…15 l/mp și izolat, îndeosebi în Dobrogea, 30…35 l/mp. (…) Temporar vântul va avea intensificări în vestul și sudul teritoriului, cu viteze de 45…55 km/h, iar pe crestele montane, 60…70 km/h.
Notă: În regiunile sud-estice vântul va continua să prezinte intensificări și în noaptea de luni spre marți (22/23 ianuarie) spulberând zăpada. (…)
COD GALBEN
(…) Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului, ninsori viscolite
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat în județele Galați, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea, treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări susținute, cu viteze la rafală în general de 65…75 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.
În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj”, arată meteorologii.
Sfaturi de la polițiști
Reprezentanții IPJ Vrancea au remis presei un comunicat în care atrag „atenția cu privire la necesitatea adoptării unei conduite preventive pe durata deplasărilor pe drumurile publice”:
„Pentru o călătorie în siguranță, în contextul avertizărilor meteorologice, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea recomandă participanților la traficul rutier :
Înainte de a pleca la drum, interesați-vă cu privire la starea meteorologică de pe traseul pe care urmează să îl parcurgeți și echipați-vă autovehiculul corespunzător!
În condiții dificile de trafic, circulați cu viteză redusă, păstrați distanța de siguranță în mers, pentru a putea opri în timp util și nu vă angajați în depășiri riscante!
Pe timp de ploaie sau ninsoare, utilizați luminile de întâlnire și pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri, și pe cele de ceață, în cazul apariției acestui fenomen!
Evitați acționarea bruscă a mecanismelor de direcție și de frânare ale autovehiculului, pentru evitarea acvaplanării sau derapajelor necontrolate!
Nu uitați că sunteți obligați să vă echipați autovehiculele cu anvelope de iarnă, atunci când circulați pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei!
Nerespectarea acestei obligații, potrivit art. 102, alineatul 1, pct. 28 din OUG 195/02 R, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, cu amendă cuprinsă între 9 și 20 de puncte, valoarea unui punct amendă fiind de 145 lei.
Asigurați-vă că instalațiile de dezaburire ale autovehiculului funcționează! Pe timpul deplasării, atât parbrizul cât și geamurile laterale ale autovehiculului trebuie menținute curate, pentru o mai bună vizibilitate!
În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie așezate la o distanță mai mare de autovehicul, decât în condiții normale! De asemenea, scoateți autovehiculul cât mai în afara părții carosabile, pentru a nu bloca intervenția utilajelor de deszăpezire și aprindeți lămpile de poziție și de avarie.
Pietoni, luați-vă toate măsurile de precauție, pentru a fi siguri că sunteți observați în trafic de către șoferi! Circulați, pe cât posibil, doar pe trotuare, faceți traversarea străzii prin locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric și numai după ce sunteți siguri că intenția de a traversa a fost observată de către șoferi!
În condițiile unui carosabil umed sau alunecos, spațiul de frânare al autovehiculelor crește considerabil!
Conform art. 161 (1) litera m) din HG 1391/2006, se interzice conducătorilor de biciclete sau de mopede să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă;
Un alt fenomen cu care șoferii se pot confrunta în aceste zile este ceața. Amintim faptul că toți conducătorii auto sunt obligați prin lege ca în asemenea condiții să utilizeze luminile de întâlnire și de ceață (dacă prin construcție autovehiculul este prevăzut și cu proiectoare de ceață).
Drum bun!”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.