Primăria cere majorarea cu 500% a impozitului pentru 20 de case și terenuri din Focșani

0
2966


    Primăria Focșani propune majorarea impozitului pentru 20 de proprietăți din municipiu care au fost încadrate în categoria clădirilor și terenurilor neîngrijite. Propunerea de majorare a impozitului va fi discutată în prima ședință ordinară a Consiliului Local din acest an care va avea loc în data de 23 ianuarie. Printre locuințele verificate de inspectorii municipalității se află și o locuință aflată în proprietatea familiei deputatului Varujan Vosganian. Contactat telefonic, deputatul ne-a spus că este o locuință pe care nu o folosește și pe care vrea să o doneze municipalității. Deputatul a precizat că a anunțat primăria de mai mulți ani, din mandatul primarului Decebal Bacinschi, despre intenția de a dona această casă pentru ca acolo să fie amenajat un muzeu al comunității armene însă nu a primit niciun răspuns. Proiectele de hotărâri au fost inițiate după ce o comisie formată la nivelul municipalității a verificat gospodăriile, a întocmit notele de constatare și, ulterior, a trimis somații către proprietari prin care erau anunțați să remedieze deficiențele. Notele de constatare arată deficiențele constatate la fiecare casă și teren verificat, inclusiv fotografii ale imobilelor. În funcție de situație, se propune majorarea cu până la 500% a impozitului pentru clădiri și terenuri. „Majorarea impozitului se va face începând cu data de 1.01.2018 până la sfârșitul anului în care se va remedia situația, remediere constatată de comisia de identificare a imobilelor neîngrijite”, se arată în proiectele de hotărâre. Propunerile municipalității se bazează pe prevederile Codului Fiscal și hotărârile Consiliului Local din 2016 și 2017 prin care s-au aprobat majorarea cu până la 500% a impozitului pentru clădirile și terenurile neîngrijite, respectiv criteriile de încadrare a imobilelor situate în municipiul Focșani în categoria clădirilor și terenurilor neîngrijite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here