Consultări la Cotroceni – Dăncilă, desemnată premier de președintele Iohannis

0
1392


Președintele Klaus Iohannis a desemnat-o miercuri pe Viorica Dăncilă pentru funcția de prim-ministru, după ce a avut consultări cu partidele și formațiunile parlamentare și o întrevedere cu aceasta. Consultările cu partidele și formațiunile parlamentare au durat aproximativ patru ore, iar la final șeful statului a avut o întrevedere cu Viorica Dăncilă. „I-am prezentat președintelui în mod oficial și direct propunerea noastră, în persoana doamnei Viorica Dăncilă. I-am prezentat și procedura prin care a fost desemnată ca și propunere în cadrul Partidului Social Democrat”, a declarat Dragnea, după consultările cu șeful statului. El a vorbit și despre calitățile Vioricăi Dăncilă în privința comunicării și relaționării, afirmând că aceasta știe două limbi străine – franceza și engleza.
Premierul desemnat Viorica Dăncilă a afirmat miercuri că sunt importante punerea în practică a programului de guvernare, 2018 – Anul Centenarului și pregătirea preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019.
Dăncilă a mulțumit președintelui Klaus Iohannis pentru desemnare, președintelui PSD, Liviu Dragnea, colegilor de partid, dar celor de alianță. „Mulțumesc domnului președinte Iohannis, mulțumesc domnului președinte Dragnea, mulțumesc colegilor mei și colegilor de alianță pentru încrederea acordată. Aștept să avem votul în Parlament, pentru că pentru noi este important punerea în practică a programului de guvernare pentru România și pentru români, să tratăm așa cum trebuie 2018 – Anul Centenarului, dar în același timp să pregătim preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019”, a spus premierul.
De asemenea, liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat miercuri că Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară, astfel încât pe 29 ianuarie să fie dat votul de învestitură pentru Guvernul condus de Viorica Dăncilă. „Vom convoca Parlamentul în sesiune extraordinară, comprimând cât ne permit Constituția și regulamentele celor două Camere, în așa fel încât pe data de 29 ianuarie, luni, să avem votul de învestitură în Parlament”, a declarat Dragnea.
Totodată, luni va avea loc Comitetul Executiv Național al PSD, pentru a începe discuțiile despre componența noului Cabinet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here