Adevăruri ȘOCANTE spuse de medicul Cătălin Groza despre educația sexuală. „Profesorului de Biologie îi este rușine să vorbească despre ciclul menstrual sau despre sarcină“

    În anul 2017, la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani  au fost abandonați 19 copii. 17 dintre aceștia au fost abandonați în secția nou-născuți (15 au ajuns la asistent maternal în regim de urgență și doi în centre maternale), alți doi copii cu handicap au fost abandonați în secția pediatrie. Sunt 19 drame nespuse de nimeni, 19 povești care se țes la umbra prea rece a abandonului. Am vrea să credem într-un destin care a decis altfel pentru aceste 19 suflete, ca să le fie mai bine. Dar ce înseamnă bine în conștiința cuiva care inevitabil va ajunge să se întrebe de ce nu a fost dorit?
    Cei mai mulți copii abandonați în România provin din afara căsătoriei. Multe mame care aleg să-și părăsească bebelușul imediat după naștere provin din medii sărace, nu au un venit stabil, nu au o locuință stabilă ori sunt minore și se află în întreținerea părinților. Copiii care prezintă cel mai mare risc de a fi abandonați se înregistrează, de regulă, la mamele sub 20 ani.

Educația sexuală, o metodă la îndemână, dar ignorată

    Medicul Cătălin Groza, specialist în planificare familială și doctor în sexologie și sănătatea reproducerii, șef al ambulatoriului de la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, lucrează de 25 de ani cu tineri și cunoaște îndeaproape cauzele care pot duce la abandonul copiilor. Potrivit acestuia, lipsa educației sexuale este principala cauză a abandonului de copii, dar și a lipsei de prevenție în ceea ce privește o viață sănătoasă.
    „În urmă cu aproximativ doi ani, un domn deputat a avut ideea ca cei care fac educație sexuală în școli să fie amendați, pentru că tulburăm dezvoltarea armonioasă a tinerei generații. În meseria mea de planificare familială intră și obligația de a face educație sexuală și am mers de multe ori prin școli. Anul trecut, numai în spitalul județean au fost peste 300 de adolescente care au născut, cea mai tânără la 12 ani. Sunt de asemenea fete de 14 ani la a doua naștere, foarte multe. În 2011, Organizația Mondială a Sănătății a făcut un studiu care arăta că vârsta medie de debut a vieții sexuale în România este 11 ani. Debutul vieții sexuale la o vârstă așa de mică duce la abandon, pentru că mama nu știe ce să facă cu acel copil, ea rămâne gravidă din neștiință, nici nu știe ce i se întâmplă. De asemenea, poate duce la chiuretaje, ceea ce poate să însemne infertilitate, la suicid, la pruncucidere pentru că îl naște și îl aruncă în wc sau în fântână, la marginalizare socială, pentru că societatea noastră nu este educată să integreze astfel de cazuri și atunci îi dăm deoparte ca să nu-i mai vedem, iar aceste tinere pot fi viitoarele prostituate. Mai poate duce la boli cu transmitere sexuală, care se iau mai ușor, pentru că mucoasa vaginală nu este complet matură și atunci ea este mult mai ușor traversată de microbi.
    Au apărut niște tulpini de sifilis foarte rezistente la tratament, pentru că nu au fost tratate la timp sau au fost tratate aiurea și au căpătat rezistență la tratament. Are cineva impresia că noi, cei care învățăm tinerii despre sănătatea reproducerii ne ducem undeva și învățăm tinerii să-și înceapă viața sexuală devreme? Nu, noi dorim să-i ajutăm să ia o decizie informată, să știe că pot rămâne însărcinate, să știe că pot lua o boală, să știe că riscul bolilor cu transmitere sexuală este mai mare cu cât numărul de parteneri este mai mare. Am refuzat, și eu și colega mea, să mai mergem în școli. La fel s-a întâmplat și cu vaccinul împotriva cancerului de col uterin sau cu prezervativele gratuite; gândirea este complet invers, oamenii cred că în felul ăsta îi îndemni să facă sex, nu înseamnă că-i protejezi”, spune dr. Cătălin Groza.

„Educația sexuală începe de la vârsta de trei ani. (…) Dacă tu-i spui că l-a adus barza, l-ai pierdut”

    Absența interesului pentru sănătatea populației a dus, în timp, la situații dramatice, la un număr crescut de copii abandonați, dar și la apariția multor boli.     „Educația sexuală nu înseamnă să-i înveți pe tineri să facă sex, pentru că ei știu. Educația sexuală nu se face la liceu, este foarte târziu. Educația sexuală începe de la vârsta de trei ani. La vârsta de trei ani copilul își conștientizează sexul și atunci trebuie să începi să faci educație. Bineînțeles că nu o să-i vorbești despre prezervativ sau despre menstră, dar o să-i poți vorbi despre igienă, poți să-i explici de ce băieții sunt diferiți de fete. Trebuie să le răspundem corect copiilor, nu trebuie să-i mințim. Dacă-ți minți copilul, pe viitor nu te va mai întreba. De cele mai multe ori copiii nu vin la tine ca părinte să te întrebe, ci vin să te verifice, pentru că el știe deja foarte bine care este treaba și-n momentul în care vine să te întrebe: mama, pe mine cine m-a adus? Dacă tu-i spui că l-a adus barza, l-ai pierdut, nu mai vine să vorbească sincer cu tine. Va spune că ori ești prost, ori l-ai păcălit. Dacă nu mai vorbește cu tine, ca părinte, vorbește cu gașca și se ajunge la abandon, la boli cu transmitere sexuală, avort, sarcină la 12 ani, etc.

    Am citit că din toamnă va apărea un manual de sexologie pentru adolescenți, dar mă întreb cine va preda această materie? La liceu, nici acum nu se vorbește despre capitolul de reproducere, se trece peste. Profesorului de Biologie îi este rușine să vorbească despre ciclul menstrual sau despre sarcină și atunci pe cine pui să vorbească despre educație sexuală? Este ușor să scoți un manual, dar cine este pregătit să vorbească despre asta? Lipsa de educație duce la lipsa de prevenție. Sunt coordonatorul programului de screening al cancerului de col uterin din Vrancea. De șase ani se derulează acest program, mai puțin de 10% dintre femei au beneficiat de acest program gratuit. De ce? Pentru că nu știu ce înseamnă, ce este acela citotest, ce este screening-ul, nu știu ce este cancerul de col uterin. Pentru că nu li s-a explicat și mai mult decât atât, mai puțin de jumătate din medicii de familie s-au implicat în acest program. Mulți dintre cei implicați au dat pur și simplu bilete de trimitere fără să le explice femeilor ce înseamnă asta. Cabinetele de planificare familială s-au înființat în 1992, iar eu lucrez de atunci. La acea vreme erau în jur de 400 de cabinete în țară și peste 400 de medici. La noi în județ erau cinci cabinete.
    Atunci aveam gratuități la prezervative, sterilete, injecții cu hormoni împotriva sarcinilor, pilule gratuite și foarte multe materiale informative. Acum în țară suntem 30-40 de medici, în Vrancea am rămas doar eu, împreună cu doamna doctor care-mi este colegă. De 3-4 ani de zile nu mai am absolut nimic gratuit la cabinet, nici prezervative, nici sterilete, nici injecții, nici pilule, absolut nimic. Constat că nu mai există grijă pentru sănătatea publică. Sun periodic la Direcția de Sănătate Publică la farmacie și cer medicamente, dar nu au nimic. Atunci ne întrebăm cum este posibil… Noi suntem un popor de pompieri, când arde ne repezim să stingem incendiul, fără să ne gândim că a doua zi s-ar putea să ia foc și la vecinul nostru. Ultimul care contează în sănătatea publică este pacientul, deși ar trebui să fie primul”, mai spune dr. Cătălin Groza.

Leagăne pentru copiii abandonați

    Abandonul deschis este definit ca părăsirea cu bună știință a unui copil de părintele său, care poate fi identificat și a cărui intenție nu este de a se întoarce ci de  a respinge voit răspunderea părintească. Mai mult, niciun alt membru al familiei nu
poate sau nu vrea să-și asume răspunderea de părinte și să aibă grijă de copil. 
Abandonul secret este definit ca părăsirea în secret a copilului de către părintele său, care nu poate fi identificat și a cărui intenție nu este de a se întoarce, ci de a respinge în mod voit și în mod anonim răspunderea părintească. În unele țări nu mai este ilegal să abandonezi copilul, cu condiția ca acesta să fie lăsat undeva în siguranță. Leagăne speciale de copii sunt disponibile în unele țări europene, unde mamele își pot lăsa copilul în mod anonim și în siguranță. În Franța, femeile au dreptul să rămână anonime pentru copiii lor după nașterea într-un spital. O astfel de naștere este denumită „naștere  anonimă‟ și nu se poate  stabili niciodată, în urma ei,
vreo legătură legală între mamă și copil. În Republica Cehă, s-au creat 41  „cutii/leagăne pentru bebeluși‟ din 2005 încoace și 40 bebeluși au fost părăsiți de părinții lor. În Ungaria, 40 bebeluși au fost părăsiți în incubatoare de la lansarea programului, acum 10 ani. În Slovacia, 23 bebeluși au fost părăsiți în leagăne între 2004 și 2010. În Lituania, 13 bebeluși au fost părăsiți la „ferestrele pentru
bebeluși‟ din 2009 până acum, iar în Polonia, 31 bebeluși au fost părăsiți în leagăne de copii din 2006 încoace.
   
Spitalul sesizează DGASPC și Poliția

    În cursul anului 2017, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea a instituit măsura de protecție specială a plasamentului pentru 15 copii părăsiți în secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență. Colaborarea cu Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani se efectuează conform protocoalelor existente care precizează explicit atribuțiile fiecărei instituții, responsabilitățile și persoanele desemnate pentru urmărirea și punerea în aplicare a prevederilor legale.
     Potrivit legii nr. 272 din 21 iunie 2004, (1) În situația în care copilul este părăsit de mamă în maternitate, unitatea medicală are obligația să sesizeze telefonic și în scris direcția generală de asistență socială și protecția copilului și organele de poliție, în termen de 24 de ore de la constatarea dispariției mamei. (2) În termen de 5 zile de la sesizarea prevăzută la alin. (1), se întocmește un proces-verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, reprezentantul poliției și al maternității; când starea de sănătate a copilului permite externarea, în baza procesului-verbal, direcția generală de asistență socială și protecția copilului va stabili măsura plasamentului în regim de urgență pentru copil. (3) În termen de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal, poliția este obligată să întreprindă verificările specifice privind identitatea mamei și să comunice rezultatul acestor verificări direcției generale de asistență socială și protecția copilului. (4) În situația în care mama este identificată, direcția generală de asistență socială și protecția copilului va asigura consilierea și sprijinirea acesteia în vederea realizării demersurilor legate de întocmirea actului de naștere.
    (5) În situația în care, în urma verificărilor efectuate de poliție, nu este posibilă identificarea mamei, direcția generală de asistență socială și protecția copilului transmite serviciului public de asistență socială în a cărui rază administrativ-teritorială s-a produs nașterea dosarul cuprinzând certificatul medical constatator al nașterii, procesul-verbal prevăzut la alin. (2), dispoziția de plasament în regim de urgență și răspunsul poliției cu rezultatul verificărilor. (6) În termen de 5 zile de la primirea documentației prevăzute la alin. (5), serviciul public de asistență socială are obligația de a obține dispoziția de stabilire a numelui și prenumelui copilului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de a face declarația de înregistrare a nașterii la serviciul de stare civilă competent. (7) În termen de 24 de ore de la înregistrarea nașterii copilului, serviciul public de asistență socială are obligația de a transmite direcției generale de asistență socială și protecția copilului actul de înregistrare a nașterii copilului.
     În situația copilului părăsit de părinți în alte unități sanitare, a cărui naștere nu a fost înregistrată, obligația de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea nașterii copilului revine serviciului public de asistență socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost părăsit acesta, cu respectarea procedurii prevăzute la art. 12. În situația copilului găsit în familie sau într-un loc public, precum și a celui părăsit de părinți în alte unități sanitare, a cărui naștere nu a fost înregistrată, obligația de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea nașterii copilului revine serviciului public de asistență socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit sau părăsit copilul.
    Din păcate, copiii institutionalizați la vârste foarte mici pot avea întârzieri în dezvoltarea socială, fizică, emoțională și prezintă un risc crescut de îmbolnăvire. La vârsta de 3 ani, când apare conștiința de sine, copilul pricepe și faptul că este al nimănui.