Pesta porcină africană (PPA) a reapărut în România, pe raza localității Micula, în județul Satu Mare, iar singura cale de a preveni îmbolnăvirea animalelor este respectarea cu strictețe a unor măsuri de protecție la venirea în contact cu animalele sănătoase, potrivit Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP). „Recomandăm tuturor crescătorilor de porcine să întărească măsurile de biosecuritate în ferme. Singura cale de a preveni îmbolnăvirea animalelor este respectarea cu strictețe a unor măsuri de protecție la venirea în contact cu animalele sănătoase. Pesta porcină africană este o boală virală, cu evoluție rapidă și mortalitate de 100%. Această boală afectează speciile domestice și sălbatice de porcine, de toate vârstele și sexele, având o perioadă de incubație de 3-15 zile în mod obișnuit sau de 3-4 zile în formă sa acută. Una dintre problemele legate de depistarea bolii este că nu există un semn specific care să indice prezența bolii – chiar și mortalitatea ridicată a animalelor reprezintă doar un indiciu că este vorba de pestă porcină africană”, a declarat dr. Mary Pană, președintele ACEBOP, într-un comunicat remis vineri.
Virusul PPA supraviețuiește timp de 6-10 zile în fecalele animalelor infectate, până la 3-6 luni în produsele din carne de porc netratate termic și mai mulți ani în carnea de porc congelată. Potrivit sursei citate, virusul depistat în județul Satu Mare a fost confirmat vineri de autoritățile române și de Organizația Internațională pentru Epizootii (OIE). Primul focar de pestă porcină africană a fost confirmat în 2017, în România, la porcii dintr-o gopodărie de la periferia municipiului Satu Mare, iar ancheta epidemiologică efectuată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a arătat că virusul ar fi fost introdus în țară prin intermediul unor produse de origine animală contaminate provenite din Ucraina.
După primirea confirmării focarului de pestă porcină africană, ANSVSA notifică structurile abilitate de la nivel național și structurile omoloage din Uniunea Europeană, precum și Organizația Mondială a Sănătății Animalelor. De asemenea, urmează să fie convocat Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, în vederea adoptării unei Hotărâri privind stabilirea atribuțiilor pentru ministerele cu responsabilități în controlul bolii, iar Comisia Europeană va adopta o decizie privind zonă aflată sub restricții și măsurile care trebuie respectate de România, inclusiv perioada pentru care aceste restricții vor fi aplicate.
În zonă va fi interzisă mișcarea suinelor domestice și sălbatice, a produselor și subproduselor, a materialului seminal, ovulelor și embrionilor, provenite de la acestea. „Odată instalată pesta porcină africană, cheltuielile sunt foarte mari, determinate de două aspect importante: cele referitoare la combaterea răspândirii bolii și cele determinate de pierderile producătorilor, cărora li se aplică restricții la comerțul intracomunitar și la export”, precizează reprezentanții ACEBOP.
Anul trecut, virusul pestei porcine africană era activ în opt țări, respectiv Polonia, țările Baltice (Estonia, Lituania, Letonia), Belarus, Republica Moldova, Ucraina și Cehia. Zilele trecute, Germania a anunțat că este în stare de alertă maximă, după ce descoperirea unor noi cazuri de pestă porcină africană în Polonia și Cehia a crescut riscul ca boala să treacă granița, transmite DPA. Un purtător de cuvânt de la institutul de sănătate animală Friedrich Loeffler Institute (FLI) a declarat marți că există un risc ca oamenii să transporte boala peste graniță. Un risc deosebit îl reprezintă deșeurile alimentare colectate de la spațiile de servicii de pe autostrăzi pentru a fi depozitate.
Pesta porcină africană a progresat spre vest începând din Georgia și Rusia până la granița de est a Uniunii Europene, până acum fiind semnalată în șase state membre UE. Fermierii germani au solicitat extragerea a 70% din populația de mistreți sălbatici din această țară, pentru a opri răspândirea pestei porcine africane provenită din Europa de Est, o solicitare care este privită favorabil de Guvernul de la Berlin. Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice și sălbatice, cu evoluție rapidă și mortalitate de 100% pentru animalele care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecție la venirea în contact cu animalele bolnave.
Specialiștii veterinari menționează că pesta porcina africană nu se transmite de la animal la om.