Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Patru răniți după ce două autovehicule s-au ciocnit pe E85


    Ieri în jurul orei 09.45, prin intermediul numărului de apel unic 112, s-a anunțat producerea unui accident rutier pe DN 2-E 85 – zona Peco Umbrărescu în care au fost implicate 2 autovehicule. Din primele informații primite de la fața locului, 4 persoane au fost rănite, dar nu a fost nevoie de intervenție pentru descarcerare. Au acționat pompierii militari din cadrul Secției Adjud cu o ambulanță SMURD și o autospecială de stins incendii, precum și o ambulanță SAJ Vrancea. „În urma accidentului rutier în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară, un bărbat, în vârstă de 22 ani, a fost preluat de echipajul Smurd și transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească după acordarea primelor îngrijiri medicale la fața locului. Acesta prezenta plăgi la nivelul capului și a fost predat medicului de gardă din cadrul spitalului Municipal Adjud pentru investigații suplimentare. Alte trei persoane au fost asistate medical la fața locului, însă au refuzat transportul la spital”, au transmis reprezentanții ISU Vrancea. „La data de 11 ianuarie a.c., pe DN 2 E85, un bărbat, de 24 ani, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unei autoutilitare care circula pe sensul de mers Bacău- Adjud și era condusă de un bărbat de 23 ani, intrând în coliziune cu aceasta. În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui pasager din autoutilitară. În cauză a fost întocmit dosar penal”, au precizat reprezentanții IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?