În luna noiembrie a anului trecut, o tânără a fost împinsă în fața metroului din București, de o femeie care nu a putut oferi explicații coerente anchetatorilor cu privire la faptă și care nu a putut indica unde locuiește. Tânăra a murit, iar agresoarea a fost arestată, fiind supusă unei expertize psihiatrice. Pe 20 decembrie 2017, Agerpres scria că Magdalena Åžerban, femeia acuzată că a omorât o tânără după ce a împins-o pe șinele de metrou în stația Dristor, nu recunoaște că ar fi lovit-o pe tânără cu piciorul și susține că a avut o stare de ‘disperare’ și o ‘decădere’ din cauza unei vieți lipsite de hrană și adăpost.
În luna iulie a anului trecut, un polițist, care lucra la Poliția Transporturi Feroviare, a fost ucis cu zeci de lovituri de cuțit, în timp ce patrula pe peronul Gării Burdujeni, din județul Suceava. Polițistul avea 38 de ani și era tatăl a doi copii. Agresorul, un tânăr de 24 de ani, din comuna Valea Moldovei, și-a recunoscut fapta imediat după comiterea ei și le-a spus polițiștilor că nu regretă nimic și că-i urăște pe toți polițiștii. El întrerupsese orice legătură cu familia și locuia într-o mașină în apropierea gării. În septembrie, criminalul a fost găsit spânzurat în camera de detenție, în care se afla singur, la Penitenciarul Botoșani.
În martie 2015, un tată din Olt și-a ucis cele două fiice, de 9 și 15 ani, apoi s-a sinucis. Bărbatul fusese externat din Secția de Psihiatrie a Spitalului de Urgență Slatina, fiind scos pe semnătură de o rudă.
În aprilie 2015, un tânăr de 19 ani, din comuna Pufești, și-a omorât bunicul, în vârstă de 89 de ani, și tatăl de 60 de ani. Totul s-a întâmplat foarte repede și aparent fără niciun motiv, tânărul punând pur și simplu mâna pe o lopată și zdrobindu-le capetele celor doi. El nu a avut discernământ la momentul comiterii faptei. Acest lucru a rezultat în urma expertizei psihiatrice la care a fost supus, la INML. Ca urmare a raportului de expertiză, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, care au avut dosarul în lucru, au solicitat instanței internarea medicală provizorie a tânărului într-o unitate de profil, solicitare pe care instanța a admis-o.
Judecătorii au decis, în noiembrie 2012, internarea „într-un institut medical de specialitate, până la însănătoșire” a celui care l-a ucis pe preotul Tudor Marin, pe 16 iunie 2012, chiar în biserica în care slujea, „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Piața Unirii. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, cei care au instrumentat dosarul, au dispus scoaterea de sub urmărire penală și au solictat internarea ucigașului într-un spital de psihiatrie. Decizia procurorilor a venit în urma raportului de expertiză medicală, conform căruia Florentin Pușcoiu suferea de „schizofrenie paranoidă, având discernământ abolit”. Magistrații Judecătoriei Iași, în a cărei circumscripție se află Spitalul de Psihiatrie și Pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri, au prelungit măsura internării pentru Florentin Pușcoiu.
În 1994, un polițist focșănean, Doru Varvarici, a fost ucis în timpul unei intervenții. Polițistul a intervenit pentru prinderea unui bolnav psihic periculos, la începutul lunii iulie a acelui an. El a fost înjunghiat mortal de cel pe care trebuia să-l prindă, cu un cuțit a cărui lamă avea 20 de centimetri. Bolnavul psihic fusese dus de sora și cumnatul lui la un control la Policlinica nr. 2. Aici, el a avut o ieșire și a început să amenințe medicii. Speriate, persoanele prezente la Policlinică au sunat la Urgențe. O echipă formată din doi polițiști s-a deplasat imediat cu un autoturism la fața locului, unde au găsit un bărbat de 30 de ani, cu un comportament agresiv. Acesta a început să devasteze tot, motiv pentru care polițiștii au cerut ajutoare. La fața locului a ajuns și polițistul Doru Varvarici. Bolnavul a ieșit în fața unității medicale, a luat dintr-o mașină un obiect și l-a băgat în buzunar, după care a fugit. În apropierea părculețului din zona Gerald, oamenii legii au încercat să-l imobilizeze, moment în care bărbatul a scos cuțitul și l-a înjunghiat pe Doru Varvarici. După comiterea faptei, el a fost internat într-un spital de psihiatrie, iar după doi ani a fost pus în libertate. Doru Varvarici a fost înaintat la gradul de sublocotenent post mortem. În locul în care a fost ucis a fost înălțat un monument în memoria sa.
Ar fi fost posibil oare ca aceste situații nefericite să fi fost prevenite, dacă persoanele care au comis aceste crime ar fi fost identificate anterior și monitorizate corespunzător? Legislația spune clar că persoanele cu tulburări psihice pot fi internate și împotriva voinței lor, dar numai după ce toate încercările de internare voluntară au fost epuizate și în condițiile în care un medic psihiatru abilitat apreciază că, din cauza acestei tulburări psihice, există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane. În realitate însă, medicii psihiatri sunt nevoiți să scoată castanele din foc cu mâinile goale și se confruntă cu multe neconcordanțe.
Internări nevoluntare
Internarea nevoluntară se poate realiza la cererea medicului de familie sau a medicului specialist psihiatru, care are în îngrijire această persoană, a familiei persoanei, a reprezentanților administrației publice locale cu atribuții în domeniul social-medical și de ordine publică, a reprezentanților poliției, jandarmeriei, parchetului sau pompierilor, a instanței de judecată civilă, ori de câte ori apreciază că starea sănătății mintale a unei persoane aflate în cursul judecății ar putea necesita internare nevoluntară.
Internarea unei persoane cu tulburări psihice se realizează în baza unui ansamblu de norme și reguli, numai în spitale de psihiatrie, care au condiții adecvate pentru îngrijiri de specialitate în condiții specifice. Transportul persoanei în cauză la spitalul de psihiatrie se realizează, de regulă, prin intermediul serviciului de ambulanță.
În Vrancea, singurul loc cu drept de internare nevoluntară a persoanelor cu tulburări psihice este Secția Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani. Medic Primar în Psihiatrie, dr. Gabriela Florea, șefa secției Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean Vrancea, spune că, în medie, secția de psihiatrie înregistrează cam o internare nevoluntară pe lună. „Există șase situații de internare nevoluntară și anume: dispusă prin hotărâre judecătorească, aplicată persoanelor care au comis o faptă penală fără discernământ, din cauza unei boli psihice; dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă – înlocuirea măsurii obligatorii la tratament în ambulatoriu cu cea a internării; internarea nevoluntară neprovizorie dispusă de instanța de judecată, până la hotărârea judecătorească definitivă, pentru a înlătura periculozitatea socială a pacientului cu afecțiune psihică; internarea medicală nevoluntară din perspectiva necesității administrării probelor în procesul penal – pentru efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice; internarea nevoluntară pentru efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice în cauzele civile de punere sub interdicție judecătorească; internarea medicală nevoluntară în baza Legii 487/2002 republicată 2012, legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice. Perioada de internare este stabilită de către fiecare medic psihiatru curant și variază în funcție de evoluția tabloului psihopatologic al pacientului”, spune dr. Florea.
Potrivit acesteia, după externare, persoanele care au fost internate nevoluntar sunt preluate de cabinetele ambulatorii de psihiatrie în vederea monitorizării evoluției și a tratamentului de specialitate. Semnele clinice care indică faptul că o persoană cu tulburări psihice poate reprezenta un pericol pentru societate, dacă este lăsată liberă, sunt, potrivit dr. Florea, următoarele: schimbarea bruscă a comportamentului; persoana se autoizolează, devine singuratică, evită compania semenilor; este în alertă, nu se simte în siguranță când sunt oameni în jur; nu are grijă de ea însăși, nu o preocupă igiena, curățenia casei, nu își mai îngrijește copiii; nu se poate concentra, se străduiește mult să rezolve o problemă obișnuită; are relații neobișnuite cu cei din jur (este dependentă de ei, sau dimpotrivă îi critică mereu); are convingeri și gânduri în mod evident false (se simte urmărită, toate persoanele din jur îi vor răul, sau o persecută); râde când nu este cazul sau vorbește singur; vede sau aude lucruri care nu există; are gânduri de grandoare, este prea încrezătoare în propriile forțe, începe proiecte care sunt imposibil de realizat; este euforică, agitată, vorbește mult și repede; trece ușpr de la tristețe la veselie, exagerează și invers; doarme exagerat, sau dimpotrivă suferă de insomnie.
„Bolnavul psihic este în continuare greu de urmărit în țara noastră”
De-a lungul anilor, tragediile legate de cetățeni care suferă de tulburări psihice s-au tot repetat în România, fără însă ca societatea să implementeze vreun sistem menit să reducă sau să stopeze evenimentele de acest gen. Medicul primar psihiatru Mircea Mihai Duțescu, medic șef al secției Psihiatrie de la Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni și medic psihiatru în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani, confirmă faptul că în România bolnavul psihic este în continuare greu de urmărit și că este necesară crearea unor centre în care bolnavii psihic să poată fi monitorizați și după externarea din spitalele de specialitate. „Niciun medic psihiatru din județul nostru nu-și permite să externeze un bolnav în stare staționară sau agravată, ci îl externează numai în stare ameliorată sau în unele cazuri, ce-i drept puține, în stare vindecată. De aici, teoretic, bolnavul psihic ar trebui preluat de alte instituții și structuri care să continue munca medicului psihiatru din spital. În unele țări, cum sunt SUA și țările de la antipozi (Australia și Noua Zeelandă) bolnavul psihic, externat din unitatea spitalicească, este preluat de bordul comunitar alcătuit în principal din medicul de familie, medicul specialist psihiatru din policlincă, psiholog, asistent medical, asistent comunitar, preot, polițist și sociolog. Aceștia se preocupă ritmic de bolnavul psihic, asigurându-i suportul social, moral, medical și chiar material, pentru a-l reintegra în familie și societate. În anumite țări din Occident există veriga de legătură între familie și spital și anume așa numitele case protejate, în care pacientul se readaptează pentru implementarea în familie, sau, dacă această readaptare nu este posibilă, rămâne în continuare în această structură sau, în cazul unei decompensări a afecțiunii, pacientul va fi reinternat în spital. La noi în România, de câțiva ani, se încearcă implementarea acestor sisteme, dar, din nenorocire, subfinanțarea sistemului social și cea a sistemului de sănătate, fac foarte dificile aceste acțiuni. Bolnavul psihic este în continuare greu de urmărit în țara noastră. Să sperăm că unele evenimente tragice petrecute în România și legate de bolnavi cu afecțiuni psihice declarate sau nedeclarate vor trage un semnal de alarmă pentru guvernanți, în vederea organizării unui sistem mai bine pus la punct în acest sens”, ne-a declarat dr. Duțescu.
Oamenii străzii, un capitol aparte
Tineri sau vârstnici. Bărbați sau femei. Din vina lor sau din vina altora… Oamenii străzii sunt o pată vie, mișcătoare, pe fundalul gri al multor orașe din țară. Focșaniul nu duce lipsă de oameni ai străzii. Dacă ziua nu-i poți găsi cu ușurință, pentru că mișună pretutindeni, căutând prin gunoaie sau cerșind, seara se întorc, aproape de fiecare dată, în același loc, unde-i așteaptă cartoanele reci și fumul cauciucurilor arse. Dacă nu se întorc, înseamnă că au pățit ceva. Ceva mai mult și mai rău, decât ceea ce au pățit înainte de a ajunge în stradă. Nemâncați și prost îmbrăcați, pe timpul rece unii dintre ei ajung degerați la Unitatea de Primire Urgențe. Alteori, sunt găsiți în șoc hipotermic în vreun colț și nu se mai poate face nimic pentru ei. Alteori, din cauza consumului de alcool, aproape că se omoară între ei. Aproape toți ajung la o Unitate de Primire Urgențe, rămân internați sau primesc îngrijiri medicale. Unii dintre ei suferă de tulburări psihice. Tulburările psihice, în stadiu avansat, pot determina persoana bolnavă să recurgă la gesturi care-i pot pune viața în pericol sau să comită fapte, care-i pot afecta pe cei din jur.
Municipiul Focșani are două adăposturi de noapte, în locații concesionate filialei de Cruce Roșie Vrancea. Adăpostul de noapte Sfântul Nicolae cel Nou și adăpostul de noapte Bahne sunt locații destinate persoanelor vulnerabile, așa numiților „oameni ai străzii”, și furnizează un set de servicii de urgență, inclusiv găzduire și îngrijire pe timpul nopții, pentru un număr total de aproximativ 50 de persoane, cu o stare de sănătate bună, care să fie capabile să se autoservească.
Potrivit unei situații privind starea de sănătate a beneficiarilor adăposturilor de noapte, prezentată de directoarea filialei de Crucea Roșie Vrancea, Rodica Davidean, șase dintre beneficiari au fost înregistrați ca suferind de boli contagioase (TBC și hepatite cronice agresive și ciroze hepatice), 11 persoane au fost înregistrate cu boli parazitare (scabie și pediculoză), 13 persoane cu sindrom de dependență etanolică cu sau fără sevraj, șase persoane cu boli psihice, trei persoane cu boli neurologice și neurochirurgicale, nouă persoane cu fracturi/traumatisme prin agresiune, iar trei persoane au fost înregistrate cu sindrom postcombustional (arsuri, degerături). Unii dintre beneficiarii adăposturilor de noapte din Focșani fie au deținut o locuință, dar au rămas fără ea, fie au fost evacuați din locuință în urma partajului, fie au fost evacuați din casa concubinei. Mulți dintre oamenii străzii sunt recidiviști.
Pe raza municipiului Focșani se află minim 60 de persoane fără adăpost. Pentru a afla cât mai multe amănunte despre acești oameni, care trăiesc printre noi, dar despre care, din păcate, aflăm numai în situații dramatice, am stat de vorbă cu directoarea filialei de Crucea Roșie Vrancea, Rodica Davidean. Am aflat de la aceasta care sunt locurile în care pot fi găsiți oamenii străzii din Focșani și care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confruntă. „Recent, împreună cu voluntarii care fac activități în cadrul Adăposturilor de Noapte, studenți ai Facultății de Asistență Socială, am identificat câteva locuri unde oamenii străzii „trăiesc”: – Bd. Longinescu, intersecția cu str. Ghe Asachi, la blocurile înspre linia ferată, (depozit dezafectat); – cartierul Obor-Cimitirul Nordic; – Bd. Independenței nr.22 (casa scării); – Gară CFR, intrarea din partea dreaptă; – Tribunalul vechi/Palatul Copiilor; – str. Unirea Principatelor, parter bloc; – Piață zona Diplomatic/spațiu joacă copii. Aproximativ 17-18 persoane sunt beneficiare ale Adăpostului de Noapte „Sfântul Nicolae cel Nou ” str. Albinei nr.18. Aproximativ 14-15 persoane sunt beneficiare ale Adăpostului de Noapte „Bahne” str. Panduri nr. 11. 30% dintre beneficiari suferă de boli psihice”, ne-a spus directoarea filialei de Crucea Roșie Vrancea, Rodica Davidean.
„Nu există un program de reabilitare și reintegrare socială”
Am întrebat-o dacă așa numiții oameni ai străzii pot fi considerați un pericol pentru cei din jur. „Sunt predispuși în anumite conjuncturi, ținând cont de faptul că unii au avut antecedente pentru care au fost condamnați”, ne-a spus.
Oamenii străzii din Focșani se confruntă cu probleme legate de adicții, în special dependența de alcool, probleme de sănătate (TBC, Hepatite, ciroze, pediculoză, scabie, boli psihice, incontinență), lipsa locuinței, a unui loc de muncă, a veniturilor stabile. „În general persoanele/familii fără adăpost sunt persoanele care, din motive singulare, sau cumulate, de ordin social, medical, financiar-economic, juridic ori din cauza unor situații de forță majoră, trăiesc în stradă, locuiesc temporar la prieteni sau cunoscuți, se află în incapacitatea de a susține o locuință în regim de închiriere ori sunt în risc de evacuare, se află în instituții sau penitenciare de unde urmează ca, în termen de 2 luni, să fie externate, respectiv eliberate și nu au domiciliu ori reședință. După ce au ajuns în Adăposturile de Noapte numărul infrațiunilor comise a scăzut. Aceștia s-au limitat la infracțiuni mai puțin grave (tulburarea liniștii publice, furturi, distrugere), față de cele comise anterior (omoruri deosebit de grave, tălhării, înșelăciuni, furturi din locuințe și spații comerciale, etc.). Au existat cazuri de arestări pentru infracțiunea de furt în cazul recidiviștilor. Șapte dintre aceștia s-au reabilitat. Dependența de alcool, sindrom de etilism cronic, divorț, pierderea locului de muncă, pierderea sprijinului familial, pierderea locuinței, boală, comiterea unor infracțiuni sunt probleme care-i pot aduce pe unii oameni în stradă și care pot să-i urmărească încontinuu”.
Din păcate, nu există un program prin intermediul căruia oamenii străzii să fie reabilitați și ajutați să se reintegreze în societate. „Din câte cunosc, nu există un program de reabilitare și reintegrare socială a acestor persoane, cu excepția secțiilor de Psihiatrie. Detoxifierea/dezalcolizarea sunt doar primul pas în tratament și doar ele singure au o putere foarte mică de a schimba ceva pe termen lung. Tocmai din acest motiv, Filiala de Cruce Roșie Vrancea a încheiat un parteneriat cu Clinica Aliat Suceava, specializată în psihoterapia si terapia adicțiilor (alcool, droguri, jocuri de noroc). Adicția este un fenomen social, o problemă morală, o boală complexă, dar tratabilă, care afectează funcționarea creierului și comportamentul. Mulți dependenți au și alte tulburări mintale asociate care trebuiesc tratate. Persoana dependentă vrea să nu consume dar nu poate să se controleze pentru că are creierul afectat de consum. În absența tratamentului sau a recuperării, dependența are o evoluție progresivă și poate duce la dizabilitate sau moarte prematură”, a precizat Rodica Davidean, directoarea Filialei de Cruce Roșie Vrancea.
Nimeni
În 2015, într-un articol pe care îl puteți reciti accesând http://bit.ly/2mjdNCR, puneam aceeași întrebare: Cine RÄ‚SPUNDE pentru bolnavii psihic? Răspunsul este același: nimeni! Și poate că recentul scandal cu polițistul pedofil este încă o confirmare a acestui răspuns, atâta timp cât chiar ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat marți că a aflat „cu stupefacție” că în majoritatea unităților din Poliție se folosesc teste psihologice fără licență. Cine ne apără pe noi și cine îi apără pe bolnavii psihic, când testările psihologice sunt fără licență, când externările se fac pe bază de semnătură, când nu există o supraveghere post externare? Nimeni!
