Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Contractele din proiectul Vranceaqua, scoase la licitație


    Compania de Utilități Publice SA Focșani a scos la licitație mai multe contracte de proiectare și construire a unor sisteme de aducțiune cu apă. Până în prezent au fost scoase la licitație nouă din cele zece contracte subsecvente proiectului Vranceaqua. Ultimele trei contracte au fost scoase la licitație săptămâna trecută.
    Este vorba de realizarea de rețele apă și canalizare în gruparea Gugești, care cuprinde lucrări la rețele de apă și canalizare în localitățile: Popești, Sihlea, Bordești, Dumbrăveni, Gugești, Obrejița, Slobozia Bradului, Tîmboești, Urechești, Broșteni, Vîrteșcoiu. În total vor fi realizate lucrări constând în: Rețele canalizare: 87.291 m; Rețele distribuție apă: 17.308 m; construirea a 22 de stații de pompare apă uzată, dar și constrruirea a 14.729 metri conducte de refulare. Valoarea estimată fără TVA este  138,6 milioane de lei.
    Un alt contract scos la licitație este cel privind realizarea de rețele de apă și canalizare în gruparea Adjud, care constă în lucrări ce vor fi executate în municipiul Adjud și în comuna Ruginești. În cadrul acestui contract vor fi construite 4.318 metri conductă de aducțiune, 4.266 metri rețele de canalizare, o stație de pompare apă uzată, 167 metri conducte de refulare, 12.427  metri rețele de distribuție apă, toate în municipiul Adjud. În comuna Ruginești vor fi realizați 8.868 metri rețele de canalizare, 5 stații de pompare apă uzată și 5.369 metri de conducte de refulare. Valoarea totală estimată a contractului este de 41,5 milioane de lei, fără TVA.
    Cel de-al treilea contract scos la licitație este cel privind construirea de rețele de apă și canalizare în gruparea Focșani 2, care constă în realizarea de rețele de apă și canalizare în Golești și Cîmpineanca, realizare aducțiune sursa Odobești (Babele)-rezervor Odobești și aducțiune Jariștea (Scînteia-Jariștea). Astfel, în comuna Golești vor fi realizați 3.454 metri de rețele canalizare și 3.986 rețele de distribuție apă.
În Cîmpineanca vor fi construiți 3.767 metri rețele de canalizare, o stație de pompare, 4.440 metri rețele de distribuție apă, 240 metri conducte de refulare. Pentru aducțiunea sursa Odobești (Babele)-rezervor Odobești va fi construită o  conductă de aducțiune zonală de19.602 metri, iar pentru aducțiunea Jariștea-Scînteia va fi realizată o conductă de aducțiune de 5.060 metri. Valoarea totală estimată fără TVA este 29,6 milioane de lei.

    Anterior, Compania de Utilități Publice SA Focșani, a mai scos la licitație alte șase contracte de proiectare și construirea unor sisteme de aducțiune cu apă. Este vorba de contractul privind proiectarea și executarea sistemului zonal de alimentare cu apă și canalizare în gruparea Panciu și UAT Mărășești, cu o valoare estimată a acestui contract, fără TVA, estimată la aproape 51 de milioane de lei. Un alt contract scos la licitație este cel privind realizarea de rețele de apă și canalizare în gruparea Odobești. Lucrările vor fi realizate în localitățile Odobești, Bolotești și Jariștea și are o valoare estimată la peste 59 milioane de lei. De asemenea, CUP a scos la licitație a mai scos la licitație un contract complex care prevede realizarea unui sistem zonal de alimentare cu apă la Focșani; lucrări în sistemul de alimentare cu apă Suraia; dispecerizarea și monitorizarea sistemului regional de apă zona Măicănești. Lucrări în sistemele menționate mai sus vor fi realizate la sistemele de alimentare cu apă din localitățile Focșani, Milcovul, Gologanu, Răstoaca, Tătăranu, Vulturu, Nănești, Măicănești, Biliești. În cadrul acestor lucrări vor fi reabilitate patru rezervoare de apă, stația de pompare, stația de tratare a apei, în Focșani.
    În celelalte localități menționate mai sus vor fi realizate lucrări de racordare la conducta de aducțiune zonală, construirea unor rezervoare de înmagazinare, construirea unor stații de pompare tip booster, a unor stații de tratare a apei. De asemenea, la contractul Dispecerizarea și Monitorizarea sistemelor regionale de apă și apă uzată, va construit un sediu dispecerat și va fi realizat un sistem complex de monitorizare a sistemului regional de apă și apă uzată. Totodată, va fi  construită o stație de epurare la Măicănești. Valoarea estimată, fără TVA  a acestui contract este de 79 de milioane de lei.
    De asemenea, CUP SA Focșani a mai scos la licitație următoarele contracte: contractul privind proiectarea și executarea sistemului zonal de alimentare cu apă Odobești și lucrări sisteme de alimentare cu apă în localitățile Odobești, Bordești, Cîrligele, Cotești, Popești, Urechești, Vîrteșcoiu, Adjud, Panciu, Mărășești, Homocea, Gugești, Bolotești, Tîmboiești, Ruginești, Dumbrăveni, Jariștea și Străoane. Valoarea totala estimată, fără TVA, este de 100 milioane de lei.
    Un alt contract scos la licitație este cel de rețele de apă și canalizare în gruparea Focșani 1, în cadrul căruia vor fi realizate rețele de apă și canalizare în localitățile Focșani, Cîrligele, Cotești, Gologanu, Milcovu, Răstoaca, Vînători. Valoarea totală estimată fără TVA este de 145 milioane de lei. A fost scos la licitație și contractul privind realizarea de rețele de apă și canalizare în gruparea Măicănești și aducțiune zonală Focșani. Aceste lucrări vor fi executate în localitățile: Focșani, Măicănești, Vulturu, Tătăranu, Nănești, Biliești, Suraia. Lucrările ce vor fi realizate sunt următoarele: Aducțiune zonală în localitășile Focșani, Răstoaca, Milcovu, Gologanu, Tătăranu și Vulturu; Rețele de canalizare în localitățile:  Vulturu  Măicănești, Tătăranu, Nănești, Biliești, Suraia. Valoarea totală estimată, fără TVA, este de peste  162 milioane de  lei.

Oprișan a semnat contractul de finanțare la Vranceaqua, etapa a II-a, în septembrie

    În septembrie 2017, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan a semnat contractul de finanțare pentru Vranceaqua, etapa a II-a, în valoare de 248 milioane de euro.  Acesta este finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) pentru perioada 2014-2020. „Primul proiect privind extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în valoare 104 milioane de euro a fost finalizat”, a precizat Marian Oprișan. În etapa a doua a proiectului denumit Vranceaqua-2, au fost incluse 38 de localități din județul Vrancea cu peste 2000 de locuitori, care trebuie să se conformeze la normele de mediu în anul 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?