Bărbat de 60 de ani, arestat după ce a încercat să violeze o copilă de 10 ani

0
4705


    Un bărbat de 60 de ani, dintr-o comună de pe Valea Milcovului, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pentru că a „poftit” la o copilă de 10 ani. El a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol.
    Bărbatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, măsura fiindu-i menținută în ședința de judecată din 3 ianuarie a.c. „(…) constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului N(…) Nelu, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la viol (…) menține măsura arestării preventive a inculpatului N(…) Nelu dispusă prin Încheierea din data de 7.12.2017, pronunțată de Judecătoria Focșani (…), până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 30 de zile. (…)”, se arată în hotărârea instanței.
    În rechizitoriu se arată că inculpatul a încercat să violeze fetița în cursul lunii octombrie anul trecut. Inculpatul și familia fetei sunt vecini, locuințele lor fiind despărțite de un gard. Într-una din zile, fetița se juca în curtea locuinței inculpatului cu nepoatele acestuia. La un moment dat, fata vecinilor a rămas singură cu inculpatul într-o cameră. Acesta a tras zăvorul la ușă, și-a dat jos pantalonii și s-a îndreptat către fetița de 10 ani. A împins-o pe pat, după cum se precizează în rechizitoriu, i-a dat jos pantalonii și lenjeria intimă, a întins-o și pe ea pe pat, apoi s-a așezat peste ea, încercând să întrețină cu aceasta raporturi sexuale. Când fata a simțit durere a început să plângă și să-l întrebe pe inculpat ce vrea să facă, moment în care el i-a pus mâna la gură și s-a oprit din încercarea sa. Totodată, i-a cerut fetiței să nu spună nimănui despre ele întâmplate, amenințând-o că în caz contrar o va omorî. Imediat ce a scăpat din mâinile lui, fetița s-a îmbrăcat și a fugit acasă. În aceeași zi, inculpatul și fetița s-au întâlnit din nou, de această dată acasă la copilă, iar într-un moment în care au rămas singuri, i-a cerut acesteia „să-i arate păsărica”. Fata s-a dus imediat la bunica sa și i-a spus acesteia că vecinul, care putea să-i fie bunic, i-a vorbit urât.
    Bărbatul nu s-a oprit aici. A doua zi, el a revenit la locuința fetiței, iar când a rămas singur cu aceasta i-a cerut din nou să-i arate organul sexual, timp în care el și-a  dat pantalonii jos. Fata a plecat din încăpere și i-a povestit bunicului său cele petrecute. Apoi, la începutul lunii decembrie, copila a povestit unei rude tot ce i s-a întâmplat, iar aceasta a transmis părinților fetei cele discutate cu minora. Părinții au sesizat poliția. Bărbatul a fost imediat reținut de polițiști și prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, primind mandat, care a și fost prelungit.
    Audiat de procurori, inculpatul a recunoscut fapta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here