Despre acești doi oameni deosebiți, Lucian și Petruța Lalu, ați mai citit în Monitorul de Vrancea, atunci când au avut loc diferite spectacole de folclor, însă niciodată nu am prezentat și povestea lor. Doi intelectuali ce locuiesc în comuna Jitia, Lucian, tehnician veterinar de meserie, și Petruța, învățătoare, sunt sufletul și inima Ansamblului Mixt de Fete, Ansamblului Chindia și Ansamblului Brâul de la Jitia.
Lucian a descifrat tainele dansului pe când avea 9 ani și locuia în satul Dealul Sării. Tatăl său fusese desemnat de autoritățile comuniste să se ocupe și să înființeze o formație de dansuri la nivelul satului, cu care trebuia să se prezinte la întrecerea pe comună. Cum în echipa de dansatori erau flăcăi și fete mai mari din sat, copilul Lucian, de doar 9 ani, neștiind pașii de dans, nu dansa pe scenă în timpul concursului, ci atunci când ceilalți făceau pauză. El se urca repede pe scenă și îi mergeau picioarele în toate felurile. În ograda casei părintești, când frații cei mari au improvizat o scenă între doi pruni, Lucian a dansat în timp ce frații lui se odihneau.
Lucian Lalu spune că, până la Revoluție, nu și-a serbat niciodată ziua acasă, deoarece tot timpul era plecat la parade și defilări organizate de comuniști. „M-am născut în 1946, pe 23 august, și-mi amintesc cu drag că foarte rar îmi făceam aniversările acasă, pentru că eram plecați mereu la demonstrații. Eram copil, aveam 9 ani, și am urcat prima dată pe scena de la școală, la repetiții. Tatăl meu, Radu Lalu, se ocupa de organizarea anumitor evenimente și împreună cu învățătoarea din sat, Elena Săraru, făceau niște repetiții și mă duceam cu ei. Eu mergeam mereu după ei la repetiții și urmăream tot ce se întâmpla, eram foarte curios, îmi plăcea mult. Ce făceau ei la repetiții, jucam și eu acasă. Frații mei Alexandru, Ștefan și Lilica făcuseră un loc în grădină, între doi pomi și intrau exact ca pe scenă, unde dansau până când se tocea iarba. Intrau pe rând, făceau plecăciunea, dansau și când se opreau intram eu, imediat”, își amintește Lucian Lalu.
Flăcăii din Dealul Sării, ca să se poată distra, strângeau bani mână de la mână, plăteau un lăutar sau doi și aceștia le cântau tinerilor la hora satului, care se ținea la o răspântie de drumuri. Deși era doar un copil, Lucian participa și la acest eveniment din viața satului și povestește că tinerii au strâns bani, au muncit și au construit un cămin cultural. Așa a luat ființă hora și balul din satul Dealul Sării, care se ținea sâmbăta și duminica. „Atunci, în 1955, se jucau multe dansuri, multe suite și în fiecare duminică avea loc hora satului. Se uneau toți tinerii din sat, plăteau un lăutar… Atunci, pe vremea aia, lăutar era Moise Mișu, care cânta la vioară, și alături de un cobzar, se făcea hora satului. Inițial se ținea doar ziua, undeva pe un drum, într-o intersecție, chiar în mijlocul satului, urmând ca peste ceva timp să se construiască un cămin cultural, cu sprijinul tinerilor din sat. Acest cămin încă există în sat, ba chiar a fost extins, tot cu ajutorul unor binevoitori tineri. După ce s-a construit căminul la Dealul Sării, se țineau acolo petreceri în fiecare sâmbătă și duminică”, ne povestește Lulian Lalu.
„Dansurile de la Jitia”, locul III la faza pe țară în 1957
Formația „Dansurile de la Jitia”, înființată la Dealul Sării în acel an, a câștigat locul I pe comună, apoi a participat la faza pe raion de la Râmnicu Sărat și ulterior la Ploiești, la faza pe regiune. După doi ani de la înființare, jitienii au reușit să ocupe locul III la faza pe țară. „Activitatea cultural artistică, mai ales pe linie de dans, am început-o încă de copil, când la Dealul Sării se înființa, prin 1955, o formație de dansuri la nivelul satului, cu denumirea «Dansurile de la Jitia». Atunci a avut loc primul concurs între sate, când formația a câștigat locul I la etapa pe comună, apoi a participat la raion la Râmnicu Sărat, la regiune la Ploiești și la faza finală din anul 1957 a luat locul III pe țară”, a spus Lucian.
Acesta a urcat pe scena de la Râmnicu Sărat alături de fratele său mai mare, deoarece organizatorilor le lipsea un dansator și l-au ales pe el. „S-a organizat «Dialog pe aceeași scenă», era o întrecere în care comunele concurau între ele, la nivel de raion. Faza era destul de lungă. După ce se termina asta, promovau echipe și mergeau mai departe la regiuni, tot cu dansuri, cântece, folclorul specific din zonele lor. În suita mare am jucat când eram elev, în anul II, am intrat la dansuri exact la Râmnicu Sărat. Eu știam dansurile, ei mai aveau nevoie de un dansator. Mi-au adus un costum, deși știau că nu am mai participat la un concurs așa de mare. Am făcut câteva repetiții și m-au băgat în trupă alături de fratele meu, Alexandru. Atunci a fost prima lansare cu mari emoții, pentru că tuturor le era frică să nu îi încurc eu, pentru că doar prima parte o știam, iar cea de-a doua parte din dans am învățat-o repede, înainte să intru pe scenă. Numai bine că nu s-a întâmplat nimic și totul a decurs foarte bine! După aceea, fratele meu a fost angajat ca instructor și coregraf la Casa de Cultură din Râmnicu Sărat”, a mai povestit Lucian.
Festivalul de la Jitia, înființat la Schitul Poiana Mărului
Lucian Lalu povestește că înființarea Festivalului folcloric de la Jitia a avut loc în anul 1967. Inițial, el se desfășura la Schitul Poiana Mărului din comuna Jitia, dar din cauza faptului că an de an, la o oră după începerea festivalului începea ploaia, care nu se mai oprea până seara târziu, a fost mutat în Poiana Negari, unde se ține și astăzi. „În 1967 a fost înființat Festivalul de la Poiana Mărului, care se ținea în Poiana Schitului și pentru că în fiecare an ploua foarte tare, au mutat festivalul în Poiana Negari”, a subliniat Lucian Lalu.
Pe unde au fost în țară, membrii formației au câștigat importante și numeroase premii, fiind invitați la multe festivaluri și aplaudați la scenă deschisă. „Au urmat participări la toate etapele la «Cântarea României» și la cel mai mare festival din perioada aceea, în 1972, când am luat marele trofeu. În 1974 am luat medalia de aur și locul I pe țară ca și instructor de formație de dansuri. În anul 2001 am fost la Sibiu, la un spectacol, și toate premiile le-am luat noi, vrâncenii. Am mai participat și la alte festivaluri din Galați, Suceava, Brăila, Tulcea, Iași. În anul 2010 am fost invitați de domnul Gheorghe Turda la Săpânța, unde am stat 3 zile și am participat pe scenă alături de Peter Haller”, a relatat Lucian Lalu.
„Brâul de la Jitia”, unicat în România
Apariția Ansamblului „Brâul de la Jitia” își are originea în tradiția populară, respectiv întrecerile de joc ale brâului, dintre flăcăii satelor, atunci când încercau să-și arate măiestria dansului. Lucian Lalu spune că „Brâul de la Jitia” este unicat în țară prin faptul că în timpului jocului de brâu, dansatorii execută niște cârlige, adică fac o săritură în spate. „Denumirea de «Brâul de la Jitia» a apărut în anul 1966, ca formație de dans bărbătesc, când s-a separat de restul suitelor mixte. El de fapt se juca la petreceri, între flăcăi, pe concurență. «Brâul de la Jitia» diferă de alte zone prin faptul că are «cârlige», adică un pas pe spate și un salt al întregului corp, fiind inventat aici, la Jitia, unic în țară. Ansamblurile noastre au 17 dansuri. Printre aceste dansuri, se enumeră «Hora mare», «Brâul», «Sârba», «Ațica», «Chindia», «Focșăneasca», «Jianu», «Slănicul», «Jumătate de Brâu», «Ovreicuța», «Ciobănașul», «A lu Nelu», «Rogojina», «Iancu», «Ca la Breaza», a adăugat Lucian Lalu.
Dansul, promovat și în armată
Pe toată perioada cât a făcut stagiul militar, la Drăgășani, Lucian Lalu a știut să îmbine plăcerea de a dansa cu instrucția de armată. Așa a reușit să câștige locul I la concursul din cadrul unităților militare. „În 1966 am plecat în armată, la Drăgășani, unde am stat un an și patru luni și chiar și acolo am participat la un concurs nou înființat, pentru trupele M.A.I. Alături de colegul meu, Doru Dinu Glăvan, de la Reșița, am organizat trupa pentru concurs, făceam repetiții la Casa de Cultură din Drăgășani, aveam învoire toți și eram încântați că aveam voie să ieșim prin oraș. Făceam scenete și în civil, pentru că trebuia să prezentăm traiul civil în comparație cu cel militar. Am obținut cupa de toamnă, locul I pe trupe M.A.I. Tot cu colegul Doru Glăvan, am organizat și ora de radio interioară, în batalion. Aveam o oră pe săptămână, când prezentam programe artistice, lecturi, schițe și scenete. Am scris chiar și lozinca de la intrare, față și verso, care avea aproximativ 9 metri”, spune, cu nostalgie, Lucian Lalu.
Tehnician veterinar și coregraf
Întors acasă după armată, Lucian a activat ca tehnician veterinar la Jitia. El nu a renunțat la dragostea din copilărie, așa că s-a preocupat de pregătirea ansamblurilor folclorice din localitate. „După ce m-am întors din armată, am venit la Jitia. Înainte, am fost tehnician veterinar la Bisoca și îmi era foarte greu, pentru că erau 10 comune la o singură circumscripție și doar eu eram calificat, alături de un tehnician zootehnist. Aveam un medic foarte bun, am învățat multă meserie de la dumnealui, pe lângă teoria pe care o știam, pentru că am fost primul pe promoție. Am câștigat premiul III la nivel național ca tehnician veterinar! După ce s-a înființat circumscripția veterinară la Jitia, am rămas șef de circă pentru că nu era medic. M-am stabilit aici și am rămas instructor de dans, pentru că eram singurul care mă pricepeam. Ca ajutoare, i-am avut pe instrumentistul Feraru Zamfir, alături de care am lucrat o perioadă foarte lungă, pe mai mulți acordeoniști, printre care Dumitru State și pe Smărăndescu Tudor, cobzar, cu care am făcut un taraf foarte bun. Am preluat atunci tot, am adus mici modificări, dându-i o nouă coregrafie, dar respectând baza, care este spectaculoasă. Inițial am fost dansator și apoi coregraf „, ni se destăinuie Lucian.
Turnee internaționale în Cehoslovacia, Italia și Suedia
Surpriza cea mare avea să vină pentru „Brâul de la Jitia” în anul 1969, când a avut primul spectacol internațional, în Cehoslovacia. A urmat apoi reprezentația din Italia, în 1971, și apoi în Suedia, din anul 1972. „Pentru mine a fost ceva neprevăzut. Nici nu mă gândeam să ajungem așa departe, încât să dansăm în atâtea țări. Pentru asta m-am străduit și m-am gândit serios că trebuie să continui și să mențin activitatea. În 1969 am avut prima invitație de la București, pentru o pregătire pentru un festival internațional din Cehoslovacia, la StraconiÒe, un festival de cimpoi și fluier, la care au participat 12 țări. Pe noi ne-au ținut la București două săptămâni pentru pregătire, apoi am stat 8 zile în Cehoslovacia și eram favoriți acolo. În 1971 ne-am pregătit pentru Italia, că trebuia să susținem un spectacol la Udine și Pordenone, și eram 6 participanți, dar de fapt am plecat doar 3 din cauza Securității. Celorlalți 3 membri ai ansamblului nu le-a dat voie Securitatea să iasă din țară. A fost greu, dar și amuzant, pentru că a fost foarte dificil să dansăm brâul în 3 persoane, pentru că scena era foarte mare și trebuia să ajungem în mijlocul scenei. În 1972 am fost invitați în Suedia, la JarsÓ§, unde am participat 8 persoane. Am stat 16 zile și practic ne duceam în mai multe localități, pentru că după festival mergeam în turnee și prezentam chiar și 2-3 spectacole pe zi. Îmi amintesc că în perioada aceea am prins nopțile albe! Era fenomenală primirea pe care ne-o făceau! Organizarea meselor era foarte interesantă și la sfârșitul fiecărui festival, toți participanții trebuiau să prezinte câte ceva și noi încheiam mereu cu «Perinița». Pentru ei era ceva amuzant, deosebit și interesant”, a spus vizibil emoționat, Lucian Lalu.
Petruța Lalu: instructor, soție, mamă
În anul 1980, Lucian își aduce instructor pentru ansamblurile din localitate pe Petruța, care avea să-i devină soție în același an. Împreună au doi copii, care le-au dăruit un nepoțel și o nepoțică. Ajunsă în Jitia după repartiția ca învățător, neștiind nimic despre localitate, neștiind să danseze, îl întâlnește pe Lucian, care era la acel moment director la cămin. S-au căsătorit și așa a ajuns Petruța Lalu să iubească satul Jitia ca și când ar fi satul natal. „În 1978 am terminat Liceul Pedagogic. Am luat repartiție la Jitia, cu strângere de inimă, pentru că nu îmi plăcea să vin aici. Aveam senzația că este departe de părinți, la munte. Nu știam foarte multe lucruri despre Jitia, dar din 1980, când ne-am căsătorit, i-am fost alături peste tot. Soțul meu era director la cămin când am venit eu aici și mi-a insuflat dragostea pentru dans. Nu este o rușine să spun că nu știam să dansez absolut deloc! La mine, la Bordești, în satul natal, nu se dansa, eu m-am preocupat de carte și nu știam cât de frumos este să dansezi! Știam cum este că cânți, pentru că în familia noastră s-a cântat, eu și Aurel (Aurel Moldoveanu, artist n.r.) cântam. El era la Liceul de Muzică și cânta la clarinet, iar eu la vioară. Vara, ieșeam la poartă cu vecinii, cântam împreună cu fratele meu și făceam o petrecere pe cinste, dar nu știam să dansăm. Am învățat să dansez aici, la Jitia. Alături de soțul meu, mă simt ca și cum m-am născut la Jitia. Am fost, sunt și voi fi de la Jitia. Iubesc foarte mult comuna pe care Dumnezeu mi-a hărăzit-o și sunt bucuroasă că putem să dăm o lumină de bucurie oamenilor și copiilor din zona noastră”, spune Petruța Lalu, care este sora artistului Aurel Moldoveanu.
Petruța Lalu își aduce aminte de perioada de dinainte de Revoluție, când soțul ei juca piese de teatru și își pregăteau împreună piesele, decorul și recuzita în serile lungi de iarnă. „Înainte de Revoluție, noi, cadrele didactice, eram obligate să desfășurăm activități culturale și când primeam semnal de la Focșani, trebuia să ne prezentăm cu brigada artistică, grup vocal, suită de dansuri, cu momente din sat. Soțul meu a avut rolurile principale în toate piesele și oarecum obligativitatea s-a transformat în pasiune. În fiecare seară de iarnă ne întâlneam la școală, făceam repetiție, ne pregăteam diverse piese de teatru cu care ne duceam în localitățile din zonă. «Idolul și Ion Anapoda», «Titanic Vals», «Năpasta», «O noapte furtunoasă» sunt câteva dintre piesele de teatru în care soțul meu a jucat. Pe lângă rol, el făcea și recuzita și decorul”, spune, cu mândrie, Petruța Lalu.
Ansamblul Chindia, înființat în 1995
Având deja o experiență bogată în spate, Petruța Lalu a înființat în anul 1995 o formație de dansuri mixte și Ansamblul Chindia. De atunci participă la toate festivalurile și concursurile de profil, atât din județul Vrancea cât și în alte județe, acolo unde sunt invitați.
„În anul 1995, când mi-am ținut inspecția de gradul I, coordonată de domnii profesori Slujitoru și Chiper, unii din profesorii de marcă din Focșani și știind că sunt la Jitia, chiar mi-au spus să fac ceva pentru comună și copii, pentru că este o zonă cu potențial artistic. Atunci a apărut formația de dansuri mixte și Ansamblul Chindia, a cărui denumire vine de la dansul Chindia, specific zonei. Am început cu copiii de la Dealul Sării, acolo unde am funcționat eu 21 de ani, și încet, încet am început să ne ocupăm și de copiii de la Jitia”, a relatat Petruța.
Tradițiile strămoșești, duse mai departe
Soții Lalu sunt bucuroși că reușesc să ducă mai departe tradițiile jitiene, să îi învețe pe copiii satului, dar și pe proprii nepoți portul, dansul și obiceiurile acestui loc atât de frumos de la Subcarpații de curbură, din Èšara Vrancei. „Copiii noștri au crescut alături de noi, la repetiții. Veneam de la școală la ora 14.00, mâncam repede și la 16.00 ne duceam la repetiții și mai veneam seara târziu. Ne luau lumina, deci noi trebuia să terminăm repetiția până atunci. Apoi veneam acasă, aprindeam lampa și a doua zi o luam de la capăt. Am transmis plăcerea de a dansa și copiilor noștri, ambii copiii au dansat în formația mixtă de dansuri, atunci când aveam soliști și acordeonist. Mai nou, le-am transmis dragoste pentru folclor nepoțelului Luca, care deși este micuț, dansează «Brâul de la Jitia», și nepoatei din Timișoara, pe care am avut-o la noi în vacanțe” a precizat Petruța Lalu.
Planuri mărețe pentru 2018
Petruța și Lucian Lalu își doresc să continue seria manifestărilor folclorice și în 2018. Ei spun că au promisiuni de la primarul localității, Ion Păun, privind alocarea unei sume de bani pentru înnoirea costumelor populare. De asemenea, au sprijinul necontenit al directorului Școlii Gimnaziale Jitia, profesorul Gabriel Lalu. Deși au același nume de familie, directorul școlii și cei doi artiști nu sunt rude. „Sperăm să reluăm repetițiile. Am mers la Ansamblul Èšara Vrancei și avem în lucru toate suitele noastre, pentru că am investit mii de ore de lucru și este păcat să nu rămână. Așteptăm să ne vină materialele și apoi să lucrăm cu alte generații de copiii. Fiind o mare fluctuație de copiii, avem activitate permanentă, nu ocazională. Menținem an de an festivalul și mai avem o colaborare cu revista InfoZone de la Brăila. Când începe primăvara, o să înceapă și invitațiile. Am ajuns la o performanță a dansului cu copiii de la Școala Gimnazială Jitia, prin faptul că la nivelul școliii avem trei suite de dansuri mixte, o suită de dansuri fete și un grup de colindători cu care am obținut în 2017, la Focșani, premiul II. Peste tot unde suntem invitați, reprezentăm cu mare drag școala și comuna Jitia. Ne bucurăm că cei mici dansează cu mare drag «Brâul de la Jitia» și sperăm să nu se piardă niciodată. Facem lucrul ăsta cu mare drag și suntem bucuroși că primim sprijinul necontenit al domnului director Gabriel Lalu, care este un iubitor de folclor și îi place și să cânte la vioară, și al domnului primar Ion Păun, care ne îndrăgește, și ne-a promis că anul acesta va aloca bani din bugetul local pentru înnoirea costumelor populare, care au aproximativ 60 de ani. Pentru noi este o mare bucurie atunci când ne întâlnim cu copiii și ne petrecem timpul liber alături de ei și ne bucurăm că le place! Dacă mâine am lua-o de la început, am face și mai mult de atât. Copiii și părinții sunt receptivi, deschiși și mulțumiți că îi ducem la diferite spectacole și festivaluri”, au precizat cei doi.
Oameni de valoare ca ei, ar fi ideal să aibă fiecare localitate, pentru a promova tradițiile din zonele din care provin și pentru a învăța generații și generații de tineri tainele dansului popular autentic românesc.
