OMS confirmă că dependenţa de jocuri video va fi inclusă pe lista afecţiunilor mintale

0
342


Tulburările psihice generate de dependența de jocuri video („Gaming disorder”) vor fi incluse în curând de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pe lista afecțiunilor mintale, a anunțat vineri, la Geneva, un purtător de cuvânt al acestei organizații din cadrul ONU, informează AFP. Riscurile de dependență asociate acestei afecțiuni vor fi incluse în cea de-a 11-a ediție actualizată a Clasificării Internaționale a Bolilor și Problemelor de Sănătate (ICD-11), ce va publicată în luna iunie, a anunțat purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic, într-o conferință de presă. Declarația de vineri confirmă articolele publicate de agențiile de presă internaționale la sfârșitul lunii decembrie în legătură cu acest proiect al OMS. Lista ICD-11, alcătuită de OMS, se bazează pe concluziile formulate de numeroși experți în domeniul sănătății din lumea întreagă.
Definiția actuală pentru „gaming disorder” precizează că această afecțiune reprezintă „un comportament asociat jocurilor video pe internet sau offline”, care se caracterizează printr-o „pierdere a controlului asupra jocului, o prioritate ridicată acordată jocului în raport cu alte activități, până la punctul în care acesta prevalează în fața altor centre de interes”, a explicat Tarik Jasarevic. Printre celelalte simptome ale afecțiunii figurează „continuarea și creșterea activității jocului, în ciuda apariției consecințelor negative”.
Potrivit experților OMS, o persoană trebuie să prezinte un nivel anormal de dependență față de jocuri timp de cel puțin un an înainte de a putea fi diagnosticată cu această tulburare, ce va fi inclusă în categoria „comportamentelor dependente”, a adăugat purtătorul de cuvânt al OMS. El a subliniat însă că este prematur deocamdată să se facă speculații în legătură cu amploarea acestei probleme medicale. „Tulburarea jocurilor video este un concept relativ nou și datele epidemiologice de la nivelul populației mondiale nu au fost încă adunate”, a precizat oficialul OMS.
În ciuda absenței statisticilor globale, „experții din domeniul sănătății sunt de acord să spună că există o problemă” și că apropiata includere a „gaming disorder” în lista ICD-11 reprezintă o etapă „potrivită”, a afirmat Tarik Jasarevic. „Există oameni care solicită ajutor”, a adăugat el, notând faptul că recunoașterea oficială a afecțiunii va contribui la demararea unor noi cercetări și la alocarea unor noi resurse pentru a combate această problemă medicală. ICD este un sistem utilizat de cadrele medicale din toată lumea și servește ca standard internațional pentru definirea problemelor de sănătate și a afecțiunilor.
În ultimii ani s-a înregistrat o creștere a numărului de cazuri de morți subite și de simptome fizice asociate jocurilor pe calculator. În 2014, o femeie în vârstă de 27 de ani din China a decedat subit după ce s-a jucat pe calculator timp de zece ore fără întrerupere, relatează agenția de presă Xinhua. În 2015, un tânăr în vârstă de 17 ani din Rusia a ajuns la camera de gardă a unui spital – și a decedat ulterior -, după ce a intrat în comă în timp ce se juca pe computer. Conform relatărilor, el ar fi jucat jocuri video aproape continuu timp de 22 de zile, întrerupându-se doar pentru a dormi și a mânca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here