Viorel Ciubotaru a fost în toți anii școlii și de atunci până acum omul handbalului. A plecat de la Focșani de foarte tânăr – sunt ani mulți de-atunci îmi spune, apoi, mult mai târziu s-a întors acasă, ca și în handbalul de performanță, în echipa orașului. A trăit handbalul cu intensitate – uneori părând în transă ca portar aproape imposibil de trecut – i-a înțeles, i-a asimilat secretele – „ca ultim apărător poți vedea ansamblul și înțelege mai bine dinamica jocului”, îmi mai spune, ceea ce l-a ajutat să fie un jucător foarte bun și un antrenor ce se dovedește la fel de bun. Are termene de comparație, are instrumentele profesionale cu care să facă diagnoză și să și găsească soluții în pregătirea echipei.
O discuție cu profesorul Viorel Ciubotaru despre handbal și echipa antrenată de el dezvăluie dimensiuni ale personajului pe care o privire din exterior le relevă greu. Sau deloc. Deci:
– Antrenorul care sunteți a jucat în prima divizie a handbalului românesc, acum pregătește o echipă de Ligă Națională. Comparând nivelul handbalului pe care l-ați jucat atunci cu cel de acum, care ar fi diferențele?
– Am făcut parte dintr-o generație bună. Era ultimul val de jucători cu pregătire și baze puse dinainte de 1990. Am fost generația lui 1995. Era un handbal bun, din care au crescut jucători de calitate. Cu Galațiul, când am promovat, am avut colegi cu care am crescut împreună – Toma, Buricea, Popescu, Stănescu, jucători care, cu HCM Constanța, au ajuns și au avut rezultate remarcabile înclusiv în Liga Campionilor. Între timp a crescut viteza de joc, iar în acest an handbalul de Ligă Națională este cel mai avansat valoric din ultimii 15 ani.
– Creșterea valorică este generată și de venirea atât de multor străini la echipele de Ligă?
– Da și nu! Au venit mulți care păcălesc handbalul, alții care nu s-au acomodat ori se acomodează greu. Vedeți, la CSM București, spaniolul Robledo, campion mondial, a înțeles că nu-i ușor în handbalul din România și abia la final de tur a început să se încadreze în echipă și să-și arate clasa. Dar sunt și destul de mulți jucători străini care joacă la nivelul așteptat, după necesara perioadă de adaptare.
– Ca antrenor, v-ați adaptat schimbărilor din handbal. Este un lucru evident și în jocul CSM Focșani 2007. Cum ați reușit?
– Răspunsul începe cu experiența de la Galați, unde am lucrat cu un antrenor foarte bun, Eugen Bașturea. A fost un antrenor care folosea în pregătire metode noi, moderne care m-au ajutat să înțeleg mai bine handbalul. Handbalul actual este cu mobilitate foarte mare , care a schimbat și să-i spunem, fișa postului și pentru extreme și pentru jucătorii de la 9 metri. Dacă până nu demult extremele erau doar pentru finalizare, inclusiv pe contraatac, acum sunt mult mai active, au rolul să creeze culoare în atac și au un rol foarte activ și în apărare. Și linia de 9 metri este mult mai mobilă, nu mai sunt posturi fixe. Iar conducătorul de joc nu mai are doar clasica poziție centrală, ci poate să-și joace rolul din oricare poziție. Mai mult, foarte rar un jucător poate duce ritmul actual 60 de minute, ceea ce fade necesară exsitența în echipă a mai multor jucători cu calități de conducător.
– Cum este CSM Focșani 2007 de astăzi față de cea din urmă cu un an?
– Ca potențial, echipa este mai puternică! Îi lipsește, încă, în unele momente, implicarea emoțională. Înainte compensam prin dorință ceea ce lipsea ca și valoare. Acum avem un joc mai așezat și a început să fie evidentă și o dorință foarte mare de a câștiga. Este tot mai pregnantă ideea de echipă, de întărire a relațiilor interumane între jucători. Mecanismul echipei a început astfel să funcționeze la parametri foarte buni și așa am avut câteva victorii foarte importante, cea mai recentă fiind cea de la Făgăraș. Dar este limpede că nu te poate duce la un nivel ridicat doar dorința! Iar echipa joacă, într-o bună măsură, altceva decât în urmă cu aun an. Am schimbat puțin jocul după ce în decembrie 2016 am fost la Barcelona cu echipa națională și am preluat – și am combinat, adaptând la calitățile jucătorilor noștri – maniera de pregătire și de joc a naționalei.
– Este limpede că Focșaniul are o echipă statornicită în Liga Națională de handbal. Este un câștig remarcabil…
– Cel mai mare câștig, adevăratul câștig, de fapt, rezultatul cel mai important sunt spectatorii, publicul! Echipa nu-i a mea, nu-i a jucătorilor. Este a orașului! Dacă nu aduce spectatorii la meciuri, echipa nu-i ce trebuie. Încă din ultimul an de Ligă a II-a, începuseră să vină 400-500 de spectatori. A crescut emulația după promovare. Este un public ce ne-a susținut necondiționat, chiar și când eram ca și retrogradați. Implicarea jucătorilor a păstrat publicul lângă echipă. Noi am venit într-un vid, am găsit o zonă goală și am satisfăcut o nevoie a populației de spectacol sportiv. Publicul vine la sala la handbal cu familii întregi, de la copii de șase ani, cu părinți și bunici. Asta mă ține să muncesc – și să muncim în continuare, dincolo de plăcerea handbalului. Publicul este cel care mă ține să rămân lângă echipă. De fapt să rămân lângă el și împreună cu echipa să-i aducem bucurii!
A fost Viorel Ciubotaru pentru publicul la care ține atât, unul dintre personajele principale ale handbalului focșănean din ultimii ani. Un antrenor foarte exigent cu jucătorii și cu sine, care trăiește intens handbalul, vulcanic pe margine când joacă echipa sa pe care o vrea mereu câștigătoare. Un antrenor pentru echipa de Liga Națională a CSM Focșani 2007!
