VIDEO şi GALERIE FOTO: Peste 2000 de oameni au venit la parada mascaților de la Păunești

0
1085


    Parada tradițională a mascaților din Păunești a adunat în prima zi a anului, în centrul comunei, peste 2000 de oameni, atât din comună, cât și din localitățile învecinate. De sute de ani, pe 1 ianuarie, păuneștenii alungă spiritele rele ale anului precedent prin zgomote puternice și măști care mai de care mai „înfricoșătoare”. „Uncheșii și babele”, așa cum sunt cunoscuți mascații de la Păunești, merg pe ulițele satelor din comună și fac zgomote puternice ajutați de talăngi confecționate de fierarii din sat de decenii întregi. După ce colindă ulițele, mascații se strâng în centrul comunei, unde pot fi admirați de toți localnicii. Și în prima zi a anului 2018, „uncheșii” și „babele” au coborât de pe dealurile din sat în tractoare, mașini și alte vehicule împodobite special pentru această ocazie. Ca de obicei, în centrul paradei au fost mascații care au purtat măștile tradiționale uriașe confecționate din piei de oi și capre, cu talăngi uriașe, menite să sperie spiritele vechi din anul 2017. Bineînțeles că nu se putea ocoli ușor și sfera politicului, astfel, pe lângă mirele, mireasa, moartea, Trump, Putin, Bin Laden au fost printre personajele în care s-au costumat păuneștenii.     Profitând de vremea frumoasă, mascații au stat timp de câteva ore în centrul comunei, mai ales că au fost pregătiți cu muzică să asigure voia bună a participanților. „Uncheșii și babele de la noi înseamnă o tradiție de câteva sute de ani, pe care sperăm să o ducă mai departe copiii noștri. Primele măști au fost confecționate din piei de oaie sau capră și aveau obligatoriu și pene de gâscă sau rață. Odată cu trecerea timpului măștile au mai fost înfrumusețate cu beteală, diverse fundițe și poze ale artiștilor preferați. De asemenea, costumația mai prevede și o centură de care sunt legate talăngi, care prin zgomotul produs alungă duhurile rele, așa am învățat noi de la părinții și bunicii noștri”, ne-a spus Elena Ștefan, o octogenară nelipsită de la parada măștilor de anul nou.

    Un moment nou introdus în „programul” mascaților este plugușorul rostit în fața autorităților care așteaptă pe scările instituției urarea de an nou. Trebuie spus faptul că parada măștilor din prima zi a anului de la Păunești a stat câțiva ani în amorțeală, pentru că odată cu așa numita „occidentalizare” și tradițiile au  avut de suferit. De prin 2010-2011, în schimb, autoritățile locale i-au încurajat pe localnici să scoată de la naftalină măștile bunicilor și au început să promoveze tradiția locală, pe la diverse concursuri de tradiții, de unde s-au întors cu multe premii. Cel mai mare câștig este însă, popularizarea obiceiului, care în prima zi a lui 2018 a atras la Păunești peste 2000 de oameni, mulți dintre ei veniți din comunele și orașele învecinate.
    Dacă la început cetele erau formate din membrii unei singure familii, acum în ceată pot intra și străinii. Costumele sunt vechi, unele au chiar și 50 de ani. Măștile tradiționale sunt în centrul atenției ele fiind împodobite cu blănuri de oaie, „funți”, globulețe, ceea ce atrage aprecierea consătenilor, dar și a juriului care acordă premii pentru cea mai frumoasă și spectaculoasă ținută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here