Patru bărbați din comuna Nereju care în data de 26 decembrie 2015, a doua zi de Crăciun, s-au dat în „spectacol” în timpul unei petreceri de tip bal organizate într-o locație din comună, au fost acum trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani. În dosarul în care ei au calitatea de inculpați s-au făcut cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea de obiecte periculoase și complicitate la infracțiunea de lovire sau alte violențe.
Unul dintre inculpați este Mirel P., de 33 de ani. El a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Conform rechizitoriului, la data amintită, bărbatul, împreună cu ceilalți inculpați, a pătruns în imobilul în care avea loc balul și a lovit persoana vătămată cu pumnii și picioarele, dar și cu un obiect contondent pe care îl avea asupra sa. Un cuțit tip briceag, după cum arată procurorii în rechizitoriu. Totodată, el ar fi amenințat victima cu moartea.
Cel de-al doilea inculpat din dosar este Macovei T., de 23 de ani, în sarcina căruia s-au reținut aceleași fapte. În cazul său, anchetatorii au stabilit că împreună cu ceilalți inculpați a pătruns în imobilul în care avea loc balul, imobil în care se aflau aproximativ 30 de persoane, și a lovit cu pumnii, picioarele dar și cu o rozetă persoana vătămată, care a necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale. În rechizitoriu se arată că și el a amenințat persoana vătămată cu moartea.
Un alt inculpat din dosar este Daniel T., de 19 ani în sarcina căruia s-au reținut aceleași infracțiuni ca și în cazul celorlalți doi inculpați. La aceeași dată și el a lovit persoana vătămată cu pumnii și picioarele. În rechizitoriu se arată că inculpatul avea asupra lui și un obiect contondent, respectiv topor.
Procurorii l-au trimis în judecată și pe Petronel B., de 24 de ani. În sarcina lui s-au reținut infracțiunile de complicitate la infracțiunea de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Anchetatorii spun despre el că a sprijinit moral activitatea de lovire a persoanei vătămate de către ceilalți inculpați. De asemenea, în rechizitoriu se mai arată că la momentul comiterii faptei, el ar fi avut asupra sa și un topor.
„Să iasă toată lumea afară că au venit șmecherii”
Persoana vătămată locuiește în Nereju, iar în preajma sărbătorilor a obținut acordul proprietarului unui imobil pentru a organiza în acesta o petrecere de tip bal. În seara primei zile de Crăciun a fost organizat balul la care au participat multe persoane din comună, fără să existe incidente, motiv pentru care oamenii s-au gândit să se distreze și în cea de-a doua seară de Crăciun. A doua seară nu a mai fost liniște pentru că și-au făcut apariția cei patru inculpați. Unul dintre aceștia avea asupra lui o portavoce, după cum se arată în rechizitoriul procurorilor, și ar fi intrat în imobil, spunând „să iasă toată lumea afară că au venit șmecherii”. În acel moment printre persoanele prezente la eveniment s-a instalat o stare de temere.
În rechizitoriu se mai arată că la un moment dat unul din inculpați a cerut schimbarea melodiei, avertizând că, dacă nu se va întâmpla acest lucru, toți participanții vor fi scoși în fața clădirii și se va face instrucție cu ei. Între timp, persoana vătămată a mers la inculpați și i-a rugat să plece, reușind chiar să-i scoată pe unii dintre aceștia în curtea imobilului. În timp ce victima se chinuia să-i convingă pe inculpați să plece, unul dintre ei ar fi amenințat-o pe aceasta cu moartea și cu tranșarea la abator, după cum se arată în rechizitoriu. Apoi, victima a fost lovită de inculpați până când a căzut la pământ și și-a pierdut cunoștința. După bătaie, inculpații au plecat, iar cei care au rămas la fața locului au sunat la 112. Victima a fost preluată de un echipaj medical și dusă la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Audiații fiind, inculpații au spus că la intrare persoana vătămată le-ar fi cerut bani, câte 20 de lei, iar ei i-ar fi dat. Cu privire la bătaie, trei dintre ei au negat că au lovit persoana vătămată dar și că ar fi avut asupra lor obiecte periculoase.