Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Republica Moldova: Președintele Igor Dodon, suspendat din nou temporar din funcţie


    Curtea Constituțională a decis că președintele Igor Dodon este în imposibilitate temporară de a-și exercita atribuțiile după ce a refuzat în mod repetat să-i numească în funcții pe cei șapte noi miniștri propuși de premier, informează marți Radio Chișinău. Astfel, președintele parlamentului sau premierul urmează să semneze decretul și noii miniștri să depună jurământul. Consilierul lui Igor Dodon pe probleme juridice, Maxim Lebedinschi, a declarat că decizia Curții Constituționale reprezintă ‘niște acrobații juridice’. ‘Mai mulți dintre candidații la funcția de miniștri sunt vizați în investigații jurnalistice și rapoartele Kroll cu privire la frauda bancară. Curtea Constituțională a constatat anterior că nu pot ocupa funcții de demnitate publică persoanele asupra cărora planează suspiciuni de implicare în acte de corupție(…) Din păcate, Curtea Constituțională a dat dovadă încă o dată de apartenența sa la interese politice și nu de veghere asupra constituționalității’, a spus Maxim Lebedinschi.
    Unul dintre autorii demersului, deputatul PDM, Sergiu Sârbu, a declarat că refuzul neîntemeiat al președintelui de a numi miniștrii propuși de premier ar fi creat un blocaj instituțional. ‘Nu a fost adus niciun argument de ce șeful statului a refuzat pentru a doua oară să numească miniștrii […] Cred că, în câteva zile, președintele parlamentului sau prim-ministrul va semna decretele, va primi jurământul astfel încât guvernul să fie funcțional, complet. Cel târziu după Crăciun pe stil vechi, guvernul va avea prima ședință în format deplin’, a declarat Sergiu Sârbu. Anunțul de remaniere a membrilor guvernului a fost făcut de liderul PDM, Vlad Plahotniuc, pe 19 decembrie, după o ședință a coaliției de guvernare. Igor Dodon a mai fost suspendat temporar din funcție în luna octombrie a anului trecut, după ce a refuzat în mod repetat să semneze decretul de numire în funcție a ministrului Apărării, Eugen Sturza. Atunci, interimatul a fost asigurat de președintele parlamentului, Andrian Candu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?