Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Noul spital din Focșani, printre prioritățile anunțate de premierul Tudose pentru 2018


    Prim-ministrul Mihai Tudose a anunțat că printre prioritățile anului 2018 se vor număra dotarea spitalelor județene cu aparatura necesară, începerea construcției celor opt spitale regionale, dar și a două spitale în Sibiu și Focșani, construcția de autostrăzi și drumuri. „Începerea construcțiilor unor obiective importante: cele opt spitale regionale. Alte două – în afară de cele opt regionale – și aș pomeni Sibiul și Vrancea. Spitalul (vechi – n.r.) din Focșani e al statului. Nu e al lui Marian Oprișan de la Vrancea, e al statului, în administrarea statului, într-o clădire cu bulină roșie. (…) Veți vedea, în ianuarie o să semnăm o mulțime de lucruri cu președinții de consilii județene și cu cei care dețin spitalele, pentru echiparea completă a tuturor spitalelor județene, cu computer tomograf, cu RMN, cu tot ce înseamnă partea de imagistică, cu blocuri operatorii. (…)”, a spus, vineri seara, la România Tv, premierul Tudose.
    De altfel, la ultima ședință a Consiliului Județean a fost aprobat proiectul de hotărâre privind transmiterea solicitării de identificare și trecere a unei suprafețe de teren de aproximativ 5 ha din domeniul public al municipiului Focșani în domeniul public al județului Vrancea, în vederea construirii noului Spitalului Județean.
    Prim-ministrul Mihai Tudose a precizat că partea de autostrăzi și drumuri este „prioritară și primordială”.(Românii, n.r.) să fie cu ochii pe noi, fiindcă noi vom încerca și am convingerea că vom reuși să începem să implementăm aceste lucruri. Este evident că nu vor fi anul viitor (2018 – n.r.) gata autostrăzile. Nu vor fi anul viitor (2018 – n.r.) gata spitalele. Dar important e ca oamenii să înceapă să vadă excavatorul lucrând”, a adăugat el.
    De menționat că Ministerul Transporturilor a inițiat împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene proiectul Memorandumului privind demararea pregătirii unui portofoliu de proiecte de transport ce urmează a fi implementate în perioada 2018-2027, proiect ce a fost aprobat în ședința Guvernului României din data de 28 decembrie 2017. Proiectul drumului expres Focșani – Brăila – Constanța este parte a acestui Memorandum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?