Distracție de zile mari la balul tradițional din satul Lăstuni, comuna Dumitrești ce a avut loc la început de an, cu ocazia zilei de Sfântul Vasile. Este o tradiție deja ca Primăria comunei Dumitrești să organizeze acest bal, cu scopul de a oferi cetățenilor momente de relaxare, distracție și multă voie bună. Au fost atât de mulți oameni prezenți la salonul Căminului Cultural, încât acesta a fost arhiplin. Tineri frumoși și voioși, copii entuziasmați și vârstnici emoționați, toți au luat parte la această frumoasă petrecere de început de an, alături de primarul localității, Petrică Dogaru și viceprimarul Marius Bodoc. „Eu cu soția mea lucrăm în Italia și an de an Crăciunul și Revelionul îl petrecem aici în țară, în comuna Dumitrești, locul meu natal și categoric nu puteam lipsi de la acest bal care este o tradiție. Pentru noi este un prilej de a ne distra, a dansa hore frumoase pe care cu drag mi le reamintesc din școală și a ne reîntâlni cu foști colegi sau vechi prieteni. Îi mulțumim domnului primar că păstrează tradiția și ne oferă nouă cetățenilor momente frumoase, la care să putem participa”, a spus Ionuț Valentin.
Dacă tinerii de la oraș își petrec nopțile prin cluburi și se întorc acasă dimineața, în zonele de munte tineretul încă se distrează de minune la astfel de petreceri populare. Pe ritmuri de vals, horă ori sârbă, toți cei adunați la Lăstuni, căsătoriți sau nu, tineri sau vârstnici, au încântat privirile celor de pe margine.”Vin în fiecare an aici. M-am distrat foarte bine. Am venit cu părinții și cu două vecine. A fost o perioadă când am crezut că a dispărut tradiția, dar e bine că încă se păstrează. Pe vremea părinților mei, balurile se făceau mult mai des și distracția era mult mai mare. Ei mergeau pe jos destul de mult, că se țineau balurile și în alte sate ale comunei. Îmi doresc ca această tradiție a balului să fie dusă mai departe și să vină cât mai mulți tineri „, ne-a spus Laura.
Pentru mulți dintre tineri, balul este un mijloc de a duce mai departe tradiția moștenită de la părinți, de a fi păstrători ai unei lumi pline de farmec și veselie. Sunt oameni care vin să ia parte la acest bal din satele sau comunele învecinate, pentru a se distra și a fi alături de cunoștințele și rudele pe care nu le-au mai văzut de mult timp. „Eu sunt din Gura Caliței și am venit împreună cu niște prieteni care stau în Jitia. Ne-am sunat și ne-am dat întâlnire aici. Din păcate anul trecut nu am putut ajunge, dar anul acesta am recuperat, dacă pot spune așa. M-am distrat foarte tare, am râs, am dansat, am făcut poze ca să avem amintiri și îmi doresc să se păstreze tradiția. Cu siguranța și anul viitor voi veni aici” , ne-a povestit Marius.
Edilul comunei a ținut să mulțumească participanților și să le transmită un mesaj de Anul Nou prin care le dorește multă sănătate și îi asigură că an de an, acest bal va avea loc și cu siguranță nu se vor pierde din tradițiile dumitreștenilor. „Vă doresc tuturor un an mai bun, să fiți sănătoși, încrezători în voi și familiile dumneavoastră și fie 2018 să fie un an cu realizări și un trai mai bun pentru noi”, a transmis primarul Petrică Dogaru. Acesta a mai spus că are alături un viceprimar foarte tânăr, care muncește cot la cot cu el și cu care face o echipă foarte bună. La început de an, el le dorește locuitorilor comunei un an mai bun, sănătate și belșug în case.„Ca întotdeauna, la fiecare acțiune, la bine și la greu, îl am alături pe viceprimarul Marius Bodoc, pentru că îi și place să fie prezent la fiecare activitate și tinerii trebuie încurajați în mod deosebit”, a precizat primarul Dogaru.
Pozele și filmările postate pe rețelele de socializare atât de primarul Petrică Dogaru cât și de cei care au participat la eveniment, au strâns foarte multe aprecieri și au trezit amintiri frumoase multor persoane, care sunt plecate prin țară cât și în străinătate. Mulțumite de organizare, multe persoane au ținut să mulțumească primarului prin comentarii postate la poze și video. „Așa primar, așa distracție! Toată stima domnule primar. An nou cu sănătate, bucurii și plin cu realizări”/ „Foarte, foarte frumos! Se respectă acest program de peste 50 de ani! La toți vă doresc numai bine! La mulți ani!”/ „Nu am mai venit în țară de 3 ani, dar mi se umple inima de bucurie când văd că nu s-au pierdut tradițiile și sunt sigur că atunci când mă voi reîntoarce în sat la mine, totul va fi la fel de frumos și cu aceleași obiceiuri pe care le-am învățat de mic copil”, sunt câteva din postările oamenilor născuți și crescuți în Dumitrești, acum plecați din localitate sau din țară.