Zece filme de Oscar care nu au trecut testul timpului

0
917


    Cinefilii din toată lumea pot vedea în fiecare an câteva filme care se bat în topul nominalizărilor la premiile Oscar, care sunt în cele din urmă confirmate sau nu de votul membrilor Academiei americane de film. Însă, indiferent de vâlva pe care o fac în anul lansării, filmele mai au de trecut un test, iar acela nu are legătură cu încasările din cinematografe sau de numărul de premii primite, este vorba de testul timpului, care arată dacă ele au lăsat sau nu o urmă de durată în istoria celei de a 7-a arte. Site-ul Collider.com prezintă o listă de zece filme de Oscar care nu au reușit să treacă testul timpului. În fiecare an, Academia de film americană selectează tot ce este mai bun în cinema din anul precedent. Acest grup de profesioniști din industria americană de film este considerat de mulți autoritatea de căpătâi în domeniu, așa că un premiu al Academiei este considerat cea mai mare onoare de care poate avea parte un film. Uneori însă este o onoare doar să fii nominalizat, iar studiourile profită la maxim de momentul în care nominalizările sunt anunțate pentru a evidenția meritele filmelor, ale actorilor și ale regizorilor.
    Însă nu toate filmele nominalizate la premiul Oscar rezistă testului timpului. Uneori au parte de aceeași soartă și filme care au câștigat premii Oscar și care „nu au îmbătrânit frumos”, iar de cealaltă parte pelicule care nici măcar nu au fost nominalizate obțin un loc mai important în analele istoriei filmului. Evident, există și filmele care au fost cu totul uitate. Pe măsură ce au trecut anii strălucirea nominalizărilor (sau a statuetelor) la Oscar s-a estompat, iar filmele s-au pierdut în uitare, scrie Collider.com.
Nu toate filmele uitate de Oscar sunt rele. Unele sunt filme bune, dar această listă este o readucere aminte a faptului că nominalizările la Oscar sunt un instantaneu. Ele reflectă un anumit moment, iar votul Academiei a înregistrat fluxuri și refluxuri de-a lungul deceniilor, având o evoluție exponențială numai în ultimii câțiva ani. Este ușor de uitat acum acest lucru, dar unele dintre filmele de pe listă au fost foarte importante când au fost lansate, făcând o impresie bună asupra unui număr suficient de membri ai Academiei pentru a avea un impact. Dar, spre deosebire de „Titanic”, „The Deer Hunter” sau chiar „Kramer vs. Kramer” aceste filme nu și-au mai găsit, dintr-un motiv sau altul, noi spectatori.

Iată o listă de zece filme de Oscar care nu au trecut testul timpului, potrivit site-ului Collider.com.

„The English Patient” (1996)
Filmul a avut nu mai puțin de 12 nominalizări la Oscar, la categoriile cel mai bun film, regie, actor în rol principal, actriță în rol principal, actriță în rol secundar, scenariu adaptat, montaj, coloană sonoră, sunet, costume, decoruri, imagine. În cele din urmă a câștigat nouă premii ale Academiei, Ralph Fiennes și Kristin Scott Thomas ratând însă distincțiile la categoriile cel mai bun actor și cea mai bună actriță în rol principal. Un alt premiu ratat este cel pentru scenariu adaptat, dar Anthony Minghella a obținut premiul Academiei americane de film pentru cea mai bună regie. „The English Patient” a fost un film important când s-a lansat în 1996, fiind la acel moment genul de film care câștigă premii Oscar. Este un film epic cu o poveste de dragoste dramatică și este bazat pe o carte mult iubită: în anii ’90 aceasta era formula perfectă pentru o „momeală de Oscar”. Dar nu numai că a avut o mulțime de nominalizări la Oscar (și de premii), a fost și un mare succes de box office, având încasări de peste 230 de milioane de dolari. „The English Patient” a fost un film mare.
    Atunci se pune întrebarea: de ce a fost uitat? Dacă te uiți în urmă filmul nu este foarte rău, dar ți se poate părea acum puțin demodat. Membrii distribuției au continuat să aibă succes, iar scenaristul/regizorul se va întoarce câțiva ani mai târziu cu filmul superior „The Talented Mr. Ripley”, dar „The English Patient” – în ciuda faptului că a câștigat o mulțime de nominalizări – a început să pălească. Trebuie totuși să se țină cont de faptul că filmul nu le-a plăcut tuturor la momentul lansării, pelicula fiind subiectul unui episod memorabil din sitcomul „Seinfeld” în care personajul Elaine nu poate pricepe de ce se vorbește atât de mult despre „The English Patient”. Ca aproape întotdeauna, „Seinfeld” a fost un vizionar.

„The Full Monty” (1997)

Filmul a fost nominalizat la Oscar la patru categorii – Cel mai bun film, regie, scenariul original și cea mai bună coloană sonoră – dar a câștigat numai la ultima dintre ele. Da, filmul britanic despre câțiva striperi șomeri a fost nominalizat pentru cel mai bun film! Comedia urmărește un grup de bărbați șomeri dintr-un orășel industrial englez care decid să pună în scenă un număr de striptease. Aceasta este premisa filmului privit cu ochi buni de Academia americană de film. Anii ’90 au fost o perioadă ciudată, dar în anul 1997 s-a înregistrat o selecție destul de diversă în cadrul categoriei cel mai bun film, din care au mai făcut parte celebrele „Good Will Hunting”, „L.A. Confidential” sau „Titanic”. Acele filme continuă să fie amintite și iubite și astăzi, în timp ce cazul curios al „The Full Monty” este unul care provoacă una dintre cele mai mari nedumeriri în rândul membrilor Academiei din ultimele decenii.

„The Cider House Rules” (1999)

Filmul a fost nominalizat la Oscar la categoriile cel mai bun film, regie, actor în rol secundar, montaj, coloană sonoră originală, decoruri și scenariu adaptat. În cele din urmă a câștigat premii ale Academiei pentru actor în rol secundar (Michael Caine) și scenariu adaptat (John Irving). După succesul devastator al „The English Patient”, ca să nu mai menționăm „Titanic”, filmele romantice au început să facă furori. „The Cider House Rules” a fost unul dintre filmele care a lovit Academia foarte puternic, în timp ce o peliculă ca „Snow Falling on Cedars” (care este și acum confundată cu prima pentru că sunt amândouă filme romantice în care ninge feeric și care aspiră la Oscar) a avut parte de o soartă contrară. Filmul este unul destul de epic din punctul de vedere al amplorii narațiunii, întrucât urmărește evenimentele dintr-un orfelinat de dinainte, din timpul și după Al Doilea Război Mondial dar, după cum dă de înțeles somnolența pe care o provoacă numai lectura acestei fraze, pelicula nu a pus pe jar foarte mulți spectatori în anii care au urmat.

„Chocolat” (2000)
Filmul a fost nominalizat la categoriile cel mai bun film, actriță în rol principal (Juliette Binoche), coloană sonoră, scenariu adaptat și actriță în rol secundar, dar în cele din urmă nu a primit niciun premiu Oscar. „Chocolat” este probabil ținut minte în zilele noastre mai mult ca subiect al unei glume în comedia „I Love You, Man”, cu Paul Rudd și Jason Segel, din anul 2009. Regizorul „The Cider House Rules”, Lasse Hallström, se întoarce, de data aceasta cu o poveste de dragoste care se petrece în Franța. În acest film joacă Johnny Depp, ceea ce este un lucru ciudat, potrivit Collider.com. Povestea se învârte în jurul unei mame tinere (Juliette Binoche), care deschide un magazin de ciocolată într-un sat francez închistat, schimbându-le viața locuitorilor pentru totdeauna. Da, într-adevăr, stimați telespectatori, o poveste de dragoste franțuzească despre o ciocolatieră este nominalizată la categoria cel mai bun film. Filmul nu a primit totuși niciun premiu la gala Oscarurilor din acel an iar în anii care au urmat poveștile de dragoste gen „The English Patient” au început să iasă din grațiile Hollywoodului și ale Academiei de film.

„In the Bedroom” (2001)
Filmul a fost nominalizat la categoriile cel mai bun film, actor în rol principal, actriță în rol principal, scenariu adaptat și actriță în rol secundar, dar în cele din urmă nu a reușit să câștige niciunul dintre aceste premii. „In the Bedroom” este un film despre care nimeni nu mai vorbește în prezent, deși nu există un motiv întemeiat pentru asta. Regizorul Todd Field va continua după acest film cu pelicula mai incisivă și mai memorabilă „Little Children” (2006), dar filmul său de debut este o dramă de familie întunecată și surprinzător de violentă în care Tom Wilkinson, Sissy Spacek, Nick Stahl și Marisa Tomei fac roluri excepționale. Din nou, este greu de determinat motivul exact pentru care toată lumea a uitat de „In the Bedroom”, pe lângă faptul că este o dramă simplă și de mică amploare. Asta însă nu-l face, cu siguranță, un film rău, subliniază Collider.com.

„Babel” (2006)
Filmul lui Alejandro G. Inarritu a avut și el parte de nominalizări la cele mai prestigioase premii ale industriei americane de film la categoriile cel mai bun film, regie, scenariu original, actriță în rol secundar, coloană sonoră și montaj. Cel mai însetat dintre filmele însetate de Oscar, după cum îl numește Collider.com, a câștigat însă doar Oscarul pentru cea mai bună coloană sonoră. Înainte ca Alejandro G. Inarritu să devină primul regizor care câștigă doi ani la rând premiul Oscar pentru regie cu filmele „Birdman” și „The Revenant”, el a încercat să facă valuri la premiile Academiei Americane cu „Babel”. Filmul, cel mai mare al lui Inarritu de până atunci, i-a avut pe Brad Pitt și Cate Blanchett în rolurile principale, dar tentativa sa de a spune povestea unor personaje fără legătură între ele din trei locuri diferite s-a soldat cu o producție plată și lipsită de semnificație. Se putea mirosi de la o poștă că filmul implora să câștige niște Oscaruri și probabil este mai bine că produsul finit a fost uitat. Practic, toți cei implicați au făcut după aceea filme mai bune care au obținut nominalizări importante la Oscar și chiar premii ale Academiei, în timp ce Inarritu, în mod evident, și-a perfecționat tehnica în anii următori.

„The Reader” (2008)
Filmul a avut nominalizări la categoriile cel mai bun film, regie, actriță în rol principal, scenariu adaptat și imagine. Singura premiată cu Oscar a fost Kate Winslet, deși nu toți criticii au apreciat rolul ei din peliculă. „The Reader” a rămas în memoria telespectatorilor galei Oscarurilor din două motive. Primul este că în numărul de cântec și dans din deschiderea ceremoniei actorul Hugh Jackman a vorbit despre faptul că nimeni nu a văzut filmul și că nu știe nimic despre el. Al doilea este faptul că a fost de notorietate povestea că „The Reader” a fost strecurat în cursa pentru cel mai bun film în detrimentul favoritului „The Dark Knight” de către producătorul Harvey Weinstein. Faptul în sine a zguduit Academia americană de film atât de mult încât din anul următor a fost mărit numărul de nominalizări la această categorie. „The Reader” este un film bun, dar este în același timp o peliculă pe care o poți uita cu ușurință, scrie Collider.com. Rolul făcut de Kate Winslet nu este nici măcar sensibil mai bun decât cel din alte filme care ar fi trebuit să-i aducă premiul Oscar („Eternal Sunshine of the Spotless Mind” sau”Little Children”). Chiar și rolul din „Revolutionary Road” a fost mai memorabil decât rolul ei din „The Reader”, dar Harvey Weinstein și-a făcut magia de culise și filmul a fost nominalizat la categoria cel mai bun film și Kate Winslet a luat Oscarul pentru cea mai bună actriță în rol principal, notează Collider.com.

„Frost/Nixon” (2008)
Nominalizat la categoriile cel mai bun film, regie, actor în rol principal, scenariu adaptat și montaj, filmul nu a plecat acasă cu niciun premiu după gala Oscarurilor. „The Reader” nu a fost singurul film ușor de uitat dintre cele nominalizate la categoria cel mai bun film în 2008 – drama biografică a lui Ron Howard „Frost/Nixon” s-a aflat și ea în cursă în acel an. Filmul oferă un portret al lui Richard Nixon prin intermediul celebrului său interviu cu David Frost. Deși pelicula nu are nimic evident care să facă din ea un film prost, este puțin prea tradițională, puțin prea demodată pentru a lăsa o urmă de durată.

„The Artist” (2011)
Nominalizat la categoriile cel mai bun film, regie, actor și actriță în rol principal, actriță în rol secundar, scenariu original, imagine, costume, montaj, coloană sonoră și decoruri, filmul a primit patru Oscaruri. „The Artist” este filmul care a câștigat în 2011 Oscarurile pentru cel mai bun film, regie (Michel Hazanavicius) și actor în rol principal (Jean Dujardin), dominând ceremonia din acel an, și totuși, științific vorbind, 100% dintre ființele umane au uitat în întregime de el. Votanții din cadrul Academiei s-au lăsat atrași în această odă pentru filmul mut la momentul respectiv, dar unii dintre ei au intuit de atunci momentul jenant care va urma. „The Artist” pare acum un fel de halucinație colectivă și toată lumea se întreabă dacă s-a întâmplat cu adevărat, scrie Collider.com. Da, s-a întâmplat, s-a întâmplat cu adevărat, afirmă autorul articolului.

„The Imitation Game” (2014)
Filmul a fost nominalizat la categoriile cel mai bun film, regie, actor în rol principal, actriță în rol secundar, scenariu adaptat, montaj, coloană sonoră și „production design”. Singura categorie la care a câștigat este scenariu adaptat. Deși era normal ca extinderea numărului de nominalizări la categoria cel mai bun film să ducă la apariția unor candidați „lesne de uitat”, „The Imitation Game” pare un film făcut după manualul Miramax din anii 1990. Filmul produs și lansat de The Weinstein Company, ca și altele de pe această listă, nu este un film rău într-un mod care să sară în ochi, ba este chiar destul de plăcut, scrie Collider.com. Totuși, la doar trei ani de la lansare, se simte deja că filmul este uitat cu repeziciune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here