INTERVIURILE LUI MUSCALU: Dumitru Dumitriu, în elita fotbalului românesc!

0
1949


S-a născut pe 19 noiembrie 1945, în București. A jucat pentru Steaua între 1962 și 1972, perioadă în care a câștigat trei Cupe ale României (1969-1971). În 1972 a trecut la Satu Mare, apoi la FC Galați și s-a retras din activitate de la ICSIM, în 1978. În ediția 1989-1990 a devenit secund la Steaua și a câștigat eventul în 1989. În 1990-1991 a pregătit lotul olimpic, apoi Dacia Unirea Braila, în sezonul 1991-1992. A revenit ca antrenor secund la Steaua în 1992, cu care a câștigat din nou titlul, în 1993 și 1994. De asemenea, a fost numit antrenorul secund al lui Anghel Iordănescu la echipa națională și a participat la CM 1994, unde România a obținut cea mai mare performanță din istorie, sferturile de finală. Visul de a fi antrenor principal la Steaua i s-a indeplinit după Cupa Mondială și a deschis o nouă serie de titluri consecutive, între 1995 și 1997, perioadă în care a cucerit și două Cupe (1996 și 1997), precum și Super Cupa (1995).

„La Campionatul Mondial din 1994 puteam câștiga titlul suprem”
 
„Èšiți” Dumitriu este primul tehnician român care a acces în UEFA Champions League, cu Steaua, unde a ajuns trei ediții la rând. Parcursul său ulterior s-a legat de AEK Atena, Apollon Limassol, Rapid, Oțelul, Rocar, FC Bacău, Akratitos, FC Bihor, Poli Timișoara, Prefab Modelu, Poli Iași și FC Clinceni, acolo unde a activat ultima dată. De asemenea, și-a trecut în palmares și titlul obținut de Steaua în 2005, atunci când s-a aflat pe bancă la ultimele trei meciuri ale sezonului, după demiterea lui Walter Zenga.
 
Bună ziua domnule, Dumitriu! Ce mai faceți? Tot în fotbal?
Unde altundeva? Pasiunea vieții mele a fost, este și va rămâne, fotbalul, sportul rege. Lucrez la FRF, în cadrul Comisiei Tehnice și pun umărul și eu, alături de colegii mei, la revigorarea fotbalului românesc. Sunt oameni de fotbal, care au scris istorie. Cămătaru, Geolgău, Belodedici, Contra, Mutu, Moraru, Augustin, Stoichiță sunt câteva dintre personalitățile care lucrează zi de zi pentru ca sportul rege de la noi să reintre în circuitul marilor echipe ale lumii. Așa cum am fost odată. 

Sfert de finală la Mondialul din anul 1994. Credeți că vom mai ajunge la o asemenea performanță?

Va fi greu, dar nu imposibil. Recordurile sunt pentru a fi bătute. Ca român și fost antrenor al echipei naționale îmi doresc enorm ca naționala să se califice la fiecare Campionat European și Mondial pentru a putea să reintre în lumea bună. Acolo ne este locul, dar am avut și neșansă.

Cu ce amintiri rămâneți de la SUA 1994?

Cele mai frumoase din cariera mea de antrenor. Puteam câștiga titlul mondial. Am avut o echipă cu jucători de excepție. Hagi, Gică Popescu, Ilie Dumitrescu, Răducioiu, Prunea, Stelea, Adrian Ilie, Belodedici, Dorinel Munteanu, Selymeși, Prodan, Lupescu și mulți alții care au făcut istorie la naționala României și la echipele lor de club. Erau fotbaliști care jucau la Barcelona, AC Milan, FC Koln, Tottenham, FC Valencia. Cu asta, cred că am spus totul.

Ați avut ghinion sau a fost și lipsă de maturitate fotbalistică în unele momente?
Așa a fost să fie. Fotbalul, greșeala așteaptă. Oricum, la acel Mondial din SUA, echipa noastră a lăsat o impresie deosebită. A scos lumea în stradă și a bucurat milioane de români.

„Steaua București este echipa la care am cunoscut cele mai mari satisfacții”

Sunteți primul antrenor român care s-a calificat în Liga Campionilor. Cum ați trăit acele momente?
Cu mari emoții și mândrie, mai ales că a fost vorba de clubul unde am cunoscut cele mai mari satisfacții. Marius Lăcătuș. Asta pentru a da un singur nume. Un mare jucător și un caracter pe măsură. Am avut și un focșănean în garnitura de bază a Stelei. Narcis Răducan, jucător comparat la acea vreme cu mare Gheorghe Hagi. Ca stil de joc. Normal. Dribling în regim de viteză, inteligență în joc. Și capacitate de efort.

Cât de dificile sunt meciurile de Liga Campionilor pentru jucătorul român?
Te storc fizic si psihic, cât pentru cinci jocuri de campionat. Joci împotriva celor mai importante echipe din Europa. Mulți specialiști spun că Liga Campionilor este mai puternică decât un Campionat Mondial.
 
Mai aveți putere pentru a antrena la peste 70 de ani?
Mă uit la Lucescu, el e mai mare decât mine, și nu văd de ce nu pot face asta. Bine, el a avut continuitate. M-am gândit de ce n-am reușit decât în România, în București, și n-am reușit în altă parte. Am ajuns la concluzia că am fost făcut pentru Steaua. Nu m-au interesat alte cluburi. Steaua a fost marea provocare a vieții mele. De aceea nu am putut să o refuz niciodată.

Cât de mult a scăzut în valoare fotbalul românesc?
Necalificările naționalei noastre la europene și mondiale au atras mânia fanilor. Se caută vinovații. Toți cei implicați în fenomen au partea lor de vină. De la antrenorii de copii și juniori până la cel de la loturile naționale. Baza de selecție a scăzut foarte mult față de anii trecuți. Înainte de 1990, copiii jucau fotbal de dimineață până seara. Pe maidan. Acolo învățau toate elementele și procedeele tehnice. Acum, totul este schimbat.
 
Vă rog, intrați în detalii…
Sunt multe școli de fotbal care fac treabă foarte bună la nivelul copiilor. Mai sus, se pierd acele talente. De ce? Pentru că nu există o disciplină de fier din partea familiei, a cluburilor, a societății, în general, până la urmă. Au dispărut multe echipe din ligile inferioare. O altă mare problemă a fotbalul nostru. Echipele de tineret. Dar, cel mai greu este că multe echipe care au scris istorie s-au desființat sau trec prin momente dificile. Financiar, vorbind. Rapid București, Sportul Studențesc, Progresul București, nu mai există.

Rapid București…farmecul vieții…
Eu sunt și sentimental, pentru că acolo am început să joc, am și jucat la prima echipă, am fost și antrenorul echipei. Lăsând la o parte unele probleme care se ivesc prin carierele noastre, era o echipă frumoasă, o echipă care dinamiza jocul din campionatul primei ligi și o echipă care avea și potențial pentru viitor. Ați văzut câți au plecat și din mers, cu niște copii, s-a făcut o echipă competitivă care, cred eu, dacă rămânea în prima ligă, nu avea probleme, ba dimpotrivă.

Acum sunt în liga a patra…
Mi-aș dori să revină imediat în prima ligă, pentru că Rapidul este, fără să fac o glumă nesărată, farmecul campionatului, una din echipele care pot aduce o pată de culoare campionatului nostru.
 
Cine ia campionatul în acest sezon?
Toate echipele care vor merge în play-off au șanse egale. Intră cu puncte înjumătățite în lupta pentru campionat și se va da o luptă pe viață și pe moarte până în ultima etapă. CFR Cluj, Steaua, FC Botoșani, FC Viitorul Constanța, Astra Ploiești și Dinamo vor face meciuri de nivel internațional. Sunt echipe cu potențial și jucători de valoare.

Cosmin Contra la cârma naționalei. Este alegerea cea mai bună pentru calificarea la Euro 2020?
Este un antrenor tânăr, cu entuziam. A readus atmosfera bună din cadrul lotului național. Calificarea la Euro 2020 este obiectivul principal, dar și al întineririi lotului. Lucru deja început la finalul campaniei trecute. Avem jucători buni, dar nu mai avem mari individualități. Trebuie construită o echipă, în adevăratul sens al cuvântului. Jocul colectiv poate învinge oricând pe oricine. O nouă calificare ar aduce liniște și ar reaprinde focul marii performanțe.
 
Nici un meci împotriva Luxemburgului, de exemplu, nu mai e ușor în zilele noastre. Așa de jos am ajuns?
Nu mai există echipe slabe. Fotbalul a crescut în fiecare țară. Sunt fotbaliști care joacă în campionate tari, se aduc antrenori importanți, cu experiență și e greu să te califici doar prin simpla prezență. Să vedem adversarii și, apoi, vom vedea care va fi strategia. Bucureștiul va găzdui meciuri de la EURO 2020. România are obligația să meargă la acest turneu final.

Optimile de finală din liga campionilor. Va câștiga PSG duelul cu Real Madrid?
Juventus – Tottenham, FC Basel – Manchester City, FC Porto – Liverpool, Sevilla – Manchester United, Real Madrid – PSG Șahtior Donețk – AS Roma, Chelsea – Barcelona, Bayern – Beșiktaș. Nimeni nu e favorit. Cel mai dezechilibrat duel pare a fi cel dintre Bayern Munchen și Beșiktaș Istanbul. Dar, turcii se mobilizează exemplar în partidele internaționale. Duleul Neymar – Ronaldo este cel mai așteptat. Dacă va elimina Realul, francezii de la PSG vor deveni favoriți în a cîștiga marele trofeu al Ligii Campionilor. Chelsea și Barcelona este un duel important, de urmărit.

Steaua în Europa League. O vedeți eliminând pe Lazio Roma?
Dubla cu Lazio Roma va fi și un duel românesc. Radu Åžtefan  nu numai că evoluează la Roma, a fost de multe ori și căpitanul echipei. Cu această ocazie poate îl convingem să vină și la echipa națională. E un jucător valoros, de care avem nevoie. FCSB a rămas singura echipă românească în Europa. Fotbalul de la noi nu traversează cea mai bună perioadă și are nevoie de un nou rezultat important. Sperăm ca Steaua să treacă, pas cu pas de toți adversarii care îi ies în cale și să facă o surpriză ca în 1986, atunci când au luat Cupa Campionilor Europeni. Va fi greu, dar nu imposibil. Nici atunci nu eram printre favoriți.

Un mesaj pentru vrânceni…
Sărbători fericite și multă sănătate. Îi salut pe toți și voi veni la Focșani cu plăcere de câte ori o să am ocazia. La mulți ani, tuturor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here