Numărul persoanelor care s-au prezentat la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) Focșani în perioada sărbătorilor a crescut, comparativ cu perioadele precedente. Cele mai multe din problemele pe care pacienții le-au prezentat medicilor de la UPU au constat în vătămări corporale, suferite în timpul unor agresiuni fizice. În prima zi de Crăciun, la Unitatea de Primire Urgențe s-au prezentat 108 persoane, iar în cea de a doua zi s-au prezentat 136 de persoane.
În cursul zilei de sâmbătă, la UPU Focșani a fost adusă o femeie din comuna Sihlea, care a încercat să-și pună capăt zilelor, înghițind mai multe pastile prescrise pentru depresie. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, pacienta a fost internată mai întâi în cadrul secției Terapie Intensivă, iar ulterior transferată la Psihiatrie. „S.F., femeie în vârstă de 36 de ani, din comuna Sihlea, tulburare depresivă în tratament, tentativă autolitică prin ingestie voluntară medicamentoasă (ingestie de comprimate antidepresive). Pacienta se internează în cadrul secției Psihiatrie – Terapie Intensivă”. Tot în cursul zilei de sâmbătă, la Unitatea de Primire Urgențe s-a prezentat un focșănean, care, potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, deși prezenta mai multe semne de lovire, a refuzat internarea: „I.V., bărbat în vârstă de 48 de ani, din Focșani, policontuzii prin agresiune, traumatism de mână dreaptă, contuzie craniană și toracică. Pacientul nu se internează”.
De asemenea, în cursul zilei de duminică, mai multe persoane au ajuns la spital, după ce au fost victime ale unor agresiuni fizice. „V.M., bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Gura Caliței, contuzie toracică prin agresiune. Pacientul nu se internează. V.M., bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Gura Caliței, contuzie craniană și facială prin agresiune. Pacientul nu se internează. L.L., femeie în vârstă de 33 de ani, din comuna Slobozia Bradului, politraumatism prin agresiune. Pacienta nu se internează”, se precizează în buletinul de presă al Spitalului Județean. Un bărbat din Mărășești a ajuns duminică la UPU Focșani, cu urechea tăiată, după ce a fost victima unei agresiuni: „T.C., bărbat în vârstă de 37 de ani, din Mărășești, plagă tăiată pavilion ureche dreaptă și regiunea occipitală dreaptă prin agresiune. Pacientul nu se internează”.
Un alt tânăr, din comuna Sihlea, a ajuns la UPU, după ce în timpul unei agresiuni fizice a fost tăiat cu un cuțit în zona toracelui. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, tânărul a fost internat în cadrul secției Chirurgie: „B.N., bărbat în vârstă de 19 ani, din comuna Sihlea, plagă prin tăiere (agresiune), regiunea cervicală anterioară, torace anterior stâng. Pacientul se internează în cadrul secției Chirurgie” . Potrivit Biroului de Presă al IPJ Vrancea, agresiunea a avut loc în localitatea Voietin, din comuna Sihlea, între tânărul de 19 ani și un altul, în vârstă de 21 de ani. Agresiunea a fost sesizată prin apel 112 iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovire și alte violențe și tulburarea liniștii publice.
O tânără din Focșani a ajuns la UPU lovită în zona feței, a toracelui și a brațului în timpul unei agresiuni fizice, dar a refuzat să rămână în spital: „C.T., femeie în vârstă de 27 de ani, din Focșani, traumatism cranio-facial prin agresiune, hematom zigomatic stâng, contuzie toracică, braț bilateral. Pacienta refuză internarea”.
Unui tânăr din Focșani, care a ajuns la UPU în cursul zilei de duminică, prezentând stare de agitație psihomotorie și semne de agresiune, i-a fost recomandat examen psihiatric: „L. G., bărbat în vârstă de 24 de ani, din Focșani, traumatism cranio-cerebral minor cu plagă pavilion ureche stângă prin agresiune, stare de agitație. Se recomandă examen psihiatric”.
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din comuna Popești, a fost adus la UPU Focșani cu mai multe plăgi tăiate, după ce în urmă cu 24 de ore încercase să se sinucidă. „V.N., bărbat în vârstă de 66 de ani, din comuna Popești, tentativă de suicid, plăgi tăiate superficiale hemitorace stâng, cot stâng, vechi de 24 de ore, contuzie umăr stâng cu escoriație locală prin cădere de la același nivel, veche de 24 de de ore, tulburare afectivă bipolară. Bilet de trimitere psihiatrie”, se arată în buletinul de presă al Spitalului Județean.
Alți doi bărbați au ajuns duminică la UPU, după ce au fost bătuți. Unul dintre ei, beneficiar al unui adăpost de noapte, a fost internat în cadrul secției Chirurgie, pentru îngrijiri medicale suplimentare: „I.I., bărbat în vârstă de 42 de ani, din Adjud (Burcioaia), traumatism cranio-facial acut închis prin agresiune, fractură de sinus maxilar stâng, hematom periorbital stâng, palpebral drept, hematom frontal stâng. Se recomandă examen ORL-Oftalmo. B.C., bărbat în vârstă de 39 de ani, din Focșani (Crucea Roșie), politraumatism prin agresiune, traumatism cranio-cerebral deschis cu plăgi, fractură metacarpian II drept și falangă I, deget II membru superior stâng. Internat în cadrul secției Chirurgie”.
Un tânăr din Panciu a ajuns marți seara la UPU cu mai multe tăieturi pe unul dintre picioare și în zona pieptului, după ce s-a automutilat. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, tânărului i-a fost recomandat examen psihiatric: „M.I., bărbat în vârstă de 27 de ani, din Panciu, plăgi tăiate superficiale membru superior drept și pectoral drept – automutilare. Bilet de trimitere psihiatrie”.