Pod din beton armat peste pârâul Dălhăuți

0
2026


    Primăria Cîrligele a semnat contractul de finanțare pentru realizarea obiectivului de investiții „Pod din beton armat peste pârâul Dălhăuți, punct Chiru, comuna Cîrligele, județul Vrancea”. Investiția are o valoare de 2,1 milioane de lei și este asigurată prin Programul de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a. „Îmi revine bucuria să vă anunț că la acest sfârșit de an am semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene un contract de finanțare pentru realizarea obiectivului de investiții „Pod din beton armat peste pârâul Dălhăuți, punct Chiru, comuna Cîrligele, județul Vrancea”,  cu o valoare eligibilă de 2.100.350 lei, la care se adaugă o cofinanțare de 188.139 lei a Primăriei Comunei Cîrligele. Licitația privind proiectarea și execuția lucrărilor se va desfășura pe parcursul lunilor de iarnă, urmând ca din primăvară să se procedeze la demolarea podului vechi din lemn și la construirea celui nou din beton armat, care va avea o lungime de 21 de metri și o lățime de 6 metri”, a precizat primarul comunei Cîrligele, Ștefan Moscu.
    De reținut că, în luna octombrie, autoritățile locale din Cîrligele au finalizat lucrările de asfaltare a tuturor drumurilor din localitate. Ultimul mare proiect de asfaltare a avut o valoare estimată de 3,8 milioane de lei, plus TVA. Lucrările au constat în balastarea drumurilor respective, turnarea unui strat de piatră amestec, turnarea a două straturi de asfalt și realizare de șanțuri și betonarea acestora. „Am reușit să obținem finanțare în valoare de un milion de euro pentru asfaltarea unor drumuri de interes local. Practic, cu acest proiect am asfaltat ultimele străzi și drumuri locale care încă nu au fost modernizate și asfaltate”, a afirmat primarul Ștefan Moscu.
    Ștefan Moscu a reamintit că Primăria Cîrligele a demarat lucrările la proiectul privind „Modernizare și dotare grădiniță pentru copii și modernizare centru de asistență după programul școlar”. Valoarea estimată a lucrării este de aproximativ 615 mii lei. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală – Submasura 7.2 Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică. „Singura soluție de dezvoltare a comunităților din mediul rural, care, în marea lor majoritate, nu beneficiază de fonduri pentru modernizarea infrastructurilor locale, este să acceseze fondurile nerambursabile de la Uniunea Europeană „, a spus Åžtefan Moscu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here