În cadrul proiectului „Tradiție, istorie și spiritualitate”, elevii Școlii Gimnaziale Cîrligele au fost marți, 19 decembrie, în vizită la Căminul pentru persoane vârstnice din orașul Focșani. Scopul acestei acțiuni a fost acela de a aduce puțină bucurie în sufletele bunicilor prin intermediul colindelor, care au răsunat prin glasurile copiilor.
Întâlnirea a fost încărcată de emoție, mai ales că unii dintre cei prezenți și-au revăzut aici dascăli care le-au servit drept model în viață.
Crăciun binecuvântat!
Școala Gimnazială Cîrligele