Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Anghel Saligny” Vrancea a primit o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime. Inspectorul șef al ISU Vrancea, Flaviu Chiscop, a anunțat, ieri, că echipamentul este dotat cu nacelă și va permite intervenții la o înălțime de peste 40 de metri. „Ne-am dorit de foarte mult timp un asemeneat utilaj”, a precizat șeful ISU Vrancea. Acesta a adăgat că până la finalul săptămânii vor sosi și alte echipamente de protecție individuală, inclusiv aparate de respirat autonom cu aer comprimat.
Până acum, ISU avea un singur utilaj pentru intervenția la înălțime, fabricat în 1977 și care s-a stricat în 2012. Ulterior, a fost adusă o autospecială de la o altă unitate de pompieri din țară, cu care se poate lucra însă la înălțimi mult mai mici.