Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO și GALERIE FOTO: Elevi de la Școala „Duiliu Zamfirescu”, implicați într-un proiect de voluntariat


    În cadrul proiectului educațional de voluntariat „MICII VOLUNTARI”, școlarii claselor a III-a B, C și D de la Școala gimnazială „Duiliu Zamfirescu” Focșani, conduși de învățătoarele Gavrilă Daniela, Sava Anca și Pricope Gina, au ajuns cu Moș Crăciun la Centrul Comunitar de servicii Copii cu Dizabilități Focșani, centru aflat în subordinea DGASPC  Vrancea. În cadrul acestei acțiuni, școlarii au oferit pachete cu dulciuri, obiecte de igienă personală, jucării, cărți și jocuri, au cântat colinde, s-au jucat cu micuții asistați. Participarea la Programele de acțiune comunitară oferă copiilor posibilitatea de a înțelege și de a conștientiza problemele cu care se confruntă alte persoane din comunitate.
    Voluntarii care participă la acest program au încercat să aducă un strop de bucurie pe chipurile copiilor fară familie sau fară posibilități materiale, în a le  facilita adaptarea în societatea din care fac parte. Vorbim despre copiii de la Module de tip familial și Centrul Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități Focsani din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea.

    Cu toții știm că atitudinile și comportamentul nostru față de tot ce ne înconjoară încep a se forma de la cea mai fragedă vârstă. Inițial părinții, apoi profesorii încearcă să-i familiarizeze cu diferite norme și valori morale. Una din aceste valori este și solidaritatea cu cei din jurul nostru. Toți oamenii au îndatoriri unii față de alții, iar îndeplinirea acestora nu este un lucru greu dacă se obișnuiesc de mici să respecte, să ajute, să fie politicoși, înțelegători, să aprecieze binele, să fie generoși, să fie în stare să redea un zâmbet pe chipul copiilor care sunt în suferință și care au dreptul la o viață decentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?