ATENȚIE cu cine vă întoarceți acasă din străinătate! O vrânceancă a rămas fără 2.150 euro și fără telefonul mobil

0
8878


    Un bărbat de 38 de ani din județul Vaslui va fi judecat la Judecătoria Focșani pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Conform rechizitoriului, la data de 12 ianuarie a.c., în timp ce transporta cu mașina de la Vaslui la Focșani o femeie, i-a sustras acesteia suma de 2150 euro și un telefon mobil. Persoana vătămată venea din Italia, cu un microbuz. În momentul în care a ajuns la Cluj, ea a fost preluată de o altă mașină a cărui conducător auto i-a comunicat că o va aduce până la Vaslui, iar de aici va trebui să ia o altă mașină până la Focșani.
    Persoana vătămată a acceptat, fiind lăsată de mașina care a preluat-o din Cluj în autogara din Vaslui. Ajunsă aici, femeia și-a verificat bagajele și avea suma de bani, dar și telefonul mobil. În momentul în care a urcat în mașina care trebuia să o aducă la Focșani, ea și-a pus bagajele mari în portbagaj, iar geanta în care avea banii a luat-o cu ea în mașină. În același autoturism se mai afla o femeie, care nu a fost identificată și inculpatul care conducea autoturismul. Cei trei au plecat la drum, iar după ce au parcurs o anumită distanță au oprit la un bar pentru a consuma o cafea. Inculpatul a sfătuit-o pe femeie să-și lase geanta în mașină, asigurând-o că va închide autoturismul și că nu se va întâmpla nimic. La un moment dat, bărbatul a ieșit din localul în care se aflau sub pretextul că vrea să verifice autoturismul. A revenit după ceva timp și au mai stat o vreme în local până și-au terminat consumația. Apoi, s-au urcat cu toții în mașină și au plecat la drum, fără ca femeia să-și mai verifice geanta.
    Într-un final cei trei au ajuns în gara Focșani unde păgubita a fost lăsată. Între timp ea își pusese telefonul la încărcat în mașină. Ajunși în zona gării, femeia a fost ajutată cu bagajele de inculpat și de cealaltă femeie. Inculpatul i-a spus că merge la mașină pentru a-i aduce și telefonul care se afla la încărcat, dar nu a mai revenit. Când și-a dat seama că ceva se întâmplă femeia a sunat pe numărul ei și i-a răspuns inculpatul, care i-a spus că îi va aduce telefonul a doua zi. Ulterior ea și-a dat seama că nu are nici banii, moment în care a mers la poliție și a reclamat cele întâmplate.
Inculpatul a recunoscut parțial fapta, susținând că nu i-a luat banii femeii. Aceasta s-a constituit parte civilă în dosar cu suma de 2.500 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here