Departamentul de Poliție din Los Angeles (LAPD) îl anchetează pe regizorul franco-polonez Roman Polanski în cazul unei presupuse molestări a unei fetițe în 1975, au anunțat marți numeroase publicații din SUA. Cazul o implică pe Marianne Barnard, care a susținut că Polanski i-a făcut avansuri atunci când avea 10 ani, a relatat publicația Los Angeles Times, citată de DPA. Barnard a dezvăluit în luna octombrie pe Twitter că Polanski i-a făcut fotografii goală și într-o haină de blană pe o plajă din Malibu și că apoi „a mers mai departe”. Ea a raportat incidentul la LAPD în aceeași lună, a indicat LA Times.
Avocatul lui Polanski, Harland Braun, a calificat acuzațiile drept „false” într-o declarație transmisă agenției DPA. „Am contactat LAPD și vom transmite toate informațiile pe care le avem și le vom cere să efectueze o anchetă completă și aprofundată”, a indicat el. Nicio acuzație nu poate fi formulată împotriva lui Polanski în acest caz, deoarece răspunderea penală s-a prescris. Mai multe femei au formulat recent acuzații similare împotriva cunoscutului regizor.
Procurorii elvețieni au declarat în luna octombrie că anchetează o acuzație de agresiune sexuală formulată împotriva lui Polanski de o fostă actriță germană care a dezvăluit că Polanski a violat-o în Elveția în urmă cu 45 de ani, atunci când avea 15 ani. O altă femeie, identificată doar ca „Robin”, a susținut în luna august că a fost agresată sexual de regizor în 1973, la vârsta de 16 ani. În 2010, actrița britanică Charlotte Lewis a declarat la rândul său că Polanksi a agresat-o sexual în 1983, pe când era adolescentă.
Polanski a pledat vinovat în California, în 1977, pentru act sexual ilegal cu o fată de 13 ani, însă a fugit în Europa în 1978 înainte de a fi condamnat.