Fiindcă are pământ, n-are ajutor social. Și pentru că n-are ajutor social și nici vreo pensioară, cât de mică, Georgeta Neacșu, de 68 de ani, din Jitia de Jos, nu este nici asigurată medical. În dimineața în care am întâlnit-o, aceasta era cea mai mare supărare a sa… Nu se simțea bine deloc, tușea continuu și se văita… „Sunt bolnavă cu inima, de aici și tusea asta… Tușesc de nu mai pot, nu mai pot… Am fost la spital, am făcut radiografie, m-au consultat dar m-au dat înapoi, acasă, fiindcă n-am asigurare. N-am asigurare pentru că am pământ și de aia nu primesc nici ajutor social. Și pensie n-am niciun leu… N-am nimic, nimic”, ne-a spus tanti Georgeta.
Are doar o căsuță ca pentru pitici, împărțită în două odăițe. Una pentru ea, cealaltă pentru singurul copil, din șapte, care a rămas lângă ea. „Păunel. El are grijă de mine. Și fata de la Dumitrești îmi poartă de grijă. Am fost la ea câteva zile, da am venit înapoi la casa mea. Șapte copii am avut, dar au plecat. În afară de cei doi de vi i-am zis, mai am o fată în Cipru, alta la Cochileanca de Buzău, una la Lișcoteanca de Brăila… Mai am un băiat la Ariciu de Brăila și încă unul la Pucioasa. S-au risipit pe unde i-a dus viața…”, a spus Georgeta.
E curat și cald la bunicuță în odaie și mai că nu te miră faptul că n-are televizor sau alte aparate cu care noi, orășenii, suntem obișnuiți. La ce să-i trebuiască televizor, când de la geamul ei poate „viziona” zi și noapte, episod după episod, povestea frumuseții naturii care o înconjoară! La ce să-i trebuiască aragaz, când pe plita sobei ei atât de bine îngrijită, mâncarea a ieșit mereu delicioasă! Numai să aibă din ce să o facă… „Aici m-am născut și-am crescut. Am făcut opt clase la Jitia, am lucrat la câmp, am ridicat casa asta cu soțul, cum am putut noi mai bine… Am trăit ca toți oamenii de aici de la noi, am crescut copiii… Da acu au plecat. Au treburile lor. Băiatul de la Ariciu are de-acu trei ani de când nu a mai trecut pe la mine…”, zice, cu necaz, bunica Georgeta. Și tușește. Tușește îngrijorător… Spune că o deranjează tare, ba chiar o sperie această tuse însă, după Crăciun, nu știu cine i-a spus că o să-i facă asigurare. Să-și poată vedea de sănătate. „Costă 560 de lei ca să mă asigur. Da dacă eu n-am bani… N-am nimic, nimic.. Pentru că am pământ. Da ce pot face cu pământul ăsta? Că am pomi fructiferi pe el și de doi ani nu s-a mai făcut nimic. Mai avem un cal cu care se duce băiatul ăsta ce-a rămas cu mine, Păunel, la treabă. Și-un câine, colo-n lanț”, zice femeia.
Singura lumină ce pare să-i fi rămas bunicii Georgeta e amintirea când erau toți ai ei acasă și se strângeau cu toții la masă. Despre acele vremuri povestește cu drag, și ne spune că tare i-ar mai plăcea să se repete, măcar o dată, acele timpuri. Ca într-un fel, viața să-i adune iar toți copiii la un loc, și toți nepoții. Are 14 nepoți, zice, socotindu-i pe degete. „Mi-ar plăcea să vină toți. Dar… nu vin. Îi înțeleg, sunt împrăștiați peste tot, au fiecare problemele lor”, se resemnează.
Fragilitatea acestei bunicuțe, chinul trupului ei zguduit de tusea sâcâitoare dar și tristețea singurătății sale impresionează, înduioșează, doare… Mai mult ca s-o facem să uite de subiectul anterior, o întrebăm cam de ce ar avea nevoie ca să întâmpine Crăciunul cu mai puține griji… Se hotărăște cu greu să-și rostească dorințele însă până la urmă mărturisește că „niște bani și de-ale mâncării, mălai, ulei, din astea” i-ar prinde tare bine. Fiindcă ea n-are nimic, nimic….
Să dăruim din nou, de Crăciun!
Dacă doriți să-i faceți o bucurie bunicii Georgeta acum, în pragul Sărbătorii Nașterii Domnului, alăturați-vă campaniei noastre „Dăruim de Crăciun!”. Aduceți darurile voastre fie la sediul „Monitorul de Vrancea” din Focșani, strada Tinereții, nr.1, fie la Marius Constantin, pe care-l puteți contacta pe pagina sa de Facebook. Dar grăbiți-vă! Pe 16 decembrie, adică sâmbătă, vom pleca spre Georgeta Neacșu, spre Paulică, spre bunica Stanca, spre toți oamenii din zona Jitia-Vintileasca despre care ați putut citi zi de zi, timp de aproape două săptămâni, în paginile cotidianului nostru. Și nu numai! Acolo, în căsuțele lor, din satele aruncate într-un peisaj de vis, sunt mulți copii și bătrâni care ne așteaptă!
