Federația Română de baschet a alcătuit grupele și programul fazei de clasificare a Campionatului Național U 16. Clasată a treia în grupa de calificare din care a făcut parte, formația CSM 2007-LPS Focșani va evolua în grupa a patra de clasificare, împreună cu CS Agronomia București, CSM – Steaua 1 București, BC Slam București, CS Sevlar Ploiești și CSS Sibiu.
Agronomia și CSM-Steaua au încheiat pe primul loc în grupele lor faza de calificare, Slam și Sevlar pe locul al doilea, iar Sibiu pe locul al treilea. „Agronomia și Steaua sunt foarte puternice! Au câștigat la diferențe mari toate jocurile. Însă pentru locul al treilea, ne batem cu toate celelalte! Am avut meciuri amicale cu unele dintre ele, dar una este partida de pregătire, alta este cea oficială”, mi-a spus profesorul Petruț Mihai, care antrenează pe CSM 2007-LPS Focșani împreună cu profesorul Mircea Petrișor.
Primul turneu al fazei de clasificare va fi în perioada 19-21 ianuarie 2018. Până atunci, tinerii baschetbaliști ai Focșaniului se antrenează la Focșani, în Sala Polivalentă ori în sala LPS, iar la începutul anului viitor vor merge în pregătire centralizată la Cacica și Gheorgheni, unde vor avea și mai multe jocuri de pregătire cu formații din zonă.
În turneul din ianuarie, echipa focșăneană va întâlni pe CSM-Steaua București, CS Agronomia București, BC Slam București, CSS Sibiu și Sevlar Ploiești, în această ordine.