GALERIE FOTO: Povestea fetiței cu autism sever și a fratelui ei cu deficiențe de vedere, cărora le-a ars casa

0
4279


O fetiță cu autism sever și frățiorul ei cu probleme de vedere au trecut, alături de părinții lor, Chira și Coman Èšuțui, prin una din cele mai crunte experiențe pe care le poate trăi cineva: incendiul. Pur și simplu, în dimineața zilei de 4 aprilie, aceștia au rămas doar cu hainele de pe ei, după ce le-a ars casa. Ba mai mult, la câteva zile, din cauza fumului le-a murit și bunica, nevăzătoare, în vârstă de 92 de ani, scoasă cu greu din flăcări. Iar tatăl, din pricina crizei provocate de șoc, a intrat în spital. Pe locul căsuței lor din satul După Măgură, comuna Vintileasca, bieții oameni au început să-și reconstruiască altă căsuță. Oamenii din sat i-au ajutat cât și cum au putut. Ei înșiși și-au vândut oile și porcii din gospodărie, ca să-și cumpere materiale de construcție, și au reușit să-și amenajeze până acum, o cameră omenească în care să treacă iarna. Însă bieții de ei, au nevoie de mult mai mult… Dacă doriți să-i ajutați, o puteți face dăruindu-le tot ceea ce credeți că le-ar putea face existența mai ușoară. Puteți aduce darurile la sediul redacției noastre din strada Tinereții nr. 1 sau la Marius Constantin, pe care-l puteți contacta pe pagina lui de Facebook. Grăbiți-vă, pentru că sâmbătă vom pleca să le ducem!

    Dacă n-ar fi fost cumplita întâmplare care să-i aducă la sapă de lemn, Ana Maria, frățiorul ei, Petre, și părinții lor și-ar fi dus viața în limitele decenței și simplității tuturor oamenilor de la țară. Și asta cu toate că fetița, în vârstă de 10 ani, are autism sever, cu toate că fratele ei de 12 ani are probleme de vedere și cu toate că banii pe care-i are familia nu au fost niciodată destui pentru mulțimea nevoilor lor… Însă oamenii le rezolvau pe toate pe rând, strângând din dinți și muncind pe brânci ca să le poată oferi copiilor lor ceea ce au nevoie. 
Ana Maria, diagnosticată cu autism sever, merge împreună cu mama ei, o dată pe săptămână, la recuperare la Centrul de zi „Micul Prinț” din Focșani, unde trebuie să plătească 200 de lei lunar. „Dar pentru că sunt în total șase copii în Vintileasca care au diverse afecțiuni și merg tot așa, la Focșani, domnul primar ne ajută cu o mașină. Motorina o suportăm noi, părinții, punem bani cu toții”, a spus Chira, mama celor doi copii. Atenția și dragostea femeii și a soțului ei este împărțită între fetiță, băiatul de 18 ani, care a plecat pe drumul lui în viață, și Petre, băiețelul de 12 ani, elev în clasa a VI-a la Școala din Bahnele, care are și el probleme de sănătate. „Are probleme cu vederea, la ochiul stâng. E încadrat în grad de handicap. Noi n-am observat, cea care ne-a spus a fost învățătoarea și l-am dus imediat la doctor, i-am făcut ochelari… Acum iar trebuie să-i schimbăm, să vedem cum facem…”, a mai spus femeia.
    Până în primăvara acestui an, cu toate problemele amintite mai sus, pe care atât Chira cât și Coman, soțul ei, și le-au asumat și le-au făcut față cu demnitate, așadar până în primăvara acestui an, această familie ducea o viață cât de cât echilibrată. Și nu s-au plâns, nu au cerut nimic de la nimeni, n-au vrut nimic mai mult decât ce au putut obține din propria lor strădanie: o casă, o gospodărie în care creșteau animale, o familie unită.

Tot ce-au avut, a ars într-o clipă

    În dimineața de 4 aprilie anul acesta, toată existența familiei Èšuțui din satul După Măgură s-a năruit. Mai exact, a ars. Tot ce aveau s-a transformat în cenușă. Într-o clipă, viața li s-a schimbat brutal, aruncându-i în cea mai cruntă deznădejde… „Era pe la 9 dimineața. O dimineață obișnuită. Băiatul plecase la școală. Soțul s-a dus după o căruță de fân. Eu am rămas acasă cu soacră-mea, de 92 de ani, care era nevăzătoare, și cu fata cu autism. După ce le-am îmbrăcat, le-am dat să mănânce și m-am asigurat că sunt amândouă bine, ca de obicei, dimineața, m-am dus să fac curat la animale. La un moment dat am văzut că iese fum pe ușa de la camera unde era fata. Am fugit acolo, nu se mai vedea nimic. Am strigat-o pe Ana din toate puterile și am avut noroc că a reacționat, pentru că de obicei nu scoate niciun sunet. Atunci a fost o minune că a zis ceva și am auzit-o, mi-am dat seama unde este și am putut s-o prind și s-o scot afară. Apoi, țin minte că am oprit curentul”, a povestit Chira, retrăind disperarea pe care numai o mamă o poate simți atunci când își știe copilul în pericol de moarte. 
Răsuflând ușurată că-și salvase fetița, a uitat complet că și soacra era în pericol iar la strigătele unei vecine, și-a amintit că mai are pe cineva de salvat. „M-am repezit spre casă și am intrat la ea târâș. Mi-am acoperit capul cu ceva și nu știu cum am făcut, ce curaj am avut, că am reușit să o trag afară. Am avut arsuri pe mâini, pe față… Dar am salvat-o și pe ea”, a povestit femeia. Și zice că a ars tot. Dar tot. Casa, mobila, aparatura electrocasnică, actele care le dovedeau identitatea pe acest pământ, amintirile… Tot.
    În acest timp, Petre a fost anunțat de un alt copil, la școală, că îi arde casa. Bietul băiețel a crezut la început că-i o glumă, apoi a luat-o la goană, plângând, spre casă. A ajuns exact când mama lui o scotea pe bunică din flăcări. Și-a început să urle, îngrozit: „Moare bunica mea, moare bunica mea!”. Mult timp, copilașul a avut coșmaruri cu întâmplarea nenorocită care i-a îngrozit copilăria…
    Iar tatăl lui, care se afla pe un platou din munte, încărcând fân, a „înghețat” când a văzut cu ochii lui tromba de fum din locul binecunoscut unde știa bine că e casa lui. „Mi s-a făcut negru în fața ochilor! Am venit într-un suflet, și nu mi-a venit să cred ce s-a putut întâmpla…”, a spus bărbatul. Și n-a fost doar atât. De la șocul trăit, bărbatul a făcut a doua zi dimineață o criză epileptică, cu toate că niciodată în viața lui nu a fost bolnav de așa ceva… „A fost îngrozitor pentru noi, pentru mine… Vă dați seama, pe 4 aprilie a luat foc casa. Soțul meu a fost luat cu salvarea și dus la Focșani. Iar pe 8 aprilie a murit socară-mea. Din cauza incendiului. A inhalat foarte mult fum și nu a mai putut fi salvată. A trebuit să-i facem înmormântarea, în condițiile în care am rămas doar cu hainele de pe noi”, a povestit Chira.

„Ne-au ajutat oamenii din sat, am vândut animalele…”

    Sătenii au realizat nenorocirea care a lovit familia Èšuțui și i-au sărit în ajutor, fiecare cu ce a putut. Chira și Coman le mulțumesc și acum pentru omenia de care aceștia au dat dovadă. Apoi, ei înșiși s-au mobilizat, au vândut oi, au vândut porci și cu banii astfel câștigat și-au cumpărat materiale de construcție. Au reușit să-și ridice o cameră, pe care fetița cu autism a „tapetat-o” cu bucăți de șindrilă arsă. 
Acum, Chira și soțul ei, Coman, și copiii lor și-au regăsit, cât de cât echilibrul, chiar dacă nu mai au tot ce aveau înainte. Totuși, nevoile sunt multe… Lui Petre, încadrat în gradul mediu de handicap din pricina deficienței de vedere, îi trebuie o nouă pereche de ochelari, cu lentile noi. „Pe ultimii am dat 600 de lei… Acum, să vedem…”, a spus Chira. Iar pe Ana Maria, încadrată în gradul grav de handicap, orice ar fi, trebuie să o aducă la recuperare o dată pe săptămână, la Centrul „Micul Prinț” din Focșani. Și asta costă bani. Bani destul de mulți pentru o familie care trăiește acum doar din salariul de asistent personal al Chirei și din cele două alocații ale copiilor.

Un televizor, o mașină de spălat, încălțăminte…

    Foarte greu se lasă convinsă Chira să recunoască faptul că sunt multe lucruri care le lipsesc. Nici ea și nici soțul ei nu au cerut vreodată cuiva ceva, învățați, așa cum v-am mai spus, să muncească pentru tot ce au. Și totuși, până la urmă recunoaște că „un televizor ar fi cea mai mare pomană… Și o mașină de spălat”. Iar copiilor le-ar trebui de încălțat, Petre mărimea 35, iar Ana Maria 34.
    Haideți să facem ca dorințele acestei familii să devină realitate! Haideți să-i facem să creadă că, într-adevăr, Moș Crăciun există și ajunge și la ei în casa de După Măgură, din Vintileasca!
    Povestea familiei Èšuțui este încă una din cele ale oamenilor pe care i-am întâlnit în zona Jitia-Vintileasca, acolo unde împreună cu Marius Constantin, Valentin Săraru și fiicele sale, am bătut drumurile tăiate în peisajul de basm ca să le aflăm nevoile și spre care să ne îndreptăm în acest an Campania „Dăruim de Crăciun!”.
    Alte povești adevărate vi le voi spune în edițiile viitoare ale cotidianului nostru. Și credeți-mă! Acești oameni chiar ne așteaptă! Pentru că la unii n-a venit niciodată, dar niciodată Moș Crăciun. Așadar, haideți alături de noi, „Să dăruim din nou, de Crăciun!”. Haideți alături de acești oameni mai puțin norocoși, cu tot ce credeți că puteți să le dăruiți: de la alimente neperisabile, la articole de igienă, detergenți, dulciuri, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte (pe care vă rugăm să le spălați, să le sortați și împachetați pe sexe și vârste), jucării, rechizite, ghiozdane și tot ce credeți că le-ar aduce bucurie și le-ar face viața mai prietenoasă și Sărbătorile de iarnă cu adevărat luminoase!
    Pe toate acestea le puteți aduce, până pe 15 decembrie, la sediul redacției „Monitorului de Vrancea” din strada Tinereții nr. 1 Focșani, vizavi de Școala nr. 10, sau la Marius Constantin, pe care-l puteți contacta pe Facebook. Grăbiți-vă, pentru că sâmbătă, adică pe 16 decembrie, vom pleca să le ducem darurile!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here