Societatea CUP Salubritate este pregătită pentru deszăpezirea din această iarnă, având în vedere că a primit și ultimul utilaj pentru intervențiile pe străzile din Focșani. Primarul Cristi Misăilă a anunțat că la societate a ajuns primul topitor de zăpadă, un utilaj așteptat pentru a interveni în special pe străzile înguste, unde nu se poate intra cu utilajele mari. Edilul a explicat că, prin dimensiuni și caracteristici, topitorul se pretează pentru străzile și ariile înguste, eficiența în privința topirii zăpezii fiind dată de capacitatea sa de 30 tone/oră. „Manipularea sa necesită un singur lucrător, aceasta putând fi foarte bine chiar șoferul mijlocului de transport care tractează topitorul. Totodată, nu sunt de ignorat nici avantajele privind protecția mediului, întrucât acesta nu poluează nici aerul cu emisii toxice de motorină și nici pământul cu zăpadă poluată. În ceea ce privește eliminarea zăpezii topite, procedeul este cât se poate de simplu: se branșează la gura de canal, zapada transformată în apă fiind deversată fără niciun fel de problemă în sistemul de canalizare al orașului. Și nu în ultimul rând, trebuie precizat faptul că, în funcție de randamentul pe care-l va da în această iarnă, pentru anul 2018 avem în vedere achiziționarea a încă unui astfel de utilaj, precum și a multor altora, atât pentru deszăpezire cât și pentru salubritate stradală”, arată primarul Cristi Misăilă într-o postare pe facebook.
CUP Salubritate va interveni pentru curățarea zăpezii în condiții normale, iar pentru situațiile în care sunt emise avertizări de cod portocaliu sau cod roșu este în procedură de achiziție publică închirierea de utilaje suplimentare. Pentru acest an se va interveni la deszăpezire cu un topitor de zăpadă, trei autogradere, două tractoare cu lamă, un unimog cu lamă, două autofreze pe buldoexcavator, patru lame cu sărărițe, patru abrollkippere, care merg în paralel cu frezele, un ifron, o wollă. De asemenea, mai sunt zece minifreze pentru intervenții pe trotuare și opt conteinere pentru transportul zăpezii la topitorul de zăpadă sau pe platforma de la Mopaf. Comparativ, anul trecut s-a intervenit cu opt utilaje.
Costurile cu noile utilaje achiziționate pentru deszăpezire s-au ridicat la circa două milioane lei, bani alocați de la bugetul local. De asemenea, două freze cumpărate din anii trecuți, care nu au fost folosite deloc, au fost montate de mecanicii de la CUP Salubritate și vor putea fi utilizate în această iarnă. Chiar și cu utilaje proprii, se estimează că deszăpezirea din Focșani va costa circa 900 mii lei în această iarnă. „Într-o lună normală, cu precipitații normale, deszăpezirea va costa circa 300 mii lei. Dacă și decembrie va fi mai aspră, apreciem că deszăpezirea va ajunge la circa 900 mii lei”, a spus directorul CUP Salubritate, Viorel Profiroiu, la prezentarea utilajelor.
În ceea ce privește materialele antiderapante, CUP Salubritate are circa 600 tone nisip, 200 tone sort 4-8, 100 tone sare și circa 40 tone clorură calciu, care va fi cumpărată treptat. Nu în ultimul rând, încă din luna noiembrie au fost trimise înștiințări către agenții economici și asociațiile de proprietari, în care li s-au explicat obligațiile de deszăpezie stabilite prin hotărâre a Consiliului Local. Astfel, firmele și asociațiile de proprietari trebuie să facă curățenie pe domeniul privat în fața blocurilor, iar dacă nu vor fi respectate aceste obligații vor fi aplicate amenzi de către Poliția Locală.