Formații:
CSM Focșani 2007: Ana Boantă, Delia Lăzăroiu, Delia Budeanu, Romina Coman, Mihaela Tașkirn, Anamaria Brumă, Camelia Lăzăroiu, Bianca Rusu, Lavinia Ifrim, Livia Lupoae.
Top Volei 05 Constanța: Nae, Antonescu, Bărbulescu, Bogdan, Culică, Gafar, Niculescu, Moroianu, Mei-Roșu.
Echipa de volei a CSM Focșani 2007 a încheiat anul cu victorie în Divizia campionatul Diviziei A2, seria Est. Într-un meci contând pentru etapa a doua a returului, fetele Focșaniului au câștigat sâmbătă, 9 decembrie, în Sala LPS, așa cum era de așteptat, cu 3-0 (25-14, 25-11, 25-23), jocul cu Top Volei 05 Constanța.
În primul set, experimentatele jucătoare ale Focșaniului au intrat foarte relaxate în joc și le-au permis adversarelor să adune suficient de multe puncte, chiar să aibă conducerea, 6-9, după care și-au intrat în rolul firesc și au încheiat cu 25-14. În setul al doilea, profesorul Marian Rădulescu a trimis în teren pe post de libero pe cadeta Miruna Pușcă, debutanta care a avut o prestație curată și curajoasă, ca și pe Ana Boantă, revenită la echipă după o întrerupere a activității competiționale. Focșănencele au încheiat repede conturile. Scor, 25-11. În setul al treilea, în formula de joc a CSM 2007 au intrat și junioara Lavinia Ifrim, care mai avusese câteva minute jucate în partide oficiale, dar și debutanta Delia Budeanu, care a fost generos aplaudată de colegele de echipă, banca tehnică și spectatori atunci când a finalizat cu primul ei punct pentru echipa de senioare al doilea ei atac în joc! Setul s-a încheiat cu 25-23, iar întâlnirea cu 3-0.
După această ultimă partidă, echipa va continua antrenamentele urmând să intre și în vacanța de sărbători pentru ca apoi să reia pregătirea pentru primul meci al anului viitor, la 20 ianuarie, la Piatra Neamț, cu CSM Unic.