Regele Mihai I, fostul suveran al României, a murit marți la vârsta de 96 de ani la reședința din Elveția, a anunțat Casa Regală. Trupul Regelui Mihai va fi adus în țară pe data de 13 decembrie, au declarat, pentru AGERPRES, surse oficiale. „Miercuri, 13 decembrie, pe Otopeni va ateriza avionul cu sicriul în care se află Regele”, au spus sursele. La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteța Sa Regală Principesa Maria.
Guvernul va aproba, în ședința de miercuri, o hotărâre privind stabilirea a trei zile de doliu național pentru decesul Regelui Mihai I, au declarat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale. Conform surselor citate, cele trei zile de doliu național urmează să fie stabilite în urma unei discuții cu reprezentanții Casei Regale.
Conducerea Muzeului Național Peleș a dispus, marți după-amiază, coborârea drapelului în bernă la Castelul Peleș, după anunțul privind moartea Regelui Mihai I, fost suveran al României. Casa Regală a anunțat că trupul neînsuflețit al fostului suveran va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi, pentru două zile, în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Începând de miercuri, cărți de condoleanțe vor fi deschise simultan la Castelul Peleș, la Palatul Regal din Calea Victoriei și la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziția publicului timp de 40 de zile. Condoleanțe pot fi transmise online la adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje/.
Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea la Curtea de Argeș, în Noua Catedrala Arhiepiscopală și Regală. La dorința Custodelui Coroanei, funeraliile vor respecta tradiția înaintașilor Majestății Sale Defuncte, arată sursa citată.
Politicieni, dar și personalități din diferite alte domenii au transmis, marți, pe rețelele de socializare, mesaje de condoleanțe în urma decesului ultimului suveran al României, Regele Mihai.
„Poporul român se desparte îndurerat de Regele Mihai, un model de moralitate și demnitate pentru români, o personalitate care a marcat puternic istoria României. Îi vom simți mereu lipsa, cu atât mai mult anul viitor, atunci când vom celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918, un moment cu o semnificație deosebită pentru națiunea noastră. Amintirea Majestății Sale va rămâne mereu vie. Condoleanțe Casei Regale a României, vă suntem alături și vă asigurăm de întregul nostru sprijin. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris premierul Mihai Tudose pe Facebook.
„Astăzi este o zi tristă pentru România și pentru români, a trecut în neființă Regele Mihai. Dumnezeu să-l ierte! Regele Mihai a fost una dintre cele mai mari personalități ale României și a scris cu litere mari istoria României. Este o mare pierdere pentru România, pentru români. Condoleanțe tuturor membrilor Casei Regale. România va organiza toate ceremoniile așa cum se cuvine și cu siguranță vom avea și zile de doliu național”, a declarat președintele Klaus Iohannis, la plecarea de la dejunul de lucru cu ambasadorii statelor UE. Președintele a menționat că, la întâlnirea cu ambasadorii statelor membre UE la București, s-a ținut și un moment de reculegere în memoria Regelui Mihai.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, spune că Biserica se roagă pentru odihna sufletului Regelui Mihai, subliniind că acesta va rămâne în istorie ca un exemplu de curaj, înțelepciune și devotament în slujirea patriei și a neamului.
„Astăzi este o zi tristă pentru români, pentru România căci astăzi a plecat între cei drepți M.S. Regele Mihai I. A fost un om de stat drept, o personalitate care a scris prin jertfă o filă din istoria României, în slujba poporului său. M.S. ne-a învățat că România de astăzi nu este o moștenire de la părinții noștri, ci o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. Cred cu tărie că lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără memorie. Să onorăm așa cum se cuvine memoria M.S. Mihai I. Dumnezeu să-L odihnească în pace!”, a transmis președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, Marian Oprișan.
Custodele Coroanei române, Principesa Margareta, a transmis un mesaj către români în care spune că „am pierdut, ca voi toți, un părinte” și anunță că va servi în continuare interesele poporului român.
„Români,
Å¢ara a pierdut pe Regele Mihai I. Timp de peste nouă decenii, el a închinat României toate puterile, cu devotament și răbdare. Am pierdut, ca voi toți, un părinte. O pierdere personală și o pierdere pentru întreaga Națiune. În aceste clipe grele, suntem uniți în suferința noastră. Cu infinită iubire și principii puternice, Regele Mihai a înscris în cartea Neamului cea mai valoroasă pagină din istoria contemporană. Bunătatea și iertarea sa au învins toate relele secolului trecut. Înțelepciunea lui a asigurat continuitatea identității noastre, în momente de gravă abatere de la mersul firesc al țării. Regele nostru a fost o parte din fibra Statului român. Prin întreaga sa viață, tatăl meu a continuat legătura Familiei Regale cu națiunea română. Pentru ziua noastră de mâine, el ne-a dăruit ziua lui de astăzi. Începe un nou timp pentru Casa Regală a României. Cu aceleași principii și sentimente ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale poporul român. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Margareta,
Custodele Coroanei române”