Modificări la audiențele Fiscului vrâncean

0
357


Fiscul vrâncean a schimbat, din această săptămână, programul pentru primirea în audiență a persoanelor fizice și juridice la conducerea Administrației Județene a Finanțelor Publice. Modificările se datorează numirii lui Ciprian Iamandi în funcția de  șef administrație adjunct colectare. Acesta va susține audiențe în fiecare zi de marți între orele 14,00-15,00. Programul de audiențe pentru celelalte persoane din conducerea Fiscului va rămâne neschimbat. Astfel, programul de audiențe este următorul: marți 11.00-13.00 – șef administrație Eugen Ciorici; miercuri 10.00-12.00 – șef administrație adjunct AIF Constantin Grigorică, iar joi 10.00-12.00 – trezorier șef- Camelia Ioniță. Reprezentanții AJFP Vrancea au precizat că primirea în audiență se face pe bază de cerere scrisă, depusă la Registratura instituției, din care să rezulte în mod expres problemele care urmează a fi prezentate. „Conducerea instituției va decide asupra primirii în audiență. În condițiile în care se consideră că nu este cazul primirii în audiență, petentul va fi informat despre acest lucru, iar la problema semnalată în cererea de audiență va primi răspuns scris din partea instituției”, au arătat reprezentanții AJFP Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here